Prima pagină » Economic Local » Sute de fermieri din Iași au participat la „Bursa Profitabilității” – FOTO

Sute de fermieri din Iași au participat la „Bursa Profitabilității” – FOTO

12 feb. 2020, 04:00,
Raluca Costin în Economic Local

Una dintre cele mai importante întâlniri anuale cu fermierii și reprezentanții BASF, specialiști în noi tehnologii pentru protecția plantelor, s-a derulat ieri, la Iași. În cadrul evenimentului au fost prezentate produsele de ultimă generație, care pot asigura o protecție eficientă plantelor. De asemenea, fermierii au avut ocazia să afle cum își pot crește profitul prin intermediul tranzacțiilor de cereale, rapiță, porumb, floarea-soarelui sau soia. Fermierii au avut posibilitatea să achiziționeze o serie de pachete comerciale cu discounturi atractive, prin care își pot scădea costurile, maximizându-și în același timp producția și implicit profitul.

Produse noi pentru protecția plantelor

Potrivit reprezentanților BASF, au apărut noi substanțe care ajută fermierii.

„În cadrul Bursei Profitabilității BASF aprofundăm factorii care influențează succesul unei astfel de culturi. Vrem să contribuim la un viitor durabil, iar fermierii sunt partenerii cu ajutorul cărora reușim să creăm soluții inovatoare, care să asigure succesul agriculturii din România. De-a lungul istoriei companiei, doar prin parteneriat și prin înțelegerea nevoilor fermierilor, specialiștii BASF au putut inova și aduce schimbări notabile în agricultură. Așa au apărut, spre exemplu, substanțele active epoxiconazol, acum aproape 30 de ani, sau, mai recent, fluxapiroxad, care au revoluționat tehnologia de protecția plantelor”, a declarat Marijan Tomsic, Country Manager BASF România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *