Prima pagină » Titlurile zilei » Țeparul Adrian Acostoaiei, fost consilier PMP, dator vândut statului! Timp de 5 ani a mers pe burtă cu o datorie de peste 130.000 de euro. Contribuțiile angajaților nu au fost plătite – FOTO

Țeparul Adrian Acostoaiei, fost consilier PMP, dator vândut statului! Timp de 5 ani a mers pe burtă cu o datorie de peste 130.000 de euro. Contribuțiile angajaților nu au fost plătite – FOTO

29 nov. 2023, 02:00, 5 ,
Ciprian BOARU în Titlurile zilei

Sume importante sunt datorate de consilierul județean Adrian Acostoaiei. Finanțele ieșene au verificat una dintre firmele afaceristului și au cerut falimentul la Tribunalul Iași. Acostoaiei nu a plătit nici măcar contribuțiile pentru angajați. Țeapa depășește 130.000 de euro

Problemele financiare nu se opresc pentru Adrian Acostoaiei, fost consilier județean PMP. Cunoscut pentru ingineriile financiare și rostogolirea datoriilor din firmele deținute de afacerist, Adrian Acostoaiei s-a mai lipit de un proces intentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Iași.

Pe data de 20.11.2023, AJFP a cerut falimentul societății Ad Media Food SRL, unde Adrian Acostoaiei are calitatea de asociat alături de soție, Cătălina. Asta, deși de aproape 5 ani au fost semnalate problemele din firmă. Spre exemplu, Acostoaiei nu a mai depus declarațiile financiare din 2017.

Începând cu anul 2013, afaceristul a înregistrat datorii la bugetul de stat de 647.000 de lei, aproape 130.000 de euro, din care 400.000 de lei reprezintă debitul principal, restul fiind accesorii calculate. În vara anului 2023, Adrian Acostoaiei s-a trezit cu zeci de reclamații din cauza zgomotului provocat de clubul de vară „The Secret”, deținut de afacerist în zona Ciric.

Adrian Acostoaiei nu a plătit contribuțiile angajaților

Din informațiile BZI, Adrian Acostoaiei este declarat insolvabil fără bunuri, adică Finanțele ieșene nu au ce să recupereze de la firma consilierului județean. În cel mai bun caz se poate încerca atragerea răspunderii personal patrimoniale a administratorului în procedura de insolvență, cum este și cazul soției lui Acostoaiei. Însă procedura este greoaie și, de multe ori, încheiată fără succes.

Debitul societății a fost generat de neplata contribuțiilor pentru angajați, impozitele pe salarii, TVA etc. Conform datelor financiare disponibile, Ad Media Food SRL, cu obiect de activitate „comerț cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie și produselor zaharoase, în magazine specializate”, nu a avut rezultate importante, în majoritatea anilor de funcționare fiind pe pierderi. După desemnarea unui administrator judiciar se va cunoaște cu exactitate situația firmei debitoare. Adrian Acostoaiei mai deține și restaurantul „La prânz”, unde a efectuat mai multe lucrări ilegale de extindere ce au atras un dosar penal pentru nerespectarea Legii 50, privind autorizarea lucrărilor de construcții. Totodată, restaurantul nu are autorizație de funcționare.

Consilierul județean nu comentează

Contactat telefonic, Adrian Acostoaiei a refuzat să ofere explicații despre situația dezastruoasă a societății. „Sincer, nu vreau să comentez”, a fost singura reacție a consilierului județean. Acesta mai controlează societățile The Secret Land SRL (pierderi de 116.583 de lei), Ingmar Eat SRL – restaurant „La prânz” (profit – 688.725 de lei, vânzări – 4,5 milioane de lei), Ad media Office SRL (profit – 10.268 de lei), Ad Media Drinks SRL (pierderi – 1.450 de lei), Ad Media BBQ SRL (pierderi – 1.704 lei), Ad Media Events SRL (cifră de afaceri – 970.313 lei, pierderi – 369.917 lei).

În ceea ce privește firma atacată de AJFP Iași, este de văzut dacă Adrian Acostoaiei va reuși să achite debitele invocate.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 decembrie 2024
21 decembrie 2024