Intervenția chirurgicală de mastopexie sau ridicarea sânilor constă în redarea aspectului și volumului normal al sânilor căzuți. Aceasta se realizează prin ridicarea lor, îndepărtarea pielii în exces și, în anumite cazuri, augmentarea sânilor prin asocierea unui implant. Există mai multe tehnici de mastopexie în funcție de gradul de ptoză al sânilor (cât de mult este lăsat sânul). Toate implică incizii, mai reduse sau mai lungi, prin care se elimină excesul de piele.
Aspectul lăsat al sânilor apare de cele mai multe ori în urma sarcinii și alăptării, a variațiilor mari de greutate, dar și ca urmare a creșterii laxității țesuturilor odată cu înaintarea în vârstă sau genetic.
Căror persoane se adresează intervenția de mastopexie?
Orice persoană poate fi candidată pentru intervenția de mastopexie dacă prezintă o stare de sănătate bună, greutate stabilă și:
– a terminat alăptarea în urmă cu cel puțin un an;
– este deranjată de aspectul lăsat și fără volum al sânilor;
– areolele mamare sunt orientate în jos sau plasate sub nivelul șanțului inframamar;
– areolele sunt de dimensiuni crescute;
– un sân este mai căzut față de celălalt.
Cum vă pregătiți pentru operație?
Cu două săptămâni înainte de operație este recomandat să se evite fumatul și consumul de alcool. De asemenea, trebuie evitate anumite vitamine, aspirina și derivații săi, suplimentele pe bază de plante, deoarece toate aceste produse cresc riscul de sângerare intra- și postoperator. Pe lângă analizele de sânge necesare va fi nevoie să efectuați un consult cardiologic, dar și o ecografie mamară.
Ce tipuri de mastopexie există?
- Mastopexia periareolară
Este indicată pentru sânii cei mai puțin ptozați, incizia fiind plasată doar în jurul areolei. Prin această procedură, sânii se ridică foarte puțin (maxim 2 cm) și este rar efectuată singură, fiind adesea asociată cu introducerea unui implant.
- Mastopexia cu cicatrice verticală
Aceasta este operația efectuată cel mai frecvent în lume astăzi, indicată pentru majoritatea cazurilor de ptoză medie-severă. Cicatricea rezultată se află în jurul areolei, continuată cu una verticală până aproape de șanțul inframamar. Intervenția poate fi de sine stătătoare (dacă glanda mamară are suficient volum) sau poate fi asociată cu introducerea unui implant siliconic.
- Mastopexia cu cicatrice în ancoră
Este indicată pentru cazurile severe de ptoză mamară. Cicatricea rezultată este plasată în jurul areolei, continuată cu una verticală până în șanțul inframamar și încă una orizontală în pliul natural al pielii. Se poate asocia de asemenea cu introducerea unui implant siliconic în cazul lipsei de volum. Acest tip de incizie este utilizată și în cazul reducerii mamare, în cazurile în care sânii lăsați prezintă prea mult țesut.
Ce presupune intervenția de mastopexie?
Intervenția se desfășoară sub anestezie generală. Chirurgul plastician efectuează inciziile conform marcajului preoperator, iar îndepărtarea excesului de piele și remodelarea glandei mamare sunt realizate în funcție de particularitățile fiecărei paciente. Areola poarte fi micșorată dacă aceasta prezintă un diametru mai mare. Se asigură plasarea areolei și fixarea glandei mamare în poziția optimă pentru un aspect natural, ridicat și ferm al sânului care se menține în timp. La final inciziile sunt suturate cu fire resorbabile pentru a minimiza cicatricile.
- Mastopexia asociată cu augmentare
Când se utilizează un implant siliconic pentru restaurarea volumului, cantitatea de piele care se îndepărtează este mai redusă, implantul umplând parțial învelișul format din piele. Uneori, în cazurile cu ptoză minimă, simpla introducere a implantului poate ridica suficient sânul, astfel încât nu mai sunt necesare incizii suplimentare.
De obicei, implantul se introduce sub mușchi, deoarece introducerea sub glandă poate duce la lăsarea sânului în timp. Din același motiv, se utilizează un implant de dimensiuni moderate, pentru a preveni lăsarea ulterioară a pielii.
Care sunt beneficiile și riscurile mastopexiei?
Mastopexia poate oferi numeroase beneficii, cum ar fi:
- Ridicarea și remodelarea sânilor pentru un aspect mai ferm și estetic;
- Corectarea asimetriei mamare;
- Îmbunătățirea proporțiilor corporale și a încrederii în sine.
Ca orice intervenție chirurgicală există și riscuri printre care:
- Cicatrizarea patologică;
- Asimetrii de formă sau volum;
- Sângerare excesivă sau infecție;
- Amorțeală temporară sau permanentă la nivelul areolei;
- Necroza parțială sau totală a areolei;
- Necesitatea unor intervenții ulterioare pentru corecții estetice.
Cum se desfășoară recuperarea postoperatorie?
Primele două săptămâni pot fi marcate de edem, vânătăi și disconfort moderat. Se recomandă evitarea sprijinului pe zonele operate și a efortului fizic intens. De asemenea se recomandă utilizarea unei bustiere speciale timp de cel puțin două luni.
Forma finală a sânilor va putea fi apreciată la câteva luni postoperator, timp în care aceștia se vor așeza în poziția finală. Cicatricile vor fi inițial mai evidente, însă se vor estompa în timp, în special dacă respectați recomandările de îngrijire oferite de chirurgul dumneavoastră.
Dr. Mara-Ştefana Popescu
Medic specialist
Chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă
SusanuClinic