Prima pagină » Local » Tânărul care a furat un autoturism din Buzău și a provocat un accident rutier în Păcurari a fost prins în Deleni. Acesta a fost adus de mascații de la S.A.S la IPJ Iași pentru cercetări – Exclusiv, Galerie Foto, Video, Update

Tânărul care a furat un autoturism din Buzău și a provocat un accident rutier în Păcurari a fost prins în Deleni. Acesta a fost adus de mascații de la S.A.S la IPJ Iași pentru cercetări – Exclusiv, Galerie Foto, Video, Update

10 aug. 2021, 23:53,
în Local

Căutarea polițiștilor a luat sfârșit. După ce a provocat un accident în Păcurari și a fugit de la fața locului, tânărul vinovat a fost prins în localitatea ieșeană Deleni. Situația băiatului este una destul de complicată.

UPDATE: Tânărul bănuit de comiterea faptelor a fost depistat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Iași, cu sprijinul celor de la S.A.S intr-o localitate din apropierea orașului Hîrlău. Acesta a fost depus în Arestul IPJ Iași, întrucât pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă într-un alt dosar penal.

Ştefan B., în vârstă de 18 ani, s-a urcat la volanul unei maşini furate dintr-un judeţ vecin și a provocat un accident rutier în urma căruia a rezultat o victimă. De asemenea numerele de înmatriculare de pe autoturismul implicat în accident erau furate din Paşcani. Imediat după producerea accidentului Ştefan B., alături de celălalt tânăr care se afla în autoturism, a fugit de la fața locului.

Acesta a fost condus de oamenii legii la IPJ Iași pentru cercetări

Iată momentul producerii accidentului din Păcurari. Făptașul şi pasagerul din dreapta au fugit de la faţa locului

Camerele de supraveghere din zona cartierului Păcurari au surprins momentul producerii accidentului rutier. Se poate observa clar cum şoferul autoturismului marca Volkswagen CC a coborât imediat de la volan şi a început să fugă. De asemenea, pasagerul din dreapta l-a urmat instant.

Conducătorul autoturismului CC nu a acordat prioritate de trecere la schimbarea direcției de mers și a fost lovit de un participant la trafic care circula regulamentar. Pasagerul din dreapta față a fost prins de oamenii legii.

„Astăzi, 10 august ac, în jurul orei 10.00, polițiștii rutieri au fost sesizaţi despre un accident rutier soldat cu victime omenești, care a avut loc pe Strada Moara de Foc din municipiul Iași.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că între două autoturisme a existat o coliziune, unul dintre șoferi fiind rănit, iar celălalt ar fi părăsit locul accidentului. Șoferul rănit a fost transportat la spital și testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

La scurt timp, polițiștii au stabilit identitatea conducătorului auto care ar fi părăsit locul accidentului. În urma verificărilor în bazele de date, a rezultat ca acesta nu ar deţine permis de conducere, iar numerele de înmatriculare ale autoturismului ar fi false. Persoana este căutată de polițiști pentru a fi condusă la sediul poliției pentru audieri.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, conducerea unui auto fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui auto cu număr fals de înmatriculare.”, au declarat reprezentanții IPJ Iași.

La fața locului a sosit ambulanța. Din nefericire, există o victimă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`