Prima pagină » Titlurile zilei » Teroarea din satul Pocreaca, tolerată de polițiștii ieșeni! Doi adolescenți au atacat cu spray-uri lacrimogene și bolovani: „De două luni de zile suntem terorizați atât eu, cât și copiii!”

Teroarea din satul Pocreaca, tolerată de polițiștii ieșeni! Doi adolescenți au atacat cu spray-uri lacrimogene și bolovani: „De două luni de zile suntem terorizați atât eu, cât și copiii!”

04 oct. 2022, 02:00, 14 ,
Codruța Șoroagă, în Titlurile zilei

Doi adolescenți au atacat cu spray-uri lacrimogene și bolovani o familie din satul Pocreaca, comuna Schitu Duca. Gavril Catană are grijă singur de cei 6 copii, în vârstă de 3, 5, 7, 13, 15 și 17 ani, după ce soția sa, Iuliana Catană, a încetat din viață. Mama celor 6 copii a fost răpusă de cancer în luna mai a anului 2022. De parcă situația lor nu ar fi destul de grea, familia trece de două luni prin clipe de teroare

Gavril Catană susține că de circa două luni este amenințat de doi localnici, Alexandru A. și Andrei O. Aceștia recurg la diverse metode pentru a-i speria copiii și au ajuns până în punctul în care l-au atacat cu un spray lacrimogen. Bărbatul susține că aceștia caută răzbunare, după ce, în luna august, au fost implicați într-un accident cu motociclete pe care el l-a sesizat poliției.

Doi adolescenți au atacat cu spray-uri lacrimogene și bolovani o familie din satul Pocreaca

Gavril Catană și cei 6 copii ai săi sunt terorizați de doi tineri din satul Pocreaca: Alexandru A. și Andrei O. Aceștia profită de absența tatălui pentru a-i amenința și speria pe cei mici, aruncând cu bolovani în ei. Mai mult, în cursul zilei de 29 septembrie, Alexandru A. l-a atacat pe Gavril Catană cu un spray lacrimogen, motiv pentru care bărbatul a depus o plângere penală.

„Joi, 29 septembrie, în jurul orei 17:00, Alexandru A. mi-a dat cu spray paralizant, erau și martori. Am apelat la 112, dar am primit același răspuns, să mă prezint la postul de poliție. Ieri, am fost la secția din Schitu Duca și aveam o plângere scrisă de acasă, dar șeful de post nu a ținut cont de aceasta. Mi-a luat declarație doar legat de spray-ul paralizant, nu a ținut cont de amenințările pe care mi le făcuse Alexandru A. În aceeași zi, Alexandru A. și Andrei O. au oprit căruța în fața casei, știau că nu sunt, copiii se jucau în curte, iar ei i-au amenințat și au aruncat cu pietre. Am sunat a doua zi la poliție și am primit amendă prin poștă, în valoare de 2.000 de lei, pentru că am apelat numărul de urgență, dar nu s-au gândit să vină să facă cercetări, să vorbească cu mine sau cu fata mea cea mare. Nu-i interesează pe ei. Poliția de la Schitu Duca mi-a spus să declar doar incidentul cu spray-ul, le-am spus că de două luni de zile suntem terorizați, atât eu, cât și copiii, îi înjură, îi fac în toate felurile”, a declarat Gavril Catană.

Gavril Catană: „Eu am vrut doar să le fac bine, că aveau mâinile rupte!”

Gavril Catană susține că cei doi adolescenți se răzbună pe el și pe copii, deoarece i-a reclamat la poliție, după ce au fost implicați într-un accident rutier. Alexandru A. și Andrei O. ar fi condus două motociclete, deși nu dețin permis de conducere. Odată produs incidentul, aceștia ar fi vrut să pară că, de fapt, s-au accidentat cu bicicletele.

„Ei se răzbună pe mine pe motiv că, în luna august, am sunat la poliție și i-am reclamat că au făcut accident. M-au determinat să nu depun plângere legat de accidentul în care au fost implicați. Ei conduceau 2 motociclete, dar nu aveau acte la ele și nici permis de conducere. Eu am vrut doar să le fac bine, că aveau mâinile rupte, iar Alexandru A. era lovit la picioare. Prietenii lor au vrut să susțină că s-au accident cu bicicletele”, a adăugat Gavril Catană.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Anca Vîjiac, a transmis că se continuă cercetările pentru a fi luate măsurile legale.

„În urma sesizării făcute de bărbat, polițiștii au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar cercetările continuă pentru luarea măsurilor legale”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

Gavril Catană a ajuns la limita disperării, neștiind ce să mai facă în cazul celor doi adolescenți care l-au atacat cu spray-uri lacrimogene și care îi amenință permanent copiii.

Comentarii
  • Autoritatile fac nani in timp ce o familie nevoiasa incearca sa duca o viata normala printre amenintati, lipsuri si pierderea mamei….va rog nu-i deranjati pe politisti….

  • Stan patitu'

    Cum sa te duci cu plângeri scrise?Să descrii faptele cu amănunte?Auzi?
    E mai simplu pt.politist,acolo,niste injurii și gata!
    Ne facem că dam o amendă.Caz închis!
    Mulțumim unor polițiști care n-au chef să-și facă treaba!

  • Dl Chestor Gitlan de ce nu trimiteți control la Schitu ducă este vorba de copii necăjiți familii nevoiașe iar oamenii dumnevoastră își bat joc

  • Politie de kkat și polițiști corupți, incompetenți și slabi pregătiți, asta e radiografia polițiștilor de la schitu duca

  • Așa sunt cam toți peste tot !, un loc călduț și fără deranj pînă pe la 45 de ani și pensia specială , pe banii voștrii

  • Pocreaca,2022

    Stimați cetățeni,nu mai reclamati pupilele polițiștilor pentru că nu se știe ce răzbunări pot urma!
    Puneti-va mâinile la ochi când vedeți acte de corupție!
    Când ești îmbrăcat în uniformă,poți multe…

  • Aproape peste tot la sate sunt poilitisti care nu numai ca nu fac nimic din ceea ce ar trebui sa faca pentru a-si primi salariul, dar de multe ori chiar ii protejeaza pe infractori. Nu o spun din auzite ci din experiente proprii. Atat iti trebuie daca mergi la sectie sa depui o plangere impotriva celui care te agreseaza. Totul se intoarce impotriva ta, incepe „nenea in uniforma” sa te ancheteze, sa vada daca nu cumva tu esti cel vinovat ca stateai cuminte in casa cand o bruta sateasca intra peste tine si te ameninta sau te loveste.

  • Si ,,police academy” ce face?

  • Militienii in general se comporta astfel cu victimele. Niste gunoaie fara scoala cu table pe umeri. „Romania educata” plina de prosti si dobitoci ajunsi militieni cu spaga! Niste gunoaie. Poate se rascoala lumea impotriva lor. Cu toporul!!! Oare cat vor mai suporta oamenii simpli asemenea atitudini militienesti? Cat mai indurati mai oameni buni? Puneti mana pe coasa si alergati militienii pana striga ei „ajutor!”

  • Cu câteva zile în urmă se relata în presă despre un caz de trafic de influență la Raducaneni.Ce s-a mai întâmplat cu polițiștii implicați?Pe la colturi se spunea că de fapt ar fi un dosar ,,la comanda”.La comanda cui?

  • Să fie amenințat un polițist ce repede s-ar lua masuri!Imediat,ultraj.Chiar și prin intermediul rețelelor de socializare să fie amenintarea…Ii creează polițistului(cu o anumită pregătire fizică,psihica pt.situatii de genul asta)o stare de temere. Si așa și trebuie,să devină imediat masuri!
    Daca este amenințat un om simplu, nu se pune,trebuie sa ai probe directe,de parcă ar trebui toată lumea să fie cameramani ,să filmeze când este acțiunea,trebuie sa
    intuiești ce are de gând agresorul!Chiar îl poți ruga,să mai tragi o dublă,că avea o șuviță in ochi și nu dădea bine pe camera!
    Știți voi,repede,să băgați în locul amenințării o înjurătură,să nu mai fie de dosar penal ,să fie de contravenție!
    Chiar c-ajungi să-ți faci dreptate singur!
    Daca in acest caz niste copilași nu sunt apărați,ce pretenții sa mai avem?
    Rușine!!!!!

  • Politia romana=politia din jungla amazoniana

  • Dar macar milă pentru acei copilași nu poate avea poliția din zona?D-vstra,polițiștii nu sunteți și oameni?Rămași orfani de mama așa micuți…Dar ei cu ce sunt de vina?De apreciat că tatăl se-ngrijeste de copii.Si poliția îi da amenda 2000 de lei că a apelat abuziv la 112 să ceară ajutor!Noaptea minții!
    Stimabililor polițiști,nu visați copiii ăștia noaptea?Din imagini ți se rupe sufletul…Mai bine ați face o campanie de ajutorare a acestei familii,sigur are multe nevoi!
    Dumnezeu sa le de-a sănătate și să-i apere de oamenii răi și oamenii buni să-i ajute!

  • Nu vă mai dați cu părerea atât ca nu e chiar asa pe om îl doare undeva ca a rămas singur și că ia murit femeia , cere bani de la stat și își ridică casa pe banii voștrii. Inafara de furat și altele nu practica domnul „amenințat „. Femeia lui a stat la pat ani de zile și abia după ce mai avea puțin și deceda sa gândit ca hai de ce nu sa deschidem conturi sa facă ea „tratament” . Nu mai umflați in halul asta știrile pe care le publicați că aici chiar nu își au rostul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *