Tarantula românească, cel mai mare păianjen de la noi din țară

Tarantula românească, Lycosa singoriensis, nu este de fapt deloc o tarantulă. Este un păianjen lup, iar această specie este cel mai mare păianjen din România, chiar dacă poate speria oamenii, de cele mai multe ori este inofensivă și preferă să se ascundă în cuiburile lor.

Tarantula românească, Lycosa singoriensis este de fapt un păianjen-lup; această specie este cea mai mare din România, iar femelele, care sunt mai mari decât masculii, pot ajunge și până la 3,5 centimetri. Diferența majoră dintre această specie de păianjen-lup și restul păianjenilor este că nu folosește pânză pentru a-și prinde prada, ci vânează activ, fiind rapizi și cu un văz foarte dezvoltat. De asemenea, sunt buni înotători, străbătând suprafețe mari de apă, chiar și mai multe zile.

RomaniaTV

Valentina Pelinel și Borcea, luați la mișto, după ce și-au editat pozele din vacanță în ultimul hal: ''Penibil. Mototolul ăla nu are mâini, tu ești tunată toată

Observatornews.ro

Legea pensiilor private, în dezbatere publică după valul de critici. Propunerile care vor fi luate în discuție

Tarantula românească este pe cale de dispariție în țările europene.

Cuiburile lor au stârnit pentru mulți oameni un mister; găurile în care se adăpostesc acești păianjeni sunt de 30 de cm adâncime și sunt înconjurate cu pânză de păianjen. Multe dintre aceste cuiburi au fost de multe ori distruse de oamenii care nu au știut exact ce se ascunde acolo. Majoritatea, însă, sunt mirați, speriați sau simpli curioși în legătură cu aceste căsuțe, dar mai ales interesați de arhitectul acestor cuiburi complexe. Păianjenul lup, sau cum i se mai spune în mod popular „tarantula” românească, se găsește în Europa Centrală și de Est. La noi în țară, specia este destul de comună, găsindu-se de multe ori chiar în preajma caselor sau pe lângă terenuri agricole. Dar ce este trist este că păianjenul lup este clasificat ca fiind în pericol critic de dispariție în țări precum Republica Cehă sau Polonia.

Fiind o specie terestră, își petrec majoritatea timpului în cuiburile lor așteptând prada, de aceea sunt rareori văzuți mișunând liber. Femelele din această specie sunt în general recunoscute după modul în care au grijă de nimfele (puilor) lor, pe care le cară pe spate până la prima năpârlire.

Dansul tarantela și tarantula românească.

O curiozitate foarte interesantă din paginile istoriei este legată de specia foarte asemănătoare cu cea românească, mai precis cea din Italia, Lycosa tarantula. Conform unei legende din secolele XI și XII-lea, mușcătura acestei specii ar fi produs simptome de isterie și neliniște, în unele cazuri chiar moartea, care s-ar fi tratat doar printr-un dans, numit până în ziua de astăzi tarantela, de unde și numele dansului. Acest dans apărut în zona Calabria este acum arhicunoscut în toată lumea, chiar dacă acum se dansează de multe ori ca un duo pe un ritm și melodie unică, legenda ne spune că acesta a început ca un dans singular în care cel mușcat de tarantulă trebuia să intre într-o manie a dansului pentru a putea să scape de veninul păianjenului.

Este important de știut că dacă se întâmplă ca acest păianjen să te muște, riscul de moarte este mic dacă ești o persoană sănătoasă; singurele simptome sunt că imediat după ce păianjenul a inoculat veninul, apare o durere intensă ce durează circa 24 de ore după inoculare, locul mușcăturii se umflă și se înroșește intens. Cu toate acestea, nu sunt prezente dureri în alte părți ale corpului. Începe însă să se resimtă după câteva minute o stare de apatie și somnolență, fiind însoțită și de o senzație de paralizie în zona mușcăturii.

Tarantula românească, chiar dacă are un venin puternic, nu ar trebui omorâtă, fiind o importantă viețuitoare din lanțul trofic al naturii.