Surpriză și un cadou minunat oferit de cercetătorii de la Universitatea de Științele Vieții din Iași, în perioada Sărăbătorilor de iarnă! Totul pornește de la modul în care trebuie îngrijiți brazii la ghiveci, cu sfaturi de la experți în restaurare și reabilitare peisagistică. Cum achiziționarea brazilor la ghiveci este în trend de câțiva ani, specialiștii atrag atenția asupra unor factori ce trebuie luați în calcul și a câtorva sfaturi ce trebuie aplicate. Aceștia arată faptul că longevitatea brazilor de Crăciun depinde foarte mult de modul de îngrijire a acestora
Specialiștii în Peisagistică din cadrul Universității de Științele Vieții (UȘVIași) „Ion Ionescu de la Brad” din Iași arată faptul că longevitatea brazilor de Crăciun depinde foarte mult de modul de îngrijire a acestora. Cum achiziționarea brazilor la ghiveci este în trend de câțiva ani, specialiștii atrag atenția asupra unor factori ce trebuie luați în calcul și a câtorva sfaturi ce trebuie aplicate.
„În momentul în care apare decizia achiziționării și împodobirii unui brad, trebuie să se țină cont și de nevoile acestuia, mai ales nevoia de apă, nu trebuie tratat precum un element artificial, dar și de cerințe în ceea ce privește lumina și, bineînțeles, umiditatea și căldura”, precizează asist.univ.dr. Roxana Pașcu, reprezentant al disciplinei Peisagistică a Facultății de Horticultură din cadrul UȘVIași.
Când este adus în casă un brad în ghiveci, trebuie să fim atenți la aclimatizare
Pe de altă parte, aceasta arată că, în momentul în care este adus în casă un astfel de exemplar viu (un brad în ghiveci), trebuie să fim atenți la aclimatizare.
„Altfel spus, bradul trebuie aclimatizat. Nu se recomandă introducerea lui direct în locuință, la temperaturi ridicate. Trebuie ținut câteva zile pe un hol, pe o terasă, balcon închis sau într-un garaj luminos. În acest fel, se va obișnui treptat cu diferența de temperatură și nu va suferi un șoc termic când va fi amplasat în camera în care dorim să-l împodobim”, a mai punctat asist.univ.dr. Roxana Pașcu, disciplina Peisagistică, din cadrul Facultății de Horticultură.
Atenție trebuie acordată și poziționării efective în cameră
Atenție deosebită trebuie acordată și poziționării efective în cameră, deoarece un exemplar de brad la ghiveci are nevoie de multă lumină și să nu fie în imediata apropiere a unei surse de căldură.
„De asemenea, trebuie udat. Dacă nu este hidratat suficient, un exemplar se pierde în 3 zile. Un aspect foarte important este legat și de ramurile bradului, care nu trebuie încărcate cu foarte multe elemente și nu trebuie pulverizate cu zăpadă artificială pentru că acesta suferă din cauza acestor elemente. În momentul în care sărbătorile au luat sfârșit și începe despodobirea, trebuie să avem în vedere modalitatea de scoatere treptată din mediul în care a petrecut destule zile. Mai exact, trebuie scos prima dată într-un hol, din hol – în balcon și, mai apoi, plantat, când temperaturile sunt îndeajuns de crescute, adică substratul de plantat să nu fie înghețat”, a mai spus asist.univ.dr. Roxana Pașcu.
În final, sfaturi importante țin de timp. Bradul nu trebuie păstrat în interior mai mult de două săptămâni, iar, dacă iarna este blândă, acesta poate fi plantat imediat după ce este scos din casă, însă doar dacă temperatura este de peste 0 grade Celsius. După plantare, se udă bine. Dacă temperatura nu permite, va fi păstrat în ghiveci până la începutul lunii martie. Ghiveciul va fi protejat în folie cu bule sau cu un material de iută, astfel încât să nu existe riscul înghețului rădăcinilor. Se va uda în zilele cu temperaturi mai ridicate.