După ce Turcia a renunțat să blocheze aderarea Suediei și Finlandei la NATO, guvernul Statelor Unite a anunțat că susține vânzarea de avioane de luptă F-16, pentru Forțele Aeriene Turce.
„Statele Unite sprijină modernizarea flotei de avioane de luptă a Turciei, deoarece aceasta este o contribuţie la securitatea NATO, deci la securitatea Americii”, a declarat Celeste Wallander, asistentă pentru probleme de securitate internaţională a secretarului apărării SUA. „Aceste planuri sunt în lucru. Şi trebuie să se lucreze la ele prin procesele noastre de contractare”, a adăugat ea.
Turcia a cerut Statelor Unite încă din octombrie anul trecut să aprobe achiziţia a 40 de avioane F-16 produse de Lockheed Martin, precum şi a aproape 80 de seturi de componente pentru modernizarea aeronavelor existente.
Administrația Biden a transmis că trebuie parcursă procedura legală necesară
Administraţia Biden nu a exprimat deschis până acum nicio opinie privind vânzarea, ci a spus doar că trebuie parcursă procedura legală necesară. În martie, Departamentul de Stat le-a scris unor membri ai Congresului SUA care se opuneau tranzacţiei, explicând că relaţiile comerciale „corespunzătoare” cu Turcia în domeniul apărării ar servi intereselor americane.
Anunţul făcut de Wallander a urmat unui acord de ultim moment cu Turcia, care şi-a retras, marţi, la summitul NATO de la Madrid, obiecţiile faţă de primirea Finlandei şi Suediei în Alianţa Nord-Atlantică. S-a evitat, astfel, un impas la evenimentul menit să arate unitatea aliaţilor în faţa Rusiei, după invazia din Ucraina.
Oficiali americani au negat, însă, orice legătură între susţinerea guvernului SUA pentru achiziţionarea avioanelor F-16 şi schimbarea de poziţie a Turciei. „SUA nu au oferit Turciei nimic şi nu li s-a cerut nimic de către Turcia”, a afirmat un oficial guvernamental de rang înalt, citat de Reuters, conform Agerpres.
Turcia a achiziţionat sisteme ruseşti de apărare antirachetă, deși este membră NATO
Sursa respectivă, a cărei identitate nu este precizată de agenţie, a mai declarat că oficialităţile americane sunt angajate într-un dialog tehnic privind cererea Turciei de a achiziţiona avioane F-16, iar ultimul cuvânt îl va avea Congresul.
Recep Erdogan s-a întâlnit, miercuri, cu Joe Biden. Liderul de la Ankara criticase, anterior, SUA pentru tergiversarea vânzării aeronavelor respective. Biden i-a mulţumit lui Erdogan pentru rezolvarea situaţiei privind aderarea Finlandei şi Suediei şi pentru „munca incredibilă” de transportare a cerealelor din Ucraina.
Vânzările de armament american pentru forţele armate turce au ajuns un subiect controversat după ce, deşi este membră a NATO, Turcia a achiziţionat sisteme ruseşti de apărare antirachetă. SUA au reacţionat prin sancţiuni şi prin excluderea Turciei din programul de construcţie a celor mai noi avioane de luptă, F-35.