Tentativă de fraudă electorală într-o secție de votare din comuna Belcești. Președintele secției de votare din localitatea Ruși a fost depistat în timp ce a înmânat unui alegător două buletine de vot pentru primar, deja ștampilate.
La Belcești, în satul Ruși, într-o sectie de votare, președintele a băgat două buletine de vot pentru primar, unul în altul, după care le-a înmânat unui alegător.
Observatorii din sala și membrii comisiee au observat că ceva nu e în regulă cu foile respective. Așa că l-au rugat pe alegător să le deschidă cu fața către el, ca să nu se vadă unde a pus ștampila, și atunci a căzut al doilea buletin de vot. Astfel, s-a putut observa că ambele buletine erau ștampilate în dreptul aceluiaș candidat.
S-a facut proces verbal de anulare a celor doua voturi pentru tentativă de fraudă.
alintataaaa