În scopul diminuării ratei abandonului școlar, Liceul Tehnologic Agricol ,,Mihail Kogălniceanu” Miroslava, Iași a implementat în perioada 2019-2021 proiectul ,,Combaterea părăsirii timpurii a școlii. Noi strategii pentru inovare și bune practici” (C.E.L.S.), cod proiect: KA101- 061466.
Proiectul depus pe Acțiunea Cheie 1-Educație școlară (2019) este finanțat prin programul Erasmus+ (31.100 euro) și curpinde trei fluxuri de formare (Italia, Portugalia și Spania) pentru 12 cadre didactice, din cadrul liceului.
În perioada 17-22 mai 2021, s-a desfășurat cel de-al treilea flux (ultimul) din cadrul acestui proiect. Patru cadre didactice (prof. Amalia Chiribuță, prof. Andreia Denie, prof. Mihaela Roibu, prof. Oana Simionovici) au participat la stagiul de formare “Happy Schools: Positive Education for Well-Being and Life-Skills Development’’, curs organizat de Europass Techer Academy în Spania, la Barcelona.
La acest curs, cadrele didactice și-au însușit competențe, abilități, atitudini in vederea diminuării gradului de abandon școlar în rândul elevilor, au participat la activități privind promovarea creativității, diversității și comunicării interculturale. S- au prezentat moduri de gestionare a conflictelor, modelul PERMA, detalii despre cele cinci elemente esențiale ale fericirii și stării de bine (emoție pozitivă, implicare, relații, ințelesuri și impliniri).
Ce este modelul PERMA?
Acest model a fost dezvoltat de Martin Seligman, care este considerat principalul fondator al psihologiei pozitive. Obiectivul său este de a ajuta oamenii să definească ce își doresc în viitor și să se îndrepte spre el, pentru a atinge fericirea mult dorită.
P -positive emotion sau emoții pozitive, probabil cea mai evidentă componentă conectată la fericire, se referă la emoții precum bucurie, recunoștință, iertare, speranță, optimism și savurarea clipei. Mai mult decât atât, se referă la o viziune pozitivă asupra vieții și la căutarea inspirației în viața cotidiană.
E- engagement sau angajamentul în activitățile care ne fac plăcere. Angajarea, sau implicarea deplină în activitățile pe care le facem, ne ajută să învățăm și să ne dezvoltăm frumos.
R – relationships sau relațiile și conexiunile pe care le avem cu ceilalți (copii, rude, prieteni, colegii de lucru). Relațiile sănătoase cu persoanele apropiate ne fac să ne simțim iubiți și sprijiniți în momentele grele, ajută la păstrarea sănătății fizice, prelungindu-ne viața cu câțiva ani.
M -meaning sau sensul în viață. Găsirea scopului vieții noastre este un element crucial al bunăstării. Dacă ne raportăm la școală, “the meaning of teaching” și “meaning of learning” constituie deziderate pline de sens.
A– accomplishments sau succes. Acele momente când ne-am atins obiectivele și suntem învingători.
Totodată, s-au pus în discuție diverse strategii de combatere a fenomenelor de bullying și cyberbullying, alternative de amenajare a spațiilor școlare cu mesaje pozitive, tehnici de relaxare pentru accentuarea stării de bine, atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice, aplicații ce pot fi folosite pentru crearea unor conținuturi atractive în cadrul orelor de curs. Gestionarea conflictelor la nivel de instituție rămâne un subiect de actualitate însă abordarea acestora prin peer mediation ar putea fi o soluție pentru optimizarea comunicării între cei implicați. Medierea de la egal la egal este o formă de soluționare a conflictelor bazată pe negocierea și medierea integratoare. Părțile în litigiu conversează cu scopul de a găsi o soluție satisfăcătore pentru ambele părți, iar un terț neutru facilitează procesul de rezolvare. Caracteristica esențială a medierii de la egal la egal (față de măsurile disciplinare tradiționale și alte forme de soluționare a conflictelor) este că, în afara formării inițiale și a serviciilor de sprijin continuu pentru elevi, procesul de mediere este realizat în totalitate de către elevi și pentru elevi, în baza unui scenariu cu reguli clare de intervenție și expunere a situației.
Acest curs a inclus cercetarea, teoriile și aplicațiile în practică în vederea realizării și susținerii mediilor de învățare pozitive și productive pentru toți elevii și a facilitat schimbul de bune practici între participanți.
În esență, toate activitățile desfășurate în cadrul proiectului Erasmus + “Combaterea părăsirii timpurii a școlii. Noi strategii pentru inovare și bune practici” (C.E.L.S.) au vizat îmbunătățirea strategiilor de lucru la nivelul școlii, în scopul diminuării ratei abandonlui școlar.
“Acest proiect vine în sprijinul cadrelor didactice din școală, atât în vederea îmbunătățirii metodelor de lucru cu elevii în risc de abandon școlar, cât și prin conturarea unei dimenisuni europene care asigură un act educațional adaptat la nevoile comunității și ritmul de evoluție al societății”, au declarat membrii echipei de proiect.