Prima pagină » Titlurile zilei » Surpriză totală pe traseul Autostrăzii A8 Târgu Neamț-Iași-Ungheni! A apărut o nouă șosea, ruptă din autoruta care va traversa județul Iași. Drum expres cu patru benzi către Aeroport – HARTĂ, GALERIE FOTO

Surpriză totală pe traseul Autostrăzii A8 Târgu Neamț-Iași-Ungheni! A apărut o nouă șosea, ruptă din autoruta care va traversa județul Iași. Drum expres cu patru benzi către Aeroport – HARTĂ, GALERIE FOTO

06 dec. 2021, 02:00,
Vlad Rotaru în Titlurile zilei

Schimbare de situație cu cel mai așteptat proiect de infrastructură din județ, Autostrada A8 Târgu Neamț-Iași-Ungheni. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a scos la iveală o serie de detalii legate de traseul autorutei care va traversa județul Iași. Viitoarea autostradă ar urma să fie conectată printr-un drum de legătură cu Aeroportul Iași. În plus, doar câțiva proprietari de terenuri ar urma să fie afectați de noul traseu

O nouă șosea a fost luată în calcul în zona metropolitană Iași! Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA a evidențiat un drum de legătură care va conecta viitoarea Autostradă A8 cu Aeroportul Internațional Iași și cu viitorul Spital Regional de Urgență Iași, din Moara de Vânt.

Șoseaua respectivă ar trece prin localitatea Aroneanu, conform documentelor. Concret, șoseaua respectivă va pleca din satul Rediu Aldei, către capătul Aeroportului Iași și, apoi, către viitorul Spital Regional de Urgență din Moara de Vânt, pentru ca, mai apoi, să iasă în DN 24. Conform estimărilor, șoseaua va fi la nivel de drum expres, cu patru benzi, câte două pe fiecare sens.

Discuții despre traseul A8 Târgu Neamț-Iași: CNAIR a venit cu noi clarificări

Mai mulți primari din zona metropolitană Iași s-au arătat nemulțumiți de varianta evidențiată inițial de proiectant pentru traseul Autostrăzii A8 și au cerut modificarea rutei. Traseul, ce ar cuprinde și drumul expres, trecea inițial printr-o zonă cu potențiale alunecări de teren din Aroneanu. În aceste condiții, a fost luată în calcul mutarea traseului, ceea ce a dus la crearea unei bucle în zonă care să ocolească zona afectată. În calcul au fost luate trasee din localitățile Lețcani, Breazu, Rediu, Popricani, Rediu Aldei și Golăiești. Inițial s-a discutat despre un drum expres pe două benzi. Totuși, această șosea ar urma să aibă patru benzi, câte două pe ambele sensuri.

„CNAIR SA a luat act de sesizările cetățenilor, le-a analizat, a atras atenția prestatorului asupra aspectelor reclamate și l-a instruit să găsească o variantă de traseu a Autostrăzii Târgu Neamț-Iași-Ungheni cu un impact minim, atât social, cât și de mediu, fără să facă, însă, rabat de la parametrii tehnici și de calitate. CNAIR a solicitat prompt celor 24 de UAT-uri intersectate să prezinte un punct de vedere oficial în legătură cu variantele de traseu analizate. Până în prezent au fost primite doar 10 răspunsuri care susțin realizarea variantei albastre de traseu”, au transmis cei de la CNAIR SA.

Discuții la Primăria Iași pe variantele de traseu din Autostrada 8

La finalul săptămânii trecute, la Primăria Iași au avut loc discuții între autoritățile din zona metropolitană, CNAIR și firma Consitrans, proiectantul lucrărilor la A8.

„Reprezentanți ai CNAIR SA și ai proiectantului s-au deplasat pe amplasament și au verificat zona cuprinsă între Lețcani și Golăiești, pentru identificarea constrângerilor și pentru analizarea aspectelor sesizate de locuitori. Au fost parcurse alternativele de traseu clasate pe primele două locuri în cadrul analizei multicriteriale, etapa 1, dar și zona în care ar putea fi construit drumul de legătură care va asigura conexiunea Autostrăzii A8 cu Aeroportul Internațional Iași și cu viitorul Spital Regional de Urgență Iași. A fost identificată și o nouă zonă pentru realizarea drumului de legătură. În urma vizitei s-a constatat că numărul imobilelor afectate nu este de ordinul sutelor, ci de ordinul zecilor și nu sunt afectate lăcașe de cult”, au mai transmis cei de la CNAIR SA.

Inițial au fost stabilite patru variante de traseu pentru autostrada care traversa județul.

Podul peste Prut din Autostrada A8 Târgu Neamț-Iași va scurta traseul către Republica Moldova

Costel Alexe, președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, a arătat și faptul că, la nivelul CNAIR, a fost luată în calcul și conexiunea cu podul rutier de la Ungheni, care va conecta A8 cu Republica Moldova. După mai multe discuții, autoritățile s-au pus de acord asupra variantei finale a traseului autorutei.

„Se fac progrese și pentru proiectul podului de peste Prut, realizat în zona de graniță dintre România și Republica Moldova, pe teritoriul administrativ al comunei Golăiești, în județul Iași, în România, și în raionul Ungheni, pe teritoriul Republicii Moldova. Podul peste râul Prut va asigura conexiunea autostrăzii Pașcani-Iași-Ungheni, inclusă în rețeaua prioritară TEN-T a Uniunii Europene, cu drumul M14 Criva-Briceni-Chișinău-Tiraspol și va micșora distanța dintre Chișinău și Iași cu aproximativ 25 de kilometri”, a spus Costel Alexe, președintele CJ Iași.

Acesta a precizat și că autoritățile trebuie să continue și o investiție pe calea ferată între cele două state.

„Totodată, podul va conecta Autostrada Târgu Neamț-Iași-Ungheni prin partea de nord a localității Ungheni, din România, cu varianta de ocolire a orașului Ungheni din Republica Moldova. Sper ca planurile de a merge mai departe cu autostrada până la Chișinău să se concretizeze, iar, așa cum vom trece Carpații pe A8, să trecem și Prutul. Până atunci, susținem proiectul rutei feroviare Iași-Chișinău-Odessa, care este o conexiune importantă între estul continentului și Uniunea Europeană”, a mai spus Costel Alexe, președintele CJ Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *