Prima pagină » National » Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu rămâne sub conducere militară
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu rămâne sub conducere militară

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu rămâne sub conducere militară

22 dec. 2020, 09:19,
în National

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu rămâne sub concudere militară deși în mod normal acest mandat ar fi trebuit să se încheie pe 20 decembrie. Luni, Consiliul Județean Sibiu ar fi trebuit să anunțe noua conducere,  însă, nu s-a spus că va fi vorba de o conducere civilă, iar locotenent-colonelul Constantin Marinel Vlase nu a plecat din Sibiu, spun surse din sistem.

Potrivit tribuna.ro, mandatul conducerii militare va fi prelungit la cea mai mari unitate spitalicească din Sibiu.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu rămâne sub concudere militară

În după amiaza zilei de ieri (21 decembrie n.r.), a venit și confirmarea de la Consiliul Județean Sibiu: locotenent-colonelul Constantin Vlase rămâne la șefia celui mai mare spital din Sibiu. El îl va avea că director medical pe dr. Remus Călin Cipăian, care nu este pentru prima dată în această funcție.

Constantin Marinel Vlase este locotenent colonel, medic primar de boli infecțioase, directorul medical al Spitalului Militar de Urgență Galați. El a participat la două misiuni în Afganistan și gestionarea situației de criză în alte localități de pe teritoriul țării.

Conducerea militară a unității spitalicești din Sibiu a început pe 20 noiembrie, când Sibiul era județul cu cea mai mare rată de infectare din țară.

Totodată, conducerea militară de la spital a fost dublată de o conducere militară și la Direcția de Sănătate Publică din Sibiu, unde a fost numit director executiv locotenent-colonelul Daniel Chelcea, director medical al Spitalului Militar din Sibiu.

Strigăt de ajutor pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu

Victoria Bîrluțiu, medicul șef al Secției de Boli Infecțioase, spune că este neapărată nevoie de un modul exterior. Aceasta a postat un mesaj disperat pe Facebook, pentru a cere un modul exterior, în așa fel încât 12 paturi să poată fi păstrate pe secție.

„Nu mi-am imaginat că voi scrie vreodată că am nevoie de ajutorul vostru, prieteni. O clădire veche, indiferent cât de renovată e, nu asigură circuite normale într-o pandemie. Asta se întâmplă cu secția Boli Infecțioase Sibiu, necesitând sacrificarea a 12 paturi pentru pacienți, pentru separarea circuitelor. Dacă am avea un modul exterior, ar rămâne aceeași capacitate de spitalizare. Oare mă puteți ajuta?”, întreabă șefa Secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, dr Victoria Bîrluțiu.

Mai exact, dacă secția ar avea un modul exterior, ar putea păstra în secție 12 paturi.

„Chiar am nevoie de un modul similar celui din spatele urgenței”, a mai scris medicul șef.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`