Statele Unite, la mâna Chinei

Ieri, președintele Joe Biden într-un lung și destul de dezlânat discurs, fără să admită să răspundă întrebărilor jurnaliștilor, a recunoscut că Statele Unite au fost înfrânte în cel mai lung război din istoria lor. Atrăgându-și și aliații în acest umilitor eșec. Și ceea ce este mai important, el a admis că un stat, oricât de puternic este, oricât de mulți soldați deplasează în teren, oricâte arme și oricâți bani pune la bătaie, nu poate pur și simplu să schimbe obiceiurile, tradiția și cultura unui popor, impunându-i acestuia propriul set de valori. Pentru a ieși cât de cât cu bine din „Cimitirul Imperiilor”, Washingtonul stă cu mâna întinsă la Beijing. Oare de ce?

Mă grăbesc să-i sugerez președintelui Klaus Iohannis ca, dacă tot tace ca peștele în uriașul scandal Cîțu, de care este și el responsabil în multiple feluri, măcar să facă o declarație de la Palatul Cotroceni sau, dacă preferă, de la Neptun, prin care să recunoască faptul că trecerea cu mare fast a combatanților noștri din Afganisan pe sub Arcul de Triumf a fost o gafă de mari proporții. După cum îi indică și numele, Arcul de Triumf le este destinat exclusiv celor victorioși. Nu învinșilor. La limită, ar fi putut să-i treacă pe sub Arcul de Triumf cel mult pe militarii mutilați în Aganistan, cerându-le iertare în numele statului român, pentru că au fost antrenați într-un război peste mări și țări, într-o cauză pe care nu au înțeles-o niciodată și nu aveau cum să o înțeleagă și care s-a dovedit a fi pierdută. Dar să revenim la jocul geopolitic, care, din acest moment, se resetează total, și la rolul pe care China este solicitată cu ardoare să-l joace în această parte a lumii. Tocmai China, pe care Statele Unite au nominalizat-o drept principalul inamic al Washingtonului. Este limpede. Statele Unite și aliații, între care și România, au cheltuit multe zeci de miliarde de dolari în această confruntare din Afganistan, care a durat 20 de ani. Au desfășurat acolo cele mai performante trupe și cel mai performant armament de toate tipurile. În final, cu mari cheltuieli și cu imense eforturi logistice, a fost pregătită și echipată o uriașă armată autohtonă, alcătuit din nu mai puțin de 300 de militari. Această armată a Afganistanului, care urma să preia puterea după retragerea trupelor de ocupație – sau, dacă vreți, puteți să le spuneți în continuare „de eliberare” – și în acest scop a primit armament sofisticat, inclusiv avioane, incomparabil mai performante decât dricurile zburătoare cu care, pe bani grei, partenerul strategic a dotat Armata Română. Tot acest armament a căzut literalmente în mâna talibanilor. Aceștia, aproape fără să utilizeze armamentul rudimentar pe care-l au în dotare, cu un număr redus de insurgenți, maxium 80.000, au executat în câteva zile un marș de sănătate prin întreg Afganistanul, reușind în urmă cu două zile să cucerească practic întreg teritoriu, inclusiv capitala. Tot armamentul livrat de americani împreună cu statele aliate a căzut în mâna talibanilor. Inclusiv o armată în general bine instruită, care și-a abandonat misiunea instantaneu, de parcă ar fi fost hipnotizat în integralitatea ei. Noul stat isamic dispune în prezent de una dintre cele mai redutabile armate din regiune. Victoria talibanilor este totală și nu mai poate fi întoarsă. Acest verdict lipsit de echivoc a fost transmis ieri de Joe Biden de la Washington.

Stirile PROTV

Aproape 1,7 miliarde de euro au dispărut din conturile BNR într-o singură lună. Motivele nu sunt clare

RomaniaTV

Ți se rupe sufletul! AVEM ultimele imagini cu Helmut Duckadam în viaţă. Cum arăta fostul mare portar al Stelei

Tot ce le mai rămâne americanilor este să încerce să negocieze prin intermediul Chinei – căci Washingtonul și-a pierdut puterea de negociere – o retragere a ultimilor membri ai personalului ambasadei și a câtorva fideli afgani.

Joe Biden a explicat ieri că, în definitiv, principalul obiectiv al Statelor Unite fixat în urmă cu 20 de ani a fost atins. Că acest obiectiv ar fi fost de fapt anihilarea rețelelor teroriste și apărarea statelor occidentale de islamismul violent. Păi lucrurile nu stau tocmai așa. Este adevărat că, cu prețul unor sacrificii uriașe, Statele Unite nu au mai avut pe teritoriul lor atentate teroriste majore. Numai că asemenea atentate s-au produs în tot acest interval de timp în întreaga lume. Ele s-au multiplicat. S-a creat chiar și un stat islamic la un moment dat mai întins ca suprafață decât Marea Britanie. Mini-state islamice există de facto în acest moment în suburbiile tuturor capitalelor importante occidentale. Și de acolo sunt organizate sistematic atentate. Lumea nu a devenit mai sigură după un război de 20 de ani, ci este mai nesigură decât oricând. Ca să mă rezum la un singur exemplu, după opinia mea concludent, Irakul sub Saddam Hussein nu cunoștea terorismul. Nu exista nici măcar o singură organizație teroristă, care să funcționeze pe teritoriul Irakului. După ocuparea Irakului și după executarea lui Saddam Hussein, și acest stat, cândva stabil, chiar dacă sub o dictatură, a scăpat de sub orice control. În prezent, statul islamic s-a instalat într-o parte din Irak. Iar Irakul furnizează zeci de mii de teroriști. Și devine loc de antrenament inclusiv pentru descreierații din Occident, care aderă din spirit de aventură sau din convingere la Islam și se înrolează în organizațiile teroriste, pentru a pregăti un așa-zis război sfânt. În Libia s-a întâmplat același lucru. Dar nu mai intru în detalii.

Statele Unite au ajuns la mâna Chinei. Casa Albă imploră Guvernul Chinei să negocieze cu talibanii, în așa fel încât ultimii americani și ultimii afgani pro-americani să poată fi evacuați pașnic din Kabul. Cât de pașnic pot fi aceștia evacuați, am putut să vedem cu toții din cumplitele imagini care au făcut ieri turul mapamondului. Iar China negociază. Negociază cu niște talibani conduși de șase personalități ale acestei mișcări care tocmai a învins și care au avut abilitatea ca, la rândul lor, să negocieze treptat cu administrațiile afgane predarea pașnică, rând pe rând, a localităților și a garnizoanelor militare. De aceea spuneam că am avut de-a face cu un marș de sănătate. Talibanii au câștigat fără niciun fel de opoziție internă, pur și simplu pentru că poporul, în majoritatea lui, a dorit acest lucru. Afganii vor să-și practice propriile obiceiuri și să-și dezvolte propria cultură conform tradițiilor lor istorice. Cum vor ei și nu cum vor alții.

Iar acum China, în mod firesc, pune condiții. Le pune condiții atât americanilor cât și talibanilor. Pentru moment, și unii și alții sunt la mâna Chinei. Și dacă tot stau cu mâna întinsă la Beijing, oare autoritățile de la Washington nu-și mușcă limba atunci când mai afirmă că inamicul numărul unu în plan geopolitic e China? Consecințele acestei răsturnări de situație vor fi uriașe. China nu se implică doar din motive umanitare. Și nici măcar pentru a-și crea o imagine de arbitru internațional. Ca orice stat puternic al lumii, China, atunci când se implică într-o mișcare geopolitică de acest fel, o face pentru a câștiga. Iar dacă China câștigă, se pune firește întrebarea cine pierde. La această întrebare, Joe Biden nu a răspus. La fel cum a fost incapabil să răspundă cum de a primit asigurări de la șefii de la Pentagon că, pe parcursul acestui an cel puțin, guvernul marionetă de la Kabul va rezista. Și a rezistat mai puțin de zece zile.