Pe data de 14 februarie, ora 12:00, executorii judecătorești organizează o licitație pentru valorificarea unor bunuri ce aparțin debitorilor Petrișor Cătălin Ciofu și Cătălina Oana Ciofu. Este vorba despre un teren în suprafață de 1.224 metri pătrați, magazin cu o suprafață utilă de 51,78 metri pătrați și o casă în curs de finalizare, parter și mansardă, cu o suprafață utilă de peste 200 metri pătrați. Evaluatorii au stabilit un preț de pornire de 107.506 lei, aproape 23.000 euro. Procedura este organizată la cererea creditoarei BRD.
„Somăm pe toți cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmărit să-l anunțe pe executorul judecătoresc înaintea datei stabilite pentru vânzare. Invităm pe toți cei care doresc să cumpere imobilul urmărit silit să se prezinte la data, locul și ora stabilite pentru vânzare, având asupra lor cartea de identitate și până la această dată să prezinte oferte de cumpărare”, se arată în anunțul executorului judecătoresc Andrei-Liviu Rădulescu.