Stana Izbașa are o vârstă la care puțini se gândesc atunci când își face prezența. Artista se bucură de un real succes în cariera sa și ori de cate ori apare pe posturile de televiziune lumea rămâne uimită. Cu o siluetă de invidiat și un tonus aparte, frumoasa blondină știe mereu cum să își acapareze publicul prin prezențele sale.
Interpreta, originara din zona Banatului, a cunoscut faima la nivel internațional după colaborările de mare impact pe care le-a avut cu Adrian Minune, Nicu Paleru și mulți alți interpreți ai muzicii de petrecere.
Succes răsunător la vârsta de 53 de ani pentru Stana Izbașa
La cei 53 de ani, iubita interpretă de muzică de petrecere și de folclor are un trup de invidiat. Ținutele pe care le adopta îi oferă acesteia un atu chiar și printre noile interprete în drumul spre afirmare. Caracterul și prezența au ajutat-o mereu pe vedeta din Banat să se facă plăcută și să își câștige publicul. Cântăreața are o carieră de peste 25 de ani.
Vocea sa a răsunat în anii 90 în zona din care provine, iar acum este apreciată în țară și peste hotare. Solista duce dorul evenimentelor și al aplauzelor la scenă deschisă, însă, aceasta păstrează o legătură strânsă cu fanii de pe rețelele de socializare.
„Sunt recunoscătoare oamenilor care mă fac fericită, ei sunt grădinarii fermecători care-mi fac sufletul să înflorească”, a scris aceasta pe pagina sa de Facebook.
Aprecierile fanilor nu întârzie să apară, iar de curând, aceasta a primit un mesaj emoționant din partea unei admiratoare:
„Exact așa: Stana, Stana,…,Stana, pentru tot ceea ce faceți, felicitări!
P.S: Niciun drum nu e prea greu dacă o asculți pe Stana”.
Onorariul artistei la diferite evenimente poate depăși suma de 3000 de euro, Stana Izbașa întreține atmosfera prin cântec, joc și voie bună. Aceasta bucură sufletele fanilor cu melodiile care au făcut-o una dintre cele îndrăgite cântărețe de muzică de petrecere și folclor.
Cântăreața încă mai suferă din dragoste
Artista a trăit mai bine de 15 ani o frumoasă poveste de dragoste alături de Flore Baniciu, un saxofonist renumit în zona Banatului. Relația lor s-a terminat brusc și a lăsat în urmă multă suferință pentru interpreta de muzică de petrecere.
„Cel mai mult doare atunci cand ești dezamăgit de persoana care ai crezut ca nu te va răni niciodată”, le povestea aceasta fanilor de pe rețelele de socializare.
Gurile rele sunt de părere că iubitul a părăsit-o pe solistă pentru o femeie mai tânără care îl însoțea mereu la evenimente și petreceri. Flore a fost aspru criticat de admiratorii vedetei după această despărțire din lumea mondenă.
„Dacă e vorba de Flore Baniciu, să îi fie rușine. De când nu mai sunteți cu Flore nu mai are niciun farmec în muzică!”, sunt câteva dintre mesajele de susținere pe care le-a primit Stana.
Condamnată la închisoare
În 2017 vestea despre condamnarea Stanei Izbașa cu închisoarea a cutremurat lumea artistică. A fost implicată direct în afacerea diplomelor date pe bani frumoși de la Facultatea de Drept din cadrul Fundației Române pentru Tineret Băile Herculane. S-ar fi zvonit că Stana a plătit suma de 3500 de dolari pentru a intra în posesia actelor care atestă promovarea anilor de studiu.
A fost condamnată la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual, uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Aceasta nu este la primul proces, tot în anul 2017 a decurs la ajutorul instanței pentru a cere despăgubiri, cel mai probabil pentru nerespectarea clauzelor din contract. Artista ar fi spus atunci că nu a fost plătită pentru prestația sa muzicală din orașul Bega.
În prezent, Stana Izbașa, la vârsta de 53 de ani este mai curtată ca în tinerețe, mai ales după despărțirea de iubit. Trăiește în Timișoara și este mereu în lumina reflectoarelor de pe platourile de filmare.