Prima pagină » Editorial » Super-tunul ASF
Super-tunul ASF

Super-tunul ASF

07 apr. 2023, 10:59,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

Ieri mi-a căzut în mână un document exploziv. Desigur, după ce l-am solicitat. Este o adresă a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare transmisă către ASF România în data de 17 martie. Și exprimă poziția acestei importante instituții în uriașul scandal al momentului vizând ipotetica prăbușire Euroins, una dintre cele mai importante societăți de asigurări din România. În pericol sunt nu mai puțin de trei milioane de cetățeni. Am solicitat informații vizând acest scandal, pentru că flerul meu de jurnalist de investigații îmi spune că, la origine, avem de-a face cu o operațiune sofisticată de preluare ostilă a respectivei societăți.

Coincidența a făcut ca tot ieri, la Realitatea Plus, Anca Alexandrescu să lanseze o nouă serie de dezvăluiri pe aceeași temă. Aflând noutatea din promovarea pe care a făcut-o cu câteva ore mai devreme, i-am telefonat cunoscutei realizatoare și i-am mărturisit că și eu mă ocup de subiect și că tocmai am obținut un document care aruncă în aer versiunea oficială. Versiunea oficială fiind cea furnizată cu obstinație opiniei publice de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, ai cărei reprezentanți tocmai au fost luați la întrebări în Parlament și tăvăliți literalmente – și pe bună dreptate – de liderul AUR, George Simion. Și acum să atac subiectul cât se poate de razant.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare este una dintre cele mai mari instituții de acest fel din Europa, exersată între altele în a face audit în beneficiul unor societăți comerciale sau financiare. Ea a devenit partener Euroins, după ce a analizat cu multă atenție situația acestei societăți de asigurare, evoluțiile ei de-a lungul timpului și gradul de risc la care se expune în raport cu despăgubirile pe care e plătește zilnic pentru accidente. Este cu desăvârșire exclus ca BERD să fi fost în eroare atunci când a decis, în octombrie 2021, să vină cu un aport de capital, devenind practic acționar în Euroins Insurence Group din Bulgaria, firma mamă a Euroins România. Din 2021 până în prezent, prin implicarea BERD, performanțele companiei Euroins au crescut. Cum se explică în aceste condiții decizia ASF România de a retrage licența EIRO, sub pretextul unor așa-zise deficiențe constatate de această instituție a statului român, scăpată de sub control, deși din punct de vedere legal ea poate și trebuie să fie verificată de Parlament? Concret, la 2 februarie anul curent, ASF ar fi identificat un deficit de capital de peste 400 de milioane de euro. Iar reprezentanții instituției au lansat în spațiul public o informație falsă. Cum că această sumă uriașă ar fi fost scoasă ilegal din țară și furnizată holdingului din Bulgaria. Prin urmare, asigurații Euroins ar fi în pericol. După crearea acestei legende a început o aparentă degringoladă. Desigur că, fără licență, asiguratorul este legat de mâini și de picioare. Iar consecința este că în piață se creează o stare de panică. Și există literalmente riscul ca, în ciuda rezultatelor financiare foarte bune, la care mă voi referi în alte dermersuri editoriale, societatea de asigurări să se prăbușească până la stadiul la care ar putea fi preluată de altcineva. Aveți de fapt mai sus definiția unui mecanism clasic de preluare ostilă.

Vom afla, vom vedea și vom analiza pe măsură ce primim informații mai multe din cine este compus grupul de interese nelegitime din spatele acestei jonglerii extrem de grave. Dar, până atunci, voi cita câteva rânduri din constatările BERD. Iată: „Consiliul EIG, sprijinit de BERD, a dispus o analiză actuarială independentă a EIRO de către un expert de top la nivel mondial. Analiza nu oferă o bază pentru a revizui punctul de vedere al BERD cu privire la situația financiară solidă a EIRO la momentul retragerii licenței sale. BERD se implică activ în discuții cu toate părțile responsabile pentru a obține o soluție la turbulențele de pe piață cauzate de retragerea licenței EIRO, care declanșează clauzele de eliminare efectivă a acoperirii prin reasigurare a cererilor de despăgubiri din România și creează o mare masă de datorii neachitate”. Desigur, documentul pe care-l am în mână este voluminos și detaliat. El este adresat autorităților de la București și ar trebui să se se transforme într-un veritabil semnal de alarmă asupra unei inginerii extrem de periculoase, puse la cale chiar de către cei care au obligația să supravegheze și să ajute societățile de asigurări. Mă refer în mod direct la ASF și la Consiliul Concurenței. Până când voi prezenta și alte detalii, susținute și ele de documente oficiale, mă grăbesc să le atrag atenția primului-ministru, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, precum și minștrilor de linie, că au datoria să se implice cât se poate de repede și cu toată competența de care sunt capabili pentru a opri ingineria care se face, inginerie care declanșează o veritabilă degringoladă pe piața asigurărilor. Este adevărat că Parlamentul a dezbătut până la un punct această situație. Este la fel de adevărat că parlamentarii au sesizat o serie întreagă de nereguli extrem de grave, unele de-a dreptul suspecte, din activitatea conducerii ASF, dar e regretabil că, până la urmă, nu s-a luat nicio măsură concretă la nivelul Legislativului în ceea ce privește demiterea Consiliului ASF. Și a numirii unei conduceri noi. Pretextul este pueril. Și anume că oricum în câteva luni mandatele acestora expiră și va trebui aleasă o conducere nouă. Atâta doar că, până atunci, „maurul își va face datoria”. Piața de asigurări se va prăbuși, milioanele de cetățeni vor fi păgubiți, iar statul român va fi zguduit de o nouă criză de mari proporții.

Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
redactia.ro
Medicul care l-a resuscitat pe Felix Baumgartner face dezvăluiri cutremurătoare. De ce nu a putut să fie salvat, de fapt, iubitul Mihaelei Rădulescu
Bugetul.ro
Omul lui Klaus Iohannis a devenit noul președinte CCR. Cine este judecătoarea Simina Tănăsescu, succesoarea controversatului Marian Enache
a1.ro
S-a pozat fără sutien, în baie! Imaginea provocatoare cu ispita Naba Salem de la Insula Iubirii 2025
Playtech.ro
Raed Arafat îndeamnă românii să aibă pregătită o „trusă” de supravieţuire pentru 10 zile
observatornews.ro
22 de judeţe intră de la 17.00 sub avertizări cod galben şi portocaliu de ploi torențiale, grindină și vijelii
Playsport.ro
FOTO Noua Dacia C-Neo, dezvăluită fără camuflaj în prima imagine. Când va...
Evz.ro
Noi informații de la Guvern. Ce au discutat Bolojan și Anastasiu
realitatea.net
Creșterile salariale de la începutul anului, anulate de austeritatea lui Bolojan. Câți bani pierd 1,8 milioane de angajați: calcule BNS - VIDEO
SportpeSurse
Misterul din jurul lui Putin a fost dezvăluit de o poză care face înconjurul lumii. E pentru prima oară când scapă o asemenea imagine
Playtech.ro
Cum fac românii economie la vacanțe în 2025, se vede clar
Dailybusiness.ro
Controale ANPC pe litoral. Produse expirate, camere murdare și echipamente uzate în hoteluri și restaurante
RomaniaTV
Se schimbă banii luni, 28 iulie 2025! BNR a făcut anunțul despre cea mai nouă monedă a României
stiriromania.ro
S-a emis RO-Alert: Cod galben și portocaliu de ploi torențiale în jumătate de ţară
RomaniaTV
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE! Felix Baumgartner ar urma să fie înmormântat în curtea casei din Elveția, nu în Austria, așa cum s-a crezut inițial. Detalii de ULTIMĂ ORĂ despre funeralii!
redactia.ro
Mihaela Rădulescu a luat trupul neînsuflețit al lui Felix Baumgartner din Italia. Unde ar putea fi înmormântat austriacul. Schimbare de ultim moment
ego.ro
Știați că Alin Gălățescu are o fiică? Iată ce relație are cu ea și cu mama ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 iulie 2025
26 iulie 2025