Stagii profesionale inedite pentru studenții Universității „Cuza” din Iași. Acestea sunt lansate de Serviciul pentru Studenți și Absolvenți. Stagiile țin de la consiliere în carieră, sănătate emoțională, până la facilitarea de internship-uri în companiile partenere. Se au în vedere și evenimente și activități de timp liber, cercetări privind satisfacția studenților
Serviciul pentru Studenți și Absolvenți din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași anunță stagii profesionale inedite. Ele țin de la consiliere în carieră, sănătate emoțională, până la facilitarea de internship-uri în companiile partenere. Se leagă și evenimente și activități de timp liber, cercetări privind satisfacția studenților. Pentru că deseori intermediem activități de internship și voluntariat pentru studenții noștri, am decis să facem un pas în plus și să deschidem și noi stagii de practică. Dacă vrei să capeți experiență profesională într-unul dintre departamentele cele mai prietenoase cu studenții din „Cuza”, o poți face în variate domenii”, anunță Serviciul pentru Studenți.
De la social-media și editare web, la Graphic Design
Domeniile propuse sunt: stagiu social-media și editare web – două poziții, foto-video, o poziție, stagiu Graphic Design, o poziție și de cercetare – o poziție. Aici, responsabilitățile generale sunt: între 6-10 ore/ săptămână – minimum 3 luni, cu posibilitatea de prelungire, program flexibil, pe baza unei planificări săptămânale stabilite de comun acord, în funcție de orarul de la facultate, lucru de acasă sau de la biroul din Campusul UAIC, după preferințe și natura task-urilor.
„De ce să devii stagiar la noi: încheiem un contract de voluntariat oficial, vei fi ghidat și învățat cum să îți îmbunătățești abilitățile, să dobândești experiență în domeniul ales de tine și să înveți cum se lucrează în echipă într-o organizație. Devii un «ambasador» al Serviciului nostru și îi poți ajuta astfel pe colegii tăi să își găsească mai ușor drumul în carieră. Nu vom ezita să te recomandăm pentru alte stagii sau internship-uri pe care vrei să le faci în afara UAIC”, arată organizatorii.
Procesul de recrutare: completezi formularul de aplicație; solicitare CV pe e-mail. Cei interesați pot aplica aici: http://bit.ly/stagii-ssa, până cel târziu duminică, 26 ianuarie 2020.