Modificarea art. 67 alin. (2) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, taximetriștii vor fi obligați să aibă geamuri securizate, potrivit normelor europene, pentru că altfel nu vor obţine certificatul RAR și nu își vor putea desfășura activitatea în condiții legale
Managerii dispeceratelor de taxi din Iași consideră că această măsura este binevenită, deoarece reprezintă o siguranță în plus persoanelor care aleg să folosească taxiurile. Mai mult decât atât, aceștia susțin faptul că vor sprijini șoferii din cadrul dispeceratului să se conformeze noilor reglementări.
Taximetriștii ieșeni, obligați să aibă geamuri securizate: ”Toate taxiurile trebuie să aibă geamuri securizate”
Un act normativ promulgat zilele trecute de președintele Klaus Iohannis aduce modificări Legii 38/2003, care are în vedere siguranța persoanelor care aleg să folosească o mașină de taxi.
”În cazul taxiurilor, RAR nu va elibera certificatul de agreare dacă geamurile acestora nu respectă prevederile Regulamentului nr. 43 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE-ONU)-Dispoziţii uniforme privind omologarea materialelor pentru geamurile din sticlă securizată şi instalarea acestora pe vehicule”, prevede legea.
Taximetriștii ieșeni sunt de părere că această măsură este utilă, pentru că geamurile securizate prevăd siguranța călătorilor, deși necesită o cheltuială în plus.
”Sunt de acord cu această măsură, chiar dacă nu sunt atât de bine informat despre costuri. Va costa și va necesita timp. Dar e mai bine pentru siguranța persoanelor”, afirmă un șofer de la Lux Taxi.
Siguranța persoanelor este cel mai de preț lucru!
Managerul dispeceratului Lux Taxi, Cătălin Toderașcu, susține că este de acord cu măsura legislativă, considerând că în acest fel oferă clienților o siguranță în plus în cazul unui eveniment neplăcut.
”După cum bine știm cu toții, art 67 din legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere a fost modificat în urma unei decizii a Camerei Deputaților. Ca reprezentant al unei firme de taxi din Iași pot afirma că securizarea geamurilor pentru mașinile destinate clienților reprezintă o măsură binevenită. Având în vedere că ne ocupăm zilnic de transportul de persoane, ne gândim că pe lângă confortul și rapiditatea cu care executăm cursele trebuie să oferim și siguranță clienților noștri. În acest context, sticla securizată reduce riscul de rănire datorită naturii sale de spargere în bucăți mici, circulare, în loc de cioburi ascuțite”, declară Cătălin Toderașcu.
În plus, acesta susține că va oferi sprijin șoferilor din cadrul dispeceratului pentru a reuși să își desfășoare activitatea în condiții legale fiecare taximetrist. Până acum, acesta nu a reușit să aibă o discuție mai amplă cu reprezentanții șoferilor de taxi.
”Totodată, potrivit proiectului, în cazul taximetriștilor, pentru eliberarea certificatului de agreare de către RAR va fi necesar ca această măsură să fie aplicată. Chiar dacă până în momentul de față nu au fost purtate discuții ample cu reprezentanții taximetriștilor despre această modificare, cu siguranță în perioadă următoare vom prezenta și un punct de vedere oficial. Până atunci, însă, vreau să îi asigur pe toți taximetriștii Lux Taxi că vor primi sprijin din partea companiei și îi vom ajuta atât cât putem, încât să ne conformăm noilor reglementări în vigoare”, mai spune Cătălin Toderașcu.