Prima pagină » Actualitate » Sunt pensii care se recalculează de două ori! Daniel Baciu: „Vor beneficia de o creștere opțională“
Sunt pensii care se recalculează de două ori! Daniel Baciu: „Vor beneficia de o creștere opțională“

Sunt pensii care se recalculează de două ori! Daniel Baciu: „Vor beneficia de o creștere opțională“

14 mai 2024, 10:54,
în Actualitate

Șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a precizat că sunt pensii care se recalculează de două ori. În ceea ce privește recalcularea pensiilor, Daniel Baciu a menționat că este proces care este finalizat în proporție de 99,9%.

Sunt pensii care se recalculează de două ori!

Șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a detaliat ultimele modificări referitoare la noul formular al deciziilor de pensionare și a explicat cine sunt românii care vor avea pensia recalculată de două ori. Astfel, un ordin prezidențial a stabilit noul format al deciziilor de pensionare, conform prevederilor Legii 360/2023, iar acesta urmează să fie publicat în Monitorul Oficial în zilele următoare.

„Am trimis la Monitorul Oficial acest nou format al deciziilor de pensionare. Suntem în linie dreaptă, avem un grafic foarte strâns, de care ne ținem, știm exact ce avem de făcut, nu avem absolut nicio întârziere, astfel încât în septembrie beneficiarii noștri pensionari să își primească deja pensiile recalculate. Nu pot să spun exact un termen fix când începem, undeva în vară. Este în funcție de cât de repede ne mobilizăm cu softul care recalculează aceste pensii. Vom trece imediat la tipărirea acestor decizii”, a spus Daniel Baciu.

Daniel Baciu a precizat că instituția se află pe un grafic bine stabilit și că nu are întârzieri, astfel încât în luna septembrie beneficiarii pensionari să poată primi pensiile recalibrate.

„Până în luna septembrie, ele trebuie emise, tipărite și expediate către pensionari. Este vorba despre acele adeverințe pe care ei trebuie să le prezinte, pentru că o parte din ei deja le au la dosarul de pensie“, a declarat Daniel Baciu.

Recalcularea pensiilor a început deja la sfârșitul lunii martie și este finalizată în proporție de 99,9%. Procesul de evaluare a 1,4 milioane de dosare este pe cale să se încheie, iar până la 1 septembrie, toate pensiile trebuie să fie emise, tipărite și expediate către pensionari.

„Noi deja avem procesul de evaluare finalizat 99,9 la sută. 150.000 de dosare mai avem din 1,4 milioane. Procesul de evaluare se va finaliza. Colegii fac softul, emitem taloanele. Avem un calendar foarte clar. Nu avem întârzieri. De la 1 septembrie vor primi pensiile calculate”, a spus Baciu.

Calcularea pensiilor va ține cont de veniturile brute care includ sporuri cu caracter nepermanent

Conform lui Daniel Baciu, aproximativ trei milioane de români vor beneficia de o creștere a pensiilor începând cu această dată.

În plus, noutatea adusă de noua lege a pensiilor constă în includerea veniturilor brute care includ sporuri cu caracter nepermanent în calculul pensiilor, cu condiția ca asupra acestor sporuri să se fi datorat și achitat contribuții de asigurări sociale.

Adică al 13-lea salariu, acordul global, diferite prime și sporuri pe care le-au primit sporadic în activitate și nu au avut acel caracter permanent, lună de lună, a spus Daniel Baciu.

„Este vorba despre sporurile pentru care s-a datorat și plătit contribuție de asigurări sociale. Pentru acele sporuri avem termen de șase luni, începând cu 1 septembrie, pentru a le recalcula. Noi îi spunem a doua recalculare, care se va face numai pentru persoanele care au avut astfel de sporuri, pentru acele sporuri se va beneficia de o altă creștere opțională, în raport cu valoarea lor, dar și cu nivelul de contribuție plătit”, a explicat șeful CNP, care a menționat că sunt pensii care se recalculează de două ori.

Bugetul.ro
Adio, Transfăgărășan și Transalpina! Cel mai atractiv traseu pentru cei care vor să vadă sălbăticia României este Transapuseana, aflat prin Munții Trascău și Metaliferi
redactia.ro
De ce boală terminală ar fi suferit, de fapt, Robert Lupu. Bărbatul a ucis-o pe Teodora Marcu după ce ar fi aflat că i se apropie sfârșitul
Bugetul.ro
Jale la Lidl, Carrefour, Mega Image sau Kaufland din mai 2025. ANPC a impus tuturor supermarketurilor să vândă produse din tutun după ce clienții suspecți vor prezenta CI
a1.ro
Legătura neștiută dintre Tzanca Uraganu și Tedora Marcu, fosta concurentă de la Insula Iubirii, care a fost împușcată mortal
Playtech.ro
Indicator de viteză cu marginea verde. Ce trebuie să faci când îl întâlneşti în trafic?
observatornews.ro
Acțiuni vs. obligațiuni: Când să alegi fiecare investiție
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Vreme riscantă în România. Schimbarea e bruscă și radicală
realitatea.net
Președintele, sub PAZĂ permanentă. Măsuri stricte de SECURITATE pentru Nicușor Dan și familia sa
SportpeSurse
Ilie Bolojan i-a lăsat un bilețel lui Nicușor Dan pe care i-a scris o dată și cel mai mare eveniment care a marcat România
Playtech.ro
Ţara europeană care îi face pe români să uite de Grecia. Are plaje superbe, peste 1.000 de insule şi oraşe istorice
Dailybusiness.ro
Rabla pentru Tractoare. Statul oferă 44.000 € și schimbă regulile jocului
RomaniaTV
Adelina Pestrițu și-a făcut o scanare a creierului. Când a venit rezultatul, să cadă din picioare!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
BREAKING NEWS! A fost transportat de urgență la spital! A făcut AVC!
redactia.ro
Unde se afla Alex Marcu când soția lui, Teodora s-a stins din viață
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`