Prima pagină » Economic Local » Toate roiesc în jurul acestui tânăr afacerist din Iași. Are un business de succes, iar recent a investit 40.000 de euro de la Uniunea Europeană. „E un domeniu unde este multă muncă” – FOTO/VIDEO

Toate roiesc în jurul acestui tânăr afacerist din Iași. Are un business de succes, iar recent a investit 40.000 de euro de la Uniunea Europeană. „E un domeniu unde este multă muncă” – FOTO/VIDEO

23 feb. 2023, 02:00,
Raluca COSTIN în Economic Local

Ștefan Claudiu Ungureanu este un tânăr afacerist din Iași care se ocupă de creșterea albinelor. A investit 40.000 de euro, fonduri nerambursabile obținute de la AFIR, într-un proiect apicol pentru dezvoltarea nucleului de rase autohtone (mătci) și modernizarea fermei. Tinerii fermieri au accesat peste 7 milioane de euro, fonduri europene

Ștefan Claudiu Ungureanu este unul dintre tinerii din Iași care au accesat fonduri europene de la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea afacerii apicole. Cunoștințele necesare le avea de la părinții săi, apicultori din comuna Scobinți. Inginer agronom, tânărul din Iași a depus proiectul la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și a accesat 40.000 de euro nerambursabili.

Proiectul a fost aprobat pentru dezvoltarea nucleului de rase autohtone (mătci). Mulți apicultori din Iași aleg albina românească, numită și „albina din Carpați”, o rasă autohtonă care s-a adaptat foarte bine condițiilor climatice din România. Această rasă de albine este rezistentă la boli și are o productivitate mare, având și un temperament prietenos. Banii primiți de apicultorul din Iași sunt pentru protejarea raselor autohtone, inclusiv a acestei rase românești.

„Am primit finanțarea în 2021. Banii au fost pentru modernizarea fermei apicole. Sunt lucruri necesare pentru recoltarea mierii, întreținere, lăzi noi. E o afacere de familie, nu e ceva nou pentru mine, toată familia se ocupă de agricultură. Sora, părinții, toți suntem implicați în agricultură. Multă miere o dăm angro la colaboratorii noștri din Iași, în special.

De aceea aș vrea să îmi fac o bază de clienți fizici, cu un magazin, ca să nu mai dau la angro. Acesta ar fi următorul nivel, poate livrări la domiciliu. O să vedem cu va fi și anul acesta. Ar fi mai rentabil, dar și mai multă muncă. Eu lucrez și în vânzări, mă ocup și de apicultură. Încercăm să facem față la toate”, susține Ștefan Claudiu, tânăr fermier.

Ștefan Claudiu Ungureanu, un tânăr afacerist din Iași, se ocupă de creșterea albinelor

 

Banii i-a accesat în submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri. Sute de afaceri au fost deschise în mediul rural cu ajutorul fondurilor europene obținute în cadrul acestei submăsuri. Tinerii din județul Iași au modernizat serele cu legume, au mărit exploatațiile zootehnice și au dezvoltat fermele apicole.

În ultimii ani a crescut interesul ieșenilor pentru dezvoltarea unor afaceri în domeniul apicol. Unii dintre aceștia sunt apicultori cu tradiție, cum este și situația lui Ștefan Claudiu, alții se apucă din pasiune, iar apoi transformă totul într-o afacere de succes.

„E un domeniu unde este multă muncă și eu m-am obișnuit cu asta de la părinții mei. Ei sunt apicultori, fac și puțină agricultură, iar alături de ei și de sora mea vrem să dezvoltăm afacerea de familie. Și aici se poate face totul la un nivel înalt, iar ajutorul primit de la Uniunea Europeană este bine-venit. Noi am muncit și la proiect, am făcut multe drumuri ca să aducem documentele necesare și e important că nu am făcut totul degeaba”, mai spune tânărul fermier.

Un alt apicultor din Iași care și-a transformat pasiunea în afacere este Ion Dascălu, din comuna Tansa.

Producătorul de miere din Iași vrea să deschidă un magazin

 

Acesta are în plan dezvoltarea afacerii prin deschiderea unui magazin unde să vândă mierea și să aibă contact direct cu toți clienții. Speră că anul acesta va fi unul bun din punctul de vedere al producției.

„Spre deosebire de 2021, am avut un an prost în 2022, doar cu 30 la sută producție. Mai ales teiul, care era baza la noi, nu a mers deloc. Sperăm că o să fie un an bun. În cel mai bun an, de la 200 de familii poți să te duci în 5-6 tone pe an, producție. În 2021 au fost vreo 4 tone numai la tei. La salcâm, rapiță e mai puțină miere. Până să primim banii de la AFIR am reinvestit profitul în lăzi și alte lucruri, rame. Nu am așteptat foarte mult să primim banii.

Nu știu câtă miere se mai falsifică în ziua de azi, dar știu că un client care consumă miere frecvent știe să facă diferența între o miere bună și una falsificată. Ca principale caracteristici ale mierii de albine naturale sunt următoarele: doar mierea de salcâm nu se zaharisește, în rest, toate celelalte sortimente, tei, rapiță, polifloră, suferă un proces de zaharisire”, mai spune Ștefan Claudiu Ungureanu, tânăr apicultor.

Interesul pentru atragerea fondurilor europene a fost mare din partea tinerilor ieșeni, astfel că aceștia au investit 7 milioane de euro în afacerile din mediul rural.

Pe de altă parte, Ștefan Claudiu Ungureanu, un tânăr afacerist din Iași, mai spune că domeniul apicol poate fi atractiv pentru investitori.

Could not play video.
There was a problem trying to load the video.
Error code: html5_video:4
Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
redactia.ro
Se schimbă școala românească din temelii. Părinții riscă și închisoarea dacă nu respectă acest lucru.
Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
a1.ro
Reacția Irinei Columbeanu după ce mama ei a fost criticată că nu îl ajută pe Irinel Columbeanu. Ce a spus tânăra despre tatăl ei
Playtech.ro
Plaja la doar 60 de kilometri de Bucureşti care face furori în această perioadă. Nu este aglomerată şi poţi face plimbări cu barca
observatornews.ro
Nazare: "Deficitul, cauzat de creşterea de salarii şi pensii". Ce spune despre subvenţia partidelor
Playsport.ro
O nouă meserie a apărut, iar firmele sunt disperate să-i angajeze: „Sunt plătit să repar toată ziua greșelile făcute de...
Evz.ro
Casele, interzise românilor. Prețurile au explodat
realitatea.net
Testul IQ care le dă bătăi de cap elevilor de clasa a IV-a: câte triunghiuri sunt, de fapt, în imagine?
SportpeSurse
Marea gimnastă a României ajunsă măicuță la mănăstire. Cum a ajuns o speranță a sportului autohton să fie o figură importantă a Bisericii Ortodoxe
Playtech.ro
Locul la doar o oră şi jumătate de Bucureşti unde sunt doar 15 grade Celsius în aceste zile. Este unic în lume, turiştii străini ne invidiază
Dailybusiness.ro
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
RomaniaTV
Este anunţul momentului pentru milioane de români
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Avem Ordonanţa austerităţii. Se taie tot, iar UE cere mai mult. Lista măsurilor care se aplciă de urgenţă
redactia.ro
Cine este omul care și-a pierdut viața pe Transfăgărășan după ce a fost atacat de urs
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`