Este posibil să fi auzit de termenul de terapie ocupațională, acesta este încă în dezvoltare în România și are ca țintă, folosirea unor practici pentru a vindeca fără medicamente.
Conceptul de terapie ocupațională este foarte des asociat persoanelor ce au trecut prin diverse accidente, destul de grave, unde au avut de suferit atât daune fizice, cât și daune psihice. Dar domeniul în care acesta se aplică este mult mai larg, fiind chiar folosit și în cazul persoanelor diagnosticate cu autism.
Societatea Terapeuților Ocupațional din America susțină că cea mai bună definiție în cazul acestei practici este asistarea în viață a oamenilor spre a putea străbate dificultățile pe care le îndeplinesc. În această viziune, pericolele și posibilele întâmplări ce pot avea un efect negativ asupra noastră sunt peste tot, iar având parte de un terapeut ocupațional, calitatea vieții se îmbunătățește.
Istoria practicii de terapie ocupațională
Cele mai proaspete evidențe despre asocierea ocupațiilor și tratamentul celor bolnavi, s-au găsit chiar în perioada antică a omenirii. În primul secol din înaintea erei noastre, Asclepiades era cunoscut pentru tratarea oamenilor ce sufereau de boli mentale prin niște activități normale. Folosind unele tipuri de băi terapeutice primordiale și combinații de masaje cu exerciții, a reușit de multe ori să instaureze o luminare în viața oamenilor de orice vârstă.
Celsus din Imperiul Roman recomanda pacienților săi să aibă parte mai frecvent de muzică și conversații cu oamenii din jur. Interiorizarea, părea a fi în viziunea sa, una dintre principalele motive pentru care o persoană clinic normală ajunge să prezinte probleme de natură psihică. Exercițiile fizice și călătoritul în locuri noi s-au dovedit a fi de mare succes, iar numele său a început să fie cunoscut.
Vorbind de perioada antică, se observă faptul că oamenii au avut o idee asupra lucrurilor ce pot instala anxietatea sau depresia. Însă această ipoteză a fost frecventă doar pentru câteva secole, în evul mediu nimeni nu mai folosește oficial sau are cunoaștere de asemenea lucruri. Motiv pentru care această practică a stagnat, dacă nu chiar regresat.
Abia în jurul secolului 18, au apărut din diverse motive o serie de reglementări. Aici intervine schimbarea mediului în care se aflau pacienții cu probleme de natură psihică, ce până atunci erau restricționați în a face anumite activități și chiar ținuți în lanțuri pentru a nu prezenta un pericol pentru cei din jur. Noul tratament se arată ca fiind unul ce implică multă muncă fizică și activități, începutul unui tratament moral.
Dezvoltarea în cadrul profesiei
Această ramură a sănătății a devenit una foarte clară la începutul anilor 1910. Ideile pe care acestea se bazează sunt, în general, fundamentele naturii umane. Datorită factorilor externi, sinele uită de anumite aspecte sau le neglijează, iar executarea lor pentru un anumit timp aduce o bună dispunere.
Știința și sistemul medical actual sunt de acord că în această terapie ocupațională se află lucruri ce pot schimba starea în care o persoană anumită se află, chiar daca opinia publica este similară cu cea a unei practici oculte. Multe afecțiuni fizice își au originea în afecțiunile psihice pe care cineva le poate prezenta. Oamenii pot prezenta astfel de probleme comportându-se perfect normal, simptomele pot fi existente și în stadii incipiente, nu doar avansate.