Prima pagină » Radio » Actualitate » Theo Rose are un nou iubit și l-a dat uitării pe Alex Leonte. Vedeta s-a cuplat cu șeful ei

Theo Rose are un nou iubit și l-a dat uitării pe Alex Leonte. Vedeta s-a cuplat cu șeful ei

01 aug. 2022, 11:20,
în Radio

Artista Theo Rose, cea care a cunoscut o ascensiune profesională fulminantă, are, mai nou, și un alt iubit, după o relație de 5 ani cu Alex Leonte. Fostul bărbat din viața ei era nimeni altul decât nepotul unei alte vedete celebre, Nea Marin Barbu. În plus, atât Theo Rose, cât și Alex Leonte s-ar fi despărțit „pe cale amiabilă”, ruptura dintre ei producându-se cu ceva timp în urmă.

Timp de cinci ani, Theo Rose și Alex Leonte au trăit o frumoasă poveste de dragoste și toată lumea se aștepta la o oficializare a relației. Și aceasta deoarece frumoasa artistă povestea în primăvară cum și-ar dori să fie nunta ei. Cu toate acestea, zilele acestea a venit și confirmarea că relația dintre Theo Rose și nepotul celebrului Nea Marin este de domeniul trecutului. Și aceasta deoarece paparazzii de la Cancan.ro i-au surprins în flagrant pe cei doi amorezi.

Theo Rose are un nou iubit

Theo Rose și Alex Leonte și-au spus marele adio, iar acum îndrăgita artistă a fost surprinsă în brațele altui bărbat. Astfel, vestea a explodat în mediul online, deoarece toată povestea este destul de controversată. Și aceasta deoarece noul iubit este nimeni altul decât șeful ei din proiectul artistic din care face parte în prezent Theo Rose.

Duminică, 31 iulie, presa mondenă din România a explodat cu imagini care o surprind pe Theo Rose în ipostaze tandre cu un alt bărbat din lumea filmului. Astfel, secretul despărțirii dintre Theo Rose și Alex Leonte a ieșit la suprafață! Și spunem secret deoarece îndrăgita artistă a postat pe rețelele sociale câteva postări în care explică faptul că atât ea, cât și fostul iubit au hotărât de mult timp și de comun acord să-și spună adio.

Theo Rose a explicat că doar prietenii apropiați știau prin ce trece și că voia să facă public acest eveniment atunci când se simțea pregătită. Mai mult, ea a precizat și faptul că Alex Leonte știa de noua sa relație. Ei bine, este vorba despre nimeni altul decât Anghel Damian, regizor al serialului „Clanul”, cel în care va apărea și Theo Rose. Cei doi au fost surprinși în ipostaze intime după o petrecere la care au participat împreună, sărutându-se cu patos, în mijlocul străzii.

Anghel Damian are o carte de vizită impresionantă

De partea cealaltă, Anghel Damian a avut până de curând o relație cu actrița Lia Bugnar, între ei fiind o diferență de vârstă de 22 de ani. Din punct de vedere profesional, Anghel Damian are foarte multe reușite în cinematografie. Reamintim că în 2020 acesta a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul Prințului Carol din filmul „Queen Marie of Romania”. În plus, talentul său scenaristic și regizoral s-a văzut în celebrul serial „Vlad”, iar acum se află la cârma unui nou proiect cinematografic de amploare – „Clanul”.

În ceea ce privește relația dintre Anghel Damian și Theo Rose, cu siguranță ea s-a înfiripat pe platourile de filmare. Ba chiar, în urmă cu ceva timp, regizorul și scenaristul Anghel Damian o lăuda pe Theo Rose, în ceea ce privește rolul pe care l-a obținut în serialul amintit.

„Ea nu a luat rolul pentru că este Theo Rose, a fost cea mai bună actriță pe acel personaj. A fost o revelație. Evident, nu o știi din perspectiva asta, o știi din perspectiva publică, e o cântăreață arhicunoscută, mereu în trend, dar nu știi ce capacități actoricești are. Le intuiești. Pur și simplu a fost o surpriză. Adică sunt actrițe tinere care joacă și teatru și film, dar nu au fost la nivelul ei”, a declarat Anghel Damian pentru Ego.

Nu în ultimul rând, Theo Rose povestea că și actualul fost iubit se bucura pentru ea, că a obținut rolul din serialul „Clanul”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *