Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași a ajuns tocmai la New York, Statele Unite ale Americii. Deși este pandemie și sunt restricții de călătorie transcontinentală, Institutul Cultural Român din metropola americană a selectat pentru un program special destinat promovării teatrului autohton și trei dintre producțiile teatrului ieșean. Prima dintre ele, „Kajtus vrăjitorul”, a fost difuzată on-line streaming pe pagina Facebook a ICR New York sâmbătă, 31 octombrie 2020. Următoarele două («Prințul fericit» și «Când visăm») urmând a fi programate luna aceasta, respectiv în decembrie
Deși este pandemie și sunt restricții de călătorie transcontinentală, Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași a jucat la sfârșitul săptămânii tocmai la New York! Institutul Cultural Român (ICR) din metropola americană a selectat pentru un program special destinat promovării teatrului autohton și trei dintre producțiile teatrului ieșean. Prima dintre ele, „Kajtus vrăjitorul”, a fost difuzată on-line streaming pe pagina Facebook a ICR New York sâmbătă, 31 octombrie 2020. Umătoarele două («Prințul fericit» și «Când visăm») urmează a fi programate luna asta, respectiv în decembrie.
„Sunt trei dintre cele mai reprezentative producții ale noastre, abordări moderne, în acord cu cele mai noi trenduri din artele spectacolului mondial, realizate de artiști de top cu actorii din trupa noastră. Prezența Teatrului «Luceafărul» pe scena digitală newyorkeză este extrem de onorantă. Ea reatestă amplitudinea programului nostru artistic, valoarea lui estetică, poziționarea instituțională la cel mai înalt nivel internațional”, a transmis Oltița Cîntec, director artistic Teatrul „Luceafărul”.
„Kajtus vrăjitorul” după Janusz Korczak are drept punct de pornire romanul omonim scris în 1933, unul dintre cele mai populare în Polonia
„Kajtus vrăjitorul” după Janusz Korczak are drept punct de pornire romanul omonim scris în 1933, unul dintre cele mai populare în Polonia. Comparată cu „Harry Potter”, deși a fost scrisă cu peste 60 de ani înainte, povestea vorbește despre micul vrăjitor Kajtus, un autodidact, care, încercând să-și controleze puterile magice, ajunge să se cunoască mai bine pe sine și să înțeleagă lumea în care trăiește. Învățătura lui Kajtus este că „trebuie să cunoaștem puterea propriilor dorințe și să învățăm să le acceptăm limitele”.
Kajtus e un băiat de vârstă școlară care descoperă cu surprindere că poate rosti formule magice și schimbă realitatea. După o serie de încurcături, puterile magice ale lui Kajtus declanșează un mic haos în Varșovia, iar puștiul decide să plece într-o călătorie în jurul lumii, iar în locul său lasă o dublură care va face tot ceea ce ar fi făcut el. Ideea romanului e că puterea, indiferent de forma ei, trebuie asociată cu responsabilitatea. Korczak a dorit ca prin acest roman să-i învețe pe adolescenți cum să se cunoască mai bine, să se maturizeze și să-și depășească problemele.
Spectacolul realizat în alb și negru apelează la mijloace de expresie artistică dintre cele mai moderne – dansul, imaginea video, muzica, efectele speciale
Echipa spectacolului este alcătuită din: Konrad Dworakowski (regia), Marika Wojciechowska (scenografia), Piotr Klimek (muzica), Michal Zielony (design video), Jacek Owczarek (coregrafia), din Polonia. Distribuția: George Cocoș, Beatrice Volbea, Liliana Mavriș Vârlan, Aurelian Diaconu, Ionela Arvinte, Ionuț Gînju, Ioana Iordache, Carmen Mihalache, Dumitru Georgescu, Cristina Anca Ciubotaru (în video), copiii Ioan Trif (portret) și Alexandru Arvinte (voce). Spectacolul realizat în alb și negru apelează la mijloace de expresie artistică dintre cele mai moderne – dansul, imaginea video, muzica, efectele speciale, textul rostit din off – fiind o creație care poate fi vizionată de întreaga familie.