Sute de ultraşi sunt supravegheați de suporteri la partida din Liga a III-a, dintre CSA Steaua și FCSB 2. Derby-ul de foc între echipa Armatei şi echipa patronată de Gigi Becali se joacă fără spectatori.
Chiar dacă nu au acces pe stadion, sute de suporteri au luat cu asalt străzile din apropierea stadionului, au aprins fumigene şi scandează numele echipei Steaua Bucureşti.
Derby-ul, chiar şi în Liga a 3-a, este unul de mare valoare, având în vedere că ambele echipe au purtat, la un moment dat, acelaşi nume: Steaua Bucureşti.
Rivalitate mare între Steaua Armatei și Steaua lui Becali
În prezent, CSA Steaua este cea care poartă numele Steaua Bucureşti, echipa patronată de Gigi Becali fiind nevoită să îşi schimbe numele în FCSB.
Astfel, rivalitatea între fanii celor două echipe a ajuns la cote uriaşe. În acest context, jandarmii din Capitală au fost trimişi în zonă pentru a preveni un scandal uriaş, la fel cum s-a întâmplat la ultimul meci disputat între cele două echipe.
De asemenea, derby-ul este unul extrem de important şi pentru clasamentul Ligii a 3-a.
În prezent, CSA Steaua, echipa antrenată de Daniel Opriţa, se află pe primul loc cu 26 de puncte, fiind urmată pe locul doi de SC Fotbal Club FCSB SA 2 cu 24 de puncte.
Înainte de meci, ultraşii CSA Steaua au afişat mai multe bannere cu mesaje pentru echipa favorită, dar şi unele îndreptate împotriva FCSB şi a lui Gigi Becali.
„Cu entuziasm astăzi facem o recapitulare / Pe stadionul Steaua veți fi mereu în deplasare”, „Intrați în ei ca lupii-n oi / Să tremure când mai aud de noi” sau „Gazde în Ghencea? Luați-vă gândul! / Nu e Berceni, aici e sfânt pământul” au fost câteva dintre mesajele ultraşilor stelişti.
Ultrașii Stelei, mesaj dur la adresa lui Gigi Becali
„Învingeți pentru noi!”, a fost mesajul celor de la Outlaws, arborat chiar în spatele uneia dintre porți.
N-au lipsit nici mesajele jignitoare la adresa lui Gigi Becali. Brigada Shadows’08 a afișat un banner care conținea un derapaj la adesa latifundiarului: „Multe piedici am avut, însă am obținut ce-am visat / Am dat afară din casă un gibon agitat”.
Gigi Becali este dispus să încurce Steaua cu orice preț, motiv pentru care a trimis mai mulți jucători de la prima echipă în Liga 3, pentru derby-ul care poate decide liderul din Seria 4.
Octavian Popescu, Adrian Șut, Gabriel Simion sau Răzvan Oaidă sunt câteva dintre numele cu care „militarii“ se vor lupta în meciul de sâmbătă.
Jucătorii de la prima echipă au cerut ca Lucian Flip, care încă este accidentat și nu poate juca, să se afle pe banca tehnică, în calitate de secund al lui Bogdan Vintilă. Cel mai vechi jucător din lotul FCSB s-a accidentat în luna iunie la ligamentele genunchiului și nu este încă apt de joc, deși se pregătește intens pentru a reveni pe teren.