Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași are un nou director medical, după ce dr. Daniel Timofte a revenit la conducerea unității sanitare. A doua cea mai importantă funcție din spital este ocupată, în prezent, de dr. Daniela Crișu.
Dr. Daniel Timofte: „Este o greșeală, doamna doctor Lidia Ionescu nu este director medical”
Reporterii BZI au constatat ieri, 1 noiembrie 2023, consultând site-ul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, că dr. Lidia Ionescu a revenit pe postul de director medical al unității sanitare. Medicul a ocupat această funcție și în perioada mai 2022 – iulie 2023. După ce l-au contactat pe dr. Daniel Timofte, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, reporterii au aflat că de fapt este vorba de o eroare, funcția de director medical fiind, în prezent, ocupată de dr. Daniela Crișu, medic primar cardiolog, specializat în depistarea malformațiilor cardiace congenitale. În consecință, la doar câteva minute, eroarea a fost corectată pe site-ul unității medicale. Trebuie specificat că dr. Daniela Crișu a ocupat, pentru o perioadă, și funcția de șef al Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași.
„Este o greșeală, doamna doctor Lidia Ionescu nu este director medical. Acum, director medical interimar este dr. Daniela Crișu”, a declarat dr. Daniel Timofte, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași.
Dr. Daniela Crișu este noul director medical al Spitalului Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași
Dr. Lidia Ionescu a ocupat funcția de director medical începând cu luna mai a anului 2022, când a participat la concursul pe care l-a și câștigat cu nota 9,68. Aceasta a ocupat funcția de director medical din luna mai a anului 2022 până în luna iulie 2023. Începând cu data de 1 august 2023, funcția de director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași a fost ocupată de dr. Daniel Timofte, fostul manager al unității medicale.
Daniel Timofte a fost numit director medical interimar de managerul interimar al spitalului, economistul Corneliu Mihai. După ce chirurgul Daniel Timofte a câștigat, în data de 18 septembrie 2023, un nou mandat de manager, acesta a numit-o director medical interimar pe dr. Daniela Crișu. Aceasta este singura schimbare survenită în echipa managerială condusă de dr. Daniel Timofte, directorul financiar-contabil și directorul de îngrijiri au rămas aceiași, anume ec. Mariana Loghin, respectiv asist. lic. pr. Mihaela Popa. Dr. Daniela Crișu va ocupa funcția de director medical interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași până când postul va fi scos la concurs.
dr.Timofte manager incompetent (dar competent in meseria de doctor medic) va fi ajutat de dr. D.Crisu ce este sa de greu de dedus !!
Măcar a ales bine
Legea spune clar ca in spitalele universitare directorul medical trebuie sa fie cadru didactic de predare. D-na doctor nu este . Dar d-nul manager Timofte face ce vrea. Belu e inginer, Crisu nu e UMF-ista, deci, daca se vrea, se poate.
Dr. Crisu nu iese din cuvântul lui Nechifor Dana de la Serviciul Achiziții. Nici Timofte și nici Crisu nu mișcă în fața lui Nechifor, ii are la mana pe amândoi. Bravo Nechifor , felicitări.