Prima pagină » Local » Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi a devenit spital suport pentru pacienţii de COVID-19
Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi a devenit spital suport pentru pacienţii de COVID-19

Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi a devenit spital suport pentru pacienţii de COVID-19

30 iul. 2020, 07:17,
George Cristian în Local

Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi a devenit spital suport pentru pactientii de COVID-19. În urma creşterii alarmante a cazurilor de persoane depistate cu coronavirus şi a umplerii celor două spitale COVID-19 din Iaşi, s-a decis ca Spitalul de Recuperare să fie declarat spital suport COVID.

Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi a devenit spital suport pentru pacienţii de COVI-19

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial şi va fi pusă în aplicare de joi, 30 iulie 2020. Unitatea medicală are 20 de paturi disponibile pentru pacienţii infectaţi cu COVID-19.

”În contextul creșterii numărului de pacienți pozitivi, fiind necesară suplimentarea numărului de locuri pentru aceștia, în urma demersurilor autorităților județene, Ministrul Sănătății a aprobat astăzi includerea pe lista spitalelor suport covid a Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” și a Spitalului Clinic de Recuperare Iași.” declara Marian Grigoras, prefectul judeţului Iaşi.

Totuşi, potrivit managerului unităţii medicale, activitatea spitalului nu va fi afectată. Păturile disponibile pentru pacienţii de COVID-19 sunt într-un alt corp de clădire, separat de spital

”In contextul creşterii persoanelor infectate cu COVID-19, Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi a devenit spital de suport. Vreau să menţionez faptul că activitatea din secţiile unităţii medicale nu va fi afectată. Spitalul va avea 20 pături pentru bolnavii de COVID-19, paturi care sunt organizate într-un corp de clădire separat de spital.” a declarat Carmen Cumpăt, managerul unităţii medicale.

Care este situaţia la nivel local a persoanelor infectate cu COVID-19

Conform datelor publicate de autorităţi, până miercuri 30 iulie 2020, în judeţul Iaşi au fost diagnosticate în total 1385 infectate cu COVID-19. În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au mai fost diagnosticate 26 de persoane, iar pentru încă 22 de persoane, retestarea a fost pozitivă.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase, prof. dr. Carmen Dorobăț, spunea, în urmă cu câteva zile, ca unitatea medicală pe care o administrează lucrează la capacitate maximă şi că nu mai sunt locuri libere în spital:

„Unde în noapte de sâmbătă şi duminică nu mai era nici un loc liber. La laboratorul de biologie moleculară s-au lucrat 400 teste în fiecare zi predominant din judeţul Neamţ şi Suceava.”, a transmis prof. dr. Carmen Dorobăț.

Pacienții infectați cu coronavirus refuză externarea!

Psihologii de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași sunt angajații care stau în contact permanent cu pacienții cu coronavirus. Aceștia au constatat că, în ultimele două luni, bolnavii au devenit mult mai relaxați, mai înțelegători. Mulți dintre ei refuză externarea până în momentul în care sunt asigurați, prin două teste negative, că nu mai poartă virusul.

„Pacienții din spital au devenit mult mai comunicativi, mai încrezători și mai pozitivi. Mulți, deși ar putea pleca, vor să rămână în spital până în momentul în care două teste consecutive ies negative. Aceștia aleg să meargă acasă sănătoși, siguri că nu mai poartă virusul. Observăm o relaxare a celor internați în ceea ce privește acceptarea perioadei spitalizării și asta pentru că nu mai sunt atât de multe necunoscute cu privire la COVID-19”, spune Daniela Bran, psiholog clinician la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.

Care este situaţia în România a bolnavilor cu COVID-19

Până astăzi, 29 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 48.235 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

26.446 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.870 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.182 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.926. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 377 de pacienți.

Bugetul.ro
Trei luni de foc în România. Explozia profețită de specialiștii în economie se referă la prețurile produselor din țara noastră în perioada următoare
redactia.ro
«TURUL DOI INAPOI» Cristela Georgescu primul mesaj dupa decizia judecatorilor
Bugetul.ro
Dispar complet aceste facultăți din România! Nu va mai exista admitere la programele de studiu pentru anul universitar 2025-2026
a1.ro
Volodimir Zelenski și Donald Trump, față în față la înmormântarea Papei Francisc. Ce au discutat, după umilirea de la Casa Albă. Mesajul președintelui Ucrainei: „Are potențialul de a deveni istorică”
Playtech.ro
Fără pensii majorate pentru aceşti bătrâni. Lovitura de după Paşte pentru pensionari
observatornews.ro
Cât a ajuns să coste o caserolă de 500 de grame de căpşune româneşti. Scumpirile se simt şi la cireşe sau caise
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Satul magic din inima României. Locul unde soarele răsare de două ori într-o zi
realitatea.net
Se anunță scumpiri în lanț. Expiră plafonările pe care Guvernul nu se știe dacă le va mai prelungi
SportpeSurse
Tot globul e cu ochii pe duelul secolului: David Popovici vs Pan Zhanle. Când va fi cursa
Playtech.ro
Orașul din România unde nu plouă cu lunile, este cel mai secetos. Localnicii se bucură și la câțiva stropi
Dailybusiness.ro
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
RomaniaTV
Scăpaţi urgent de bancnotele de 20 și 50 de euro rămase prin portofele din vacanţe. Raport OFICIAL
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
redactia.ro
Care au fost, de fapt, ultimele cuvinte ale Papei înainte de a muri. Gestul emoționant pe care l-a făcut cu puțin timp înainte să intre în comă
ego.ro
Anca Alexandrescu, de nerecunoscut! În aceste imagini, îți e greu să-ți dai seama că ea este FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`