Începând de astăzi, 15 noiembrie, și până pe 6 decembrie 2021, toți candidații pentru un post de director sau director adjunct în școli și licee din Iași (care au obținut minimum nota 7 la proba scrisă) sunt programați la interviuri pentru aceste poziții. Cele două centre, pentru acest moment, sunt la Casa Corpului Didactic (CCD) „Spiru Haret”, respectiv Liceul Tehnologic „Petru Poni”. Lista cu programările poate fi accesată AICI.
În această perioadă (de astăzi, 5 noiembrie, și până pe 6 decembrie 2021), sute de candidați participă la proba de interviu pentru ocuparea celor mai importante funcții de conducere. Totul pentru ocuparea posturilor de directori și directori adjuncți, în școli și licee. Pe 17 decembrie vor fi validate rezultatele finale, iar între 20 și 22 decembrie va avea loc emiterea deciziilor de numire (cu aplicare de la 10 ianuarie 2022). La Iași sunt vizate aproximativ 400 de posturi în condițiile în care sunt peste 200 de unități educaționale cu personalitate juridică.
La această etapă, din comisie fac parte două cadre didactice (desemnate prin vot secret de Consiliul Profesoral al unității unde candidează acesta), un reprezentant al administrației locale și un specialist pe zona Resurselor Umane) și unul al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași. Interviul va consta în abordări, tematică și întrebări care țin de management educațional, legislație, administrarea resurselor umane sau managerierea unor probleme specifice educaționale.
Cum a avut loc evaluarea probei scrise la concursul pentru postul de director și director adjunct
De precizat că, pentru rezolvarea testului standardizat a predat testul și foaia de concurs responsabilului de sală, a semnat borderoul de primire predare-primire a testelor și a rămas în sală pentru a participa la etapa de evaluare. Comisiile au evaluat obligatoriu testul standardizat în prezența candidatului și a doi martori aleși dintre candidații din sală și a consemnat punctajul în borderoul de notare existent pe foaia de concurs fără a face însemnări sau notări pe acesta respectiv pe lucrare.
În procesul de evaluare s-a acordat sau punctaj maxim pe item, sau zero puncte, fiind interzis să se acorda punctaje intermediare. S-au acordat zero puncte pentru un item în următoarele situații: răspunsul furnizat de candidat nu este identic cu răspunsul corect; candidatul nu a marcat niciun răspuns corect; candidatul a marcat mai mult de un răspuns ca fiind corect. Se însumează toate punctajele acordate de un evaluator fiecărui item și rezultă punctajul total al testului. Punctajul total al textului se împarte la 10 și rezultă nota pe test.
Care sunt principalele condiții de participare la concursul de directori
Pentru a participa la concursul pentru ocuparea funcției de director sau de director adjunct, cadrele didactice trebuiau să îndeplinească, cumulativ, condiții precum: a) – sunt absolvenți ai învățământului superior cu diplomă de licență sau atestat de echivalare, b) sunt titulari în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată, au o vechime în învățământul preuniversitar de minimum 5 ani, d) – au calificativul „Foarte bine” acordat în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități, nu au fost sancționate disciplinar în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră. De asemenea, acestea nu trebuie să fi fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală, să nu fi fost sancționate disciplinar și să nu fi avut statutul de „lucrător al Securității” sau „colaborator al Securității”.
În Comisia de evaluare a candidaților pentru posturile de conducere în școli și licee vor fi reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, ai unității dar și ai autorităților locale
Pe de altă parte, din Comisia de evaluare a candidaților pentru posturile de conducere în școli și licee vor fi reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, ai unității, dar și ai autorităților locale. Ministrul Educației, prof. univ. dr. Mihai Sorin Cîmpeanu, a precizat că organizarea unui concurs național pentru directorii de școli va fi cu subiecte unice. În etapa a doua (după proba scrisă), cei care vor fi reușit să treacă un plafon de minimum nota 7 vor lua parte la proba de interviu. În completare, ministerul Educației arată că examenul pentru directori de școli și licee va fi organizat pe modelul celor naționale, cu subiecte relevante pentru orice candidat care dorește să-și asume managementul unei unități de învățământ.