Tessa Bona este o tânără de 30 de ani, din Melbourne. Încă din adolescență, ea a început să ia pilula contraceptivă, cu scopul de a-și regla menstruația. Este o practică des întâlnită în rândul femeilor sau al adolescentelor, iar Tessa a continuat să facă asta, timp de 15 ani de zile.
La doar trei săptămâni după ce a renunțat să mai ia anticoncepționale, tânăra a avut parte de un șoc. Dacă până atunci susține că s-a identificat ca fiind heterosexuală, sexualitatea ei s-a schimbat, ajungând să se simtă atrasă de femei.
Ce a pățit Tessa Bona după ce a luat anticoncepționale timp de 15 ani
Nu este o noutate faptul că pilula contraceptivă poate avea o serie de efecte secundare, iar în cazul femeii de 30 de ani, schimbările nu au întârziat să apară, la o perioadă de trei săptămâni după ce a decis să renunțe la pilulă.
Decizia de a renunța a venit la scurt timp după ce s-a despărțit de iubitul ei, cu care era împreună de o bună perioadă de timp.
În aceste trei săptămâni, Tessa Bona povestea cum începuse să se simtă ,,o altă persoană”. Deși niciodată nu s-a simțit atrasă de femei, tânăra a povestit că, în decurs de o lună de zile, deja avusese întâlniri cu câteva fete.
,,Nu am dat niciodată o șansă femeilor pe plan sentimental, nu am crezut niciodată că este pentru mine”, a declarat Tessa, potrivit news.com.au.
,,Acestea fiind spuse, întotdeauna am putut aprecia frumusețea unei femei. Dar odată ce am renunțat la pilulă, totul s-a schimbat”, a mai spus ea.
,,În decurs de trei săptămâni, m-am simțit ca o persoană complet diferită. Aveam mult mai multă energie, eram entuziasmată de viață. În plus, sexualitatea mea se schimbase”, a mai spus tânăra cu pricina.
Tessa a acceptat faptul că este atrasă de femei, motiv pentru care a împărtășit această informație și cu prietenii săi.
,,Pentru prima dată în viața mea, am devenit cu adevărat atrasă sexual de femei. Le-am spus prietenilor mei că, cred că eram pregătită să încep să mă întâlnesc cu fete. Dintr-o dată, bărbații pur și simplu nu mă mai atrăgeau”, a continuat Tessa.
Tessa formează un cuplu cu Phoebe
După ce a cunoscut mai multe femei, tânăra a făcut cunoștință cu partenera sa actuală, prin intermediul unui prieten comun. Tessa susține că între ea și Phoebe a fost ,,dragoste la prima vedere”, iar acum sunt împreună de șase luni.
Tesaa a declarat despre noua sa relația că este ,,o dinamică total diferită” decât cu un bărbat, și că i se ,,rupe inima” la gândul că ar fi putut să nu o cunoască niciodată pe Phoebe.
În ciuda relației pe care o are cu partenera sa, Tessa a declarat că ,,se consideră puțin bisexuală”, însă ,,nu se mai uită aproape deloc la bărbați”, potrivit sursei amitite mai sus.
Ce spun medicii despre această schimbare
Medicul naturopat și specialist în sănătatea femeii, Katherine Maslen a mărturisit că schimbarea sexualității după renunțarea la anticoncepționale poate fi atribuită rolului pe care medicamentul respectiv îl are în sănătatea mentală a unei persoane.
De asemenea, medicul a mai spus că studiile au demonstrat faptul că femeile sunt atrase de mirosul bărbaților care le seamănă mai puțin din punct de vedere genetic. Atunci când se ia pilula însă, acest lucru ,,se îndreaptă spre parteneri care ne sunt mai asemănători”.
De asemenea, specialistul a declarat că foarte multe femei suferă schimbări masive ale personalității, după ce renunță la pilulă, a spus medicul, tot pentru aceeași sursă.