Un tânăr în vârstă de 25 de ani a ajuns de urgență la spital după ce a fost strivit de o căruță. Bărbatul locuiește în comuna Tansa, județul Iași. În decursul zilei de sâmbătă, un apel la 112 avea să anunțe că un tânăr a fost călcat de o căruță. Un echipaj Smurd s-a deplasat la fața locului și a oferit îngrijiri de prim-ajutor pacientului.
„În decursul zilei de sâmbătă, la Unitatea de Primiri Urgențe a fost transportat un tânăr de 25 de ani. Acesta a fost preluat de un echipaj medical după un apel la 112. Cadrele medicale au constatat, când au ajuns la fața locului, că pacientul era policontuzionat prin strivire”, precizează precizează prof. Dr. Diana Cimpoeșu. În momentul în care tânărul a ajuns la spital, s-a constatat că acesta avea o contuzie toraco-abdominală, dar și fracturi multiple care au determinat deplasarea oaselor. „S-a constatat că pacientul suferea de contuzie toraco-abdominală și fractură bimaleolară de tip C cu deplasare. Pacientul a primit îngrijiri și a fost internat la secția de ortopedie a Spitalului „Sf. Spiridon”. Acesta va fi ținut sub atentă supraveghere medicală”, precizează prof dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU Smurd Iași.