Prima pagină » Actualitate » Taxa de salubritate devine obligatorie și pentru cetățenii moldoveni din Vaslui
Taxa de salubritate devine obligatorie și pentru cetățenii moldoveni din Vaslui

Taxa de salubritate devine obligatorie și pentru cetățenii moldoveni din Vaslui

27 mart. 2025, 14:00,
Redacția BZI în Bzi.ro

Autoritățile din municipiul Vaslui iau în considerare modificarea regulamentului de salubritate, pentru a impune și cetățenilor străini, inclusiv celor din Republica Moldova, să plătească taxa de salubritate.

Măsura vizează o categorie tot mai numeroasă de persoane care, deși locuiesc în oraș, nu achită contribuția la gestionarea deșeurilor.

Taxa de salubritate devine obligatorie și pentru cetățenii din Republica Moldova care locuiesc în Vaslui

Potrivit autorităților locale, taxa de salubritate este stabilită la 16 lei pe lună pentru fiecare persoană, iar modificările ar putea include și persoanele care au domiciliul sau reședința în Vaslui, dar care nu plătesc această taxă. Eugen Boț, directorul general al Direcției Economice din cadrul Primăriei Vaslui, a declarat că indiferent de naționalitate, cetățenii vor fi incluși în acest regulament.

„Avem în analiză modificarea regulamentului de salubrizare, să vedem în ce măsură anumite persoane care îşi stabilesc domiciliul sau reşedinţa, fie că sunt moldoveni, egipteni, israelieni să fie incluşi la această contribuţie la taxa de salubrizare”, a declarat Eugen Boț, directorul general al Direcţiei Generale Economice a Primăriei Vaslui.

Această propunere vine în contextul creșterii numărului de cetățeni moldoveni care, deși au domiciliul oficial înregistrat în Vaslui, nu locuiesc efectiv acolo și, implicit, nu achită taxa de salubritate. Deși municipiul Vaslui avea la 1 ianuarie 2025 o populație de 146.058 de locuitori, cifra este influențată de numărul mare de moldoveni care nu trăiesc cu adevărat în oraș.

Primarul Lucian Braniște a explicat că autoritățile locale nu au o evidență clară a moldovenilor care locuiesc în oraș, mai ales după ce s-a modificat legea privind acordarea cetățeniei.

„Dacă ei au şi cetăţenie română, noi îi ştim de români, nu-i ştim de moldoveni, nu am cum să fac o diferenţiere. Singurul element pe care noi îl putem folosi spre comparaţie este acel recensământ, nu avem altceva, el este considerat cetăţean român odată ce apare în datele de la Statistică, pentru că are şi domiciliul şi toate documentele de cetăţean român. Nu putem să extragem, să spunem clar că până la linia asta sunt moldoveni. Odată ce ei au aici domiciliul, sunt consideraţi vasluieni”, a spus acesta.

În prezent, aproximativ 30.000 de persoane sunt înregistrate fiscal la primărie și au primit decizii de impunere pentru plata impozitelor, iar acest număr poate crește odată cu noile reglementări privind taxa de salubritate.

Noi reglementări și în orașul Focșani

Pe lângă Vaslui, alte orașe din România implementează reglementări similare. În Focșani, de exemplu, Primăria a propus un proiect de hotărâre care introduce o taxă de salubritate majorată pentru persoanele fizice și agenții economici care beneficiază de aceste servicii fără a avea un contract cu operatorul local. Astfel, persoanele fizice vor plăti 74 de lei pe lună, iar agenții economici vor fi taxați cu 2.366 de lei pe metru cub de deșeuri. Aceste măsuri sunt menite să elimine avantajele persoanelor care folosesc serviciul de salubritate fără a contribui corect la costurile acestuia.

„Persoanele care produc deșeuri și nu au încheiate contracte cu operatorul, este prezumat că beneficiază de serviciul de colectare și transport al deșeurilor, la fel ca și persoanele care au încheiate contracte cu operatorul de salubrizare, astfel beneficiază în mod fraudulos de același serviciu ca utilizatorii de bună credință care au încheiat contracte de salubritate”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre.

Bugetul.ro
Omul lui Klaus Iohannis a devenit noul președinte CCR. Cine este judecătoarea Simina Tănăsescu, succesoarea controversatului Marian Enache
redactia.ro
Detaliul care schimbă totul în cazul morții lui Felix Baumgartner. Ce s-a descoperit pe camera video a austriacului
Bugetul.ro
Evacuarea neștiută a lui Dragoș Anastasiu dintr-un complex rezidențial de lux din Dorobanți. Controversatul om de afaceri a fost spaima vecinilor
a1.ro
Ionuț, ofițerul SPP al lui Nicușor Dan, din nou în centrul atenției. Cum a fost surprins lângă familia prezidențială, în Austria
Playtech.ro
Mihaela Rădulescu a clacat la priveghi! Vedeta i-a înduioşat pe toţi, nu s-a mai putut stăpâni. Un detaliu a îngenuncheat-o...
observatornews.ro
EXCLUSIV. Prima reacţie a lui Ion Ţiriac după ce David Popovici a luat aurul la 200 m
Playsport.ro
Cazul șocant! bărbat declarat mort s-a trezit în timp ce medicii îi recoltau organele și...
Evz.ro
Povestea unei iubiri unice. Celine Dion nu și-a revenit niciodată după pierderea soțului său
realitatea.net
Creșterile salariale de la începutul anului, anulate de austeritatea lui Bolojan. Câți bani pierd 1,8 milioane de angajați: calcule BNS - VIDEO
SportpeSurse
O minoră de doar 14 ani i-a luat mințile lui Gigi Becali, care s-a îndrăgostit până peste cap
Playtech.ro
Greșeala care îți poate distruge motorul vara. Ce nu trebuie să faci niciodată când pornești aerul condiționat
Dailybusiness.ro
Salariile şi sporurile vor fi îngheţate în 2026. Ce alte beneficii vor fi restrânse de Guvernul Bolojan
RomaniaTV
Statul român ia banii românilor de pe card, dar îi returnează cu dobândă. Anunţul momentului
stiriromania.ro
Cât costă o porție de ceafă cu cartofi prăjiți în Mamaia: prețurile de autoservire ajung la niveluri gourmet
RomaniaTV
Lovitură pentru 8 milioane de români. Le dispar sume uriaşe din cont de la 1 august 2025
redactia.ro
Cât costă rochia purtată de Prima Doamnă, Mirabela Grădinaru, la Salzburg?
ego.ro
Știați că Alin Gălățescu are o fiică? Iată ce relație are cu ea și cu mama ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
29 iulie 2025
29 iulie 2025