Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, îl acuză pe președintele Klaus Iohannis că vrea să declanșeze alegeri anticipate, prin atacul vehement lansat la adresa PSD și UDMR. În acest fel, Iohannis ar reuși să ascunsă eșecul guvernului Orban în gestionarea pandemiei de coronavirus.
Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că preşedintele Klaus Iohannis a avut joi un discurs ”virulent” pentru a provoca alegeri anticipate. „Această virulenţă este nefirească pentru un preşedinte care trebuie să fie echilibrat, echidistant, să îşi joace rolul de moderator în societate”, a declarat Tăriceanu, joi seară, la un post TV.
„Ieşirea lui am să o citesc într-o cheie care pentru mine este foarte clară: eşecul Guvernului Orban în gestionarea epidemiei de coronavirus şi în gestionarea economiei este evident. Este o incapacitate, incompetenţă cum nu am mai văzut demult. Iohannis îşi dă seama de acest lucru. Guvernul şi PNL s-au erodat în percepţia publică extrem de mult. În momentul de faţă, asistăm la o prăbuşire a încrederii cetăţenilor în Executiv. Iohannis vrea să-i extragă, dar nu vrea să-i extragă forţându-l pe Orban să îşi dea demisia, ci vrea să provoace alegeri anticipate. De aceea şi atacul foarte virulent la adresa UDMR, pe care în acest fel îi convinge să voteze şi ei moţiunea de cenzură”, consideră Călin Popescu Tăriceanu.
PSD are pregătit un nou premier dacă Guvernul Orban cade
PSD va depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban în luna august, acuzând PNL că a pierdut controlul asupra pandemiei și a crizei economice din România. Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi seară că formațiunea sa este pregătită să vină cu o propunere de premier, dacă moțiunea de cenzură din august va trece de Parlament.
„Asta e treaba Opoziţiei să depună moţiuni de cenzură. Când PNL depunea moţiuni de cenzură, noi veneam să spunem ‘Domnule nu aveţi voie să depuneţi moţiuni de cenzură’? (…) Nu mai sunt credibili. Aici este marea problemă a acestui Guvern. Acest Guvern trebuie să plece şi să fie înlocuiţi de nişte specialişti care să gestioneze această pandemie şi criza economică. Nu mai au credibilitate.
Noi suntem pregătiţi să venim cu o propunere de premier. O să discutăm şi cu celelalte forţe aflate în Opoziţie, ca şi PSD, din Parlament să venim cu o singură propunere, un specialist recunoscut de către toată lumea. Avem această propunere. E şi normal dacă dărâmăm un Guvern să venim cu o propunere. O să mergem şi cu o propunere de proiect economic pe termen scurt până la alegeri”, a declarat Ciolacu, la România TV.
Potrivit lui Tăriceanu, „Iohannis face toate gesturile posibile pentru ca Guvernul să cadă la moţiune, pentru ca PSD să depună moţiunea, pentru ca celelalte partide să semneze moţiunea, inclusiv UDMR, şi în acest fel să fie sigur că PNL cade şi nu mai poartă în acest fel responsabilitatea pentru criza profundă în care a aruncat România”.