Prima pagină » Local » Suspecții ultrajului de la Mironeasa au contestat măsura luată de judecători în cazul lor!
Suspecții ultrajului de la Mironeasa au contestat măsura luată de judecători în cazul lor!

Suspecții ultrajului de la Mironeasa au contestat măsura luată de judecători în cazul lor!

20 ian. 2020, 04:00,
Ciprian Nedelcu, în Local

Trei dintre cei patru bărbați arestați preventiv pentru 30 de zile, în urma ultrajului de la Mironeasa, au contestat decizia luată în cazul lor. Astfel, Valentin Mihai, Dan și Vasile Petrecuț au atacat hotărârea Judecătoriei Iași, de a-i aresta preventiv pentru 30 de zile. Amintim că, în urmă cu câteva zile, în comuna Mironeasa, doi polițiști au fost atacați, după ce fuseseră chemați să aplaneze un conflict izbucnit între frații Petrecuț.

Pentru a scăpa de agresori, unul dintre agenți a fost nevoit să folosească arma din dotare, trăgând două focuri de avertisment. În urma incidentului, cei doi polițiști au ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon”, fiind ulterior transferați la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.

De asemenea, suspecții au fost ridicați de „mascați”, fiind duși la audieri. În total, șase persoane din familia din Mironeasa sunt suspectate că au contribuit la agresiune. De remarcat este faptul că două femei sunt printre cei bănuiți, dar acestea au fost arestate la domiciliu pentru 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *