Prima pagină » Local » Student, prins băut la volan pe străzile din Iași! Tânărul gonea la volanul unui bolid când a fost tras pe dreapta de polițiștii ieșeni! La audieri, tânărul a recunoscut totul!
Student, prins băut la volan pe străzile din Iași! Tânărul gonea la volanul unui bolid când a fost tras pe dreapta de polițiștii ieșeni! La audieri, tânărul a recunoscut totul!

Student, prins băut la volan pe străzile din Iași! Tânărul gonea la volanul unui bolid când a fost tras pe dreapta de polițiștii ieșeni! La audieri, tânărul a recunoscut totul!

20 apr. 2021, 02:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Judecătorii ieșeni au pedepsit un student, după ce acesta a fost acuzat că a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice. Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași l-au condamnat pe Constantin Gliga la 9 luni de închisoare, dar cu amânarea aplicării pedepsei, pentru conducere sub influența alcoolului

Un student a fost prins băut în traficul din Iași! Tânărul gonea la volanul unui bolid, când a fost tras pe dreapta de oamenii legii! Dus la audieri, tânărul a recunoscut totul!
Acum, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași l-au condamnat pe Constantin Gliga la 9 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe. De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată atât de către procurori, cât și de studentul de la Facultatea de Construcții.

Studentul Constantin Gliga, acuzat de procurorii ieșeni că a șofat băut

Procesul studentului Constantin Gliga a început pe data de 7 septembrie 2020. Atunci, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au trimis în judecată pe tânărul în vârstă de 23 de ani, sub acuzația de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

„Pe data de 16 martie 2020, în jurul orei 00:54, inculpatul a condus autoturismul marca Volkswagen prin municipiul Iași, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv de 1,16 grame la mie alcool pur în sânge”, au menționat anchetatorii ieșeni.

La audieri, tânărul a recunoscut totul în fața magistraților ieșeni

În noaptea respectivă, tânărul student Constantin Gliga a fost tras pe dreapta de un echipaj de Poliție. Oamenii legii au constatat că acesta mirosea a alcool, motiv pentru care l-au testat cu aparatul etilotest. Mai mult, tânărul student de la Facultatea de Construcții, din cadrul Universității Tehnice „Gh. Asachi”, din Iași, a fost dus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
La audieri, tânărul a recunoscut comiterea faptei care i-a fost imputată de oameii legii. De asemenea, martorii au povestit cum s-a întâmplat totul.

„În cauză au fost audiați doi martori, care au declarat faptul că au o relație de prietenie cu inculpatul, iar, în seara zilei de 15 iunie 2020, în jurul orei 22:00 au fost invitați de acesta la apartamentul în care locuiește cu chirie, pe bulevardul Nicolae Iorga. Aceștia au stat în vizită până în jurul orei 00:30, ocazie cu care au decis să se deplaseze la apartamentul în care locuiește cu chirie unul dintre martori, pe bulevardul Socola, pentru a lua un sistem de boxe. Cât timp au stat în apartamentul inculpatului, aceștia au consumat împreună băuturi alcoolice, respectiv mai multe sticle de bere de 0,33 ml. S-au deplasat la apartamentul martorului cu autoturismul marca Volkswagen, care îi aparține și care a fost condus de inculpat.

S-au deplasat la adresa martorului, au luat sistemul de boxe, iar, la întoarcere, în momentul în care se aflau pe bulevardul Nicolae Iorga, în apropierea blocului în care locuiește inculpatul, au fost opriți de un echipaj de Poliție. Agenții au constatat faptul că inculpatul mirosea a alcool. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest marca Drager, rezultând o alcoolemie de 0,47 grame pe litru în aerul expirat, motiv pentru care, după ce și-a dat consimțământul, a fost dus la Spitalul Clinic de Urgență «Prof.dr. Nicolae Oblu», din Iași, unde i-au fost recoltate două probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând fapta reținută în sarcina sa și manifestând regret pentru comiterea acesteia”, au încheiat procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 decembrie 2024
28 decembrie 2024