Tezeu – Cel mai important erou al mitologiei atice

Tezeu era fiul lui Egeu, regele Atenei, si al Etrei, la randul ei fiica lui Piteu, regele Trezenei. Tatal sau divin era considerat Poseidon.

Legenda spune ca Tezeu a fost conceput la Trezena, in timpul vizitei lui Egeu la regele Piteu; inainte de a parasi cetatea si pe fiica regelui, care ii fusese sotie pentru o noapte, Egeu i-a incredintat acesteia sabia si sandalele sale, ascunzandu-le sub un  bolovan imens. Daca fiul nascut din unirea lor va fi devenit atat de puternic incat sa ridice bolovanul si sa ia sabia si sandalele, trebuia sa se duca la Atena cu ele, in acest fel Egeu putandu-si recunoaste fiul.

Tezeu a copilarit in Trezena, remarcandu-se de timpuriu prin forta si curajul lui: la sapte ani l-a intalnit pe Heracle, oaspete in palatul lui Piteu, si vazand blana de leu de pe umerii acestuia, convins ca era vorba despre un leu viu, a incercat sa-l ucida cu o bata; mai tarziu s-a dus la Delfi sa-si sacrifice pletele lui Apollo (si le-a taiat numai in dreptul fruntii, lasandu-si restul parului sa creasca: a aparut astfel tunsoarea tipica numita „a lui Tezeu”). La saisprezece ani a ridicat bolovanul sub care erau ascunse sabia si sandalele tatalui sau.

Purtand aceste semne de recunoastere, a plecat spre Atica. Drumul i-a fost presarat de primejdii, pe care le-a infruntat plin de curaj, in dorinta de a egala faptele eroice ale lui Heracle. Printre aventurile al caror protagonist a fost de-a lungul acestei calatorii se numara uciderea lui Sinis si a lui Sciron, monstruosii talhari care terorizau drumetii; lupta cu Cercion, desfasurata intre Megara si Eleusis, Tezeu invingandu-l pe tiran la fel cum facuse Heracle cu Anteu: l-a ridicat in aer si l-a lasat sa cada, zdrobindu-l; infruntarea lui Procust, pe care l-a ucis in acelasi mod in care acesta isi ucidea propriile victime. Toate aceste personaje reprezentau forme de manifestare a mortii pe care Tezeu a invins-o sistematic.

Ajuns la Atena, Tezeu s-a infatisat tatalui sau cu sabia si sandalele; Egeu si-a recunoscut fiul si l-a proclamat mostenitor al tronului, excluzandu-i astfel de la domnie pe Palas si pe cei cincizeci de fii ai sai, care aspirau la stapanirea Aticii. Acestia au incercat sa-l elimine pe primejdiosul pretendent atragindu-l intr-o cursa, dar Tezeu le-a dejucat planurile, infrangandu-i.

Urmatoarea lui actiune a fost lupta cu taurul din Maraton, care devasta regiunea. Potrivit unei traditii, era vorba despre acelasi taur cretan capturat de Heracle si lasat apoi liber pe pamanturile grecilor; chiar si detalii ca acesta pun in evidenta paralelele dintre traditiile mitice referitoare la Tezeu si cele cu privire la Heracle. Taurul din Maraton a fost invins de erou, care l-a imblanzit si l-a adus apoi in cetatea Atenei, unde l-a sacrificat in onoarea lui Apollo Delfinios. Expeditia impotriva acestui taur fusese provocata de Medeea, care devenise intre timp sotia lui Egeu; vrajitoarea spera ca in urma confruntarii Tezeu va fi ucis; cand acesta s-a intors insa viu si nevatamat in Atena, s-a vazut nevoita sa caute alta solutie pentru a scapa de el: a incercat sa-l otraveasca, dar a fost oprita la timp de Egeu.

Printre victimele taurului de la Maraton se numarase si fiul lui Minos, Androgeu. Potrivit unei versiuni a mitului, acesta fusese trimis de Egeu sa se lupte cu animalul; potrivit altora, Androgeu insusi a vrut sa provoace fiara, pentru a-si demonstra curajul. Daca in privinta cauzelor dusmaniei dintre Minos si cetatea Atenei versiunile difera, rezultatul acesteia este prezentat in schimb in mod unic: Minos a pretins un tribut constituit din sapte baieti si sapte fete din Atena, care trebuiau trimisi in fiecare an (sau o data la noua ani) in Creta, unde erau sacrificati Minotaurului. Tezeu a fost unul dintre tinerii ce urmau sa fie jertfiti: Minos insusi, potrivit unei legende, s-a dus la Atena sa ia victimele; in alta versiune, Tezeu a plecat cu propria corabie, hotarat sa puna capat ingrozitorului tribut, aventura care avea sa reprezinte cea mai glorioasa dintre ispravile sale.

In timpul calatoriei pe mare – in versiunea care il plasa pe Tezeu impreuna cu victimele destinate sacrificarii pe corabia lui Minos -, regele cretan, refuzand sa creada ca Tezeu era fiul lui Poseidon, a aruncat in apa un inel de aur si i-a cerut sa-l convinga de contrariu recuperand obiectul. Episodul, mentionat in mai multe randuri, constituie o tema aparte in cadrul legendei mai ample a aventurilor lui Tezeu: acesta s-a aruncat curajos in valuri, a ajuns pe fundul marii, unde a vazut miraculoasele creaturi care o populau si, in cele din urma, spre groaza lui Minos, s-a intors pe corabie perfect uscat, cu inelul de aur in mana.

La sosirea in Creta, Tezeu a fost intampinat de fiica lui Minos, Ariadna, care s-a indragostit de el si a avut o contributie decisiva la victoria sa impotriva Minotaurului: i-a dat o sabie si acel faimos ghem cu ajutorul caruia Tezeu, desfasurandu-l, a putut gasi iesirea din labirint, intortocheatul palat-inchisoare in care traia Minotaurul.

Atingandu-si scopul, Tezeu, invingatorul Minotaurului, a pornit inapoi spre Atena, luand-o cu el pe Ariadna; potrivit versiunii celei mai raspandite a mitului, a abandonat-o insa pe tanara cretana in insula Naxos. Din unirea lui cu Ariadna s-au nascut Enopion si Stafilos. Tezeu si-a continuat calatoria pe corabia sa, pe catargele careia fluturau panze negre. La plecarea in expeditia cretana Egeu ii daduse insa si o panza alba (sau rosie), care trebuia arborata la intoarcere daca actiunea va fi fost incununata de succes, in asa fel incat regele sa stie la ce sa se astepte de indata ce va vedea corabia profilandu-se la orizont. Ajuns deja aproape de coasta Aticii, Tezeu a uitat sfatul parintelui sau; Egeu a vazut panzele negre si, crezand ca expeditia esuase si fiul lui era mort, s-a sinucis, aruncandu-se in marea care de atunci ii poarta numele. Dupa aceasta tragica intamplare, Tezeu i-a luat locul tatalui sau pe tronul Atenei.

Urmatoarele aventuri ale lui Tezeu constau in diverse rapiri de zeite sau eroine, intr-o ordine variabila de la o traditie antica la alta. Rolul de seducator i se potrivea unui personaj ca Tezeu, fiul unui zeu, Poseidon, la randul lui mare cuceritor de tinere zeite si muritoare. Impreuna cu prietenul sau Piritoos, Tezeu a rapit-o pe Elena din Sparta: frumoasa fiica a lui Zeus, inca foarte tanara, a fost dusa in Afidna si lasata aici in grija Etrei. In semn de recunostinta pentru sprijinul oferit, Tezeu l-a ajutat la randul lui pe Piritoos in tentativa sa de a o rapi pe Persefona din Hades. Intreprinderea se anunta — iar Tezeu stia acest lucru – extrem de periculoasa: in urma ei Piritoos si-a gasit sfarsitul; eroul n-a ezitat totusi sa-si ajute prietenul, infruntand soarta si asumandu-si consecintele cutezantei sale: a fost facut prizonier in Hades si a ramas aici pana cand a fost eliberat de Heracle.

Prietenia pe care Tezeu a dovedit-o in aceasta imprejurare fata de Piritoos era proverbiala, cei doi eroi devenind intr-un fel echivalentii atici ai altor doua personaje nedespartite din mitologie, Castor si Pollux. Legaturile stranse dintre Tezeu si Piritoos au determinat si prezenta celui dintai la nunta prietenului sau; in lupta iscata aici intre lapiti si centauri, Tezeu li s-a alaturat imediat lapitilor, infruntandu-i curajos pe centauri.

Printre celelalte aventuri ale lui Tezeu, a caror succesiune cronologica prezinta diferente chiar si in cadrul acelorasi izvoare antice, figura o isprava demna de Heracle, lupta impotriva amazoanelor. Si Heracle a infruntat miticul popor al eroinelor ce respingeau barbatii, potrivit versiunii traditionale una dintre muncile sale constand in obtinerea cingatorii Hipolitei. In alte versiuni, Tezeu a fost cel care a furat respectiva cingatoare, dandu-i-o apoi lui Heracle; versiunea traditionala mentioneaza insa doua Amazonomahii distincte: cea a lui Heracle, unde acesta apare drept protagonist alaturi de regina Hipolita, si cea ulterioara a lui Tezeu, care a rapit-o pe regina amazoanelor, Antiope. Drept razbunare pentru afrontul suferit si totodata pentru a-si recastiga regina rapita, amazoanele au invadat Atica, patrunzand pana in inima Atenei; batalia finala, castigata de Tezeu, a avut loc in plin centrul cetatii. Tezeu a avut de la Antiope doi fii, Hipolit si Demofon, iar dupa moartea reginei amazoanelor s-a casatorit cu Fedra.

In afara acestor aventuri, lui Tezeu ii erau atribuite roluri de prim-plan in toate principalele episoade mitice ale traditiei grecesti; il regasim printre participantii la vanatoarea mistretului din Calidon si la expeditia argonautilor; apare alaturi de Adrast in saga celor Sapte impotriva Tebei; il gazduieste ospitalier pe Oedip; ucide fioroasa scroafa din Cromion; se lupta cu Dioscurii care isi recupereaza sora, Elena, rapita de Tezeu si Piritoos.

In paralel, Tezeu era mentionat in rolul specific de rege al Aticii, in aceasta calitate fiind considerat autorul unor legi si institutii fundamentale pentru viata cetatii. Cea mai cunoscuta actiune a sa in acest sens a fost unificarea diverselor suburbii ale Aticii in statul atenian; o realizare similara ii era atribuita si lui Cecrops, cu deosebirea ca atunci trebuie sa fi fost vorba de reunirea locuitorilor unor zone dispersate, in timp ce pentru epoca lui Tezeu traditia mentiona unirea unor comune si mici centre deja existente, care au constituit in jurul Atenei o unica mare politeia. Poate datorita acestei pluralitati de centre care o constituiau, Tezeu a preferat atunci sa dea cetatii numele plural Athenai.

Tot lui Tezeu, si tot in legatura cu aceasta unificare, i se atribuia fondarea sarbatorilor Panatenee, festivitati deschise tuturor atenienilor, in sensul etimologic al termenului, deci inclusiv locuitorilor comunelor din jurul cetatii (potrivit traditiei celei mai cunoscute, Panateneele au fost instituite de Erihtonios).

Impotriva lui Tezeu se pregatea insa rascoala. O traditie relateaza ca Menesteu, urmas al lui Erehteu, a indemnat poporul la revolta impotriva lui Tezeu, care, nereusind sa faca fata situatiei, a parasit Atena, refugiindu-se in insula Sciros, la regele Licomed. Aici si-a gasit sfarsitul ca urmare a tradarii regelui insusi, care l-a impins de pe o stanca. Osemintele lui au ramas multa vreme pe insula, fara sa li se aduca onoruri, aproape nestiute, pana cand au fost transportate la Atena si inmormantate cu mare fast intr-un sanctuar, Theseionul, la poalele Acropolei (trebuie sa fie vorba de alt edificiu decat splendidul si bine conservatul templu care poate fi admirat si astazi la Atena).

Legatura lui Tezeu cu Atena nu s-a stins nici dupa moartea eroului : se spunea ca umbra lui li s-a aratat atenienilor spre a-i incuraja in batalia de la Maraton impotriva persilor. Un ecou al extraordinarei veneratii cu care era inconjurat in Atica il reprezinta convingerea, inradacinata la unii autori tarzii, ca Tezeu nu a fost un personaj mitic, ci un rege care a existat in realitate, si certitudinea ca lui i se datorau unele dintre cele mai vechi si mai importante institutii ale statului atenian.

sursa: Anna Ferrari,  Dictionar de mitologie greaca si romana, Ed. Polirom, Iasi, 2003/istoriiregasite