Pe 29 august 2021, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați de un bărbat de 31 de ani, cu privire la faptul că Pe 27 august 2021, persoane necunsocute i-au sustras din fața blocului o sacoșă în care avea bijuterii în valoare de 8.000 de lei. Polițiștii au demarat de îndată cercetările, iar în scurt timp a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, stabilindu-se că este vorba de o femeie de 43 de ani.
Prejudiciul a fost recuperat, fiind restituit persoanei vătămate. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
A fost furat în ziua nunții. Polițiștii ieșeni au recuperat prejudiciul
Mirele a fost furat chiar în ziua nunţii, în momentul în care petrecea în faţa blocului. Pungă de bijuterii erau dar de nuntă pentru mireasa și nași. Hoaţa a trecut prin zonă, a văzut punga, a luat-o şi a plecat.
La faţa locului nu se aflau camere de supraveghere, însă poliţiştii au reuşit să o identificate rapid, la câteva ore. Mirele a venit la două zile după incident să declare că i-au fost furate cadourile.