Conferinţă de presă organizată astăzi, 15 decembrie 2021, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Instituţia de cultură pregătește o nouă premieră. Este vorba despre un spectacol la Sala Studio, intitulat „Ceva cu tăiței”. Totul, după ce juriul concursului de dramaturgie „Lecturi la Cub”, proiect organizat de Naționalul ieșean în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și Revista „Alecart”, a desemnat piesa câștigătoare a celei de-a doua ediții din cadrul concursului.
Premiera va avea loc pe 18 decembrie 2021, de la ora 18:00, la Sala Studio, iar următoarea reprezentație, a doua zi, pe 19 decembrie.
„Îmi amintesc exact cum mi-a venit ideea piesei. Eram cu un prieten la o reprezentație a «Cântăreței chele» a lui Eugen Ionescu, într-un teatru independent din București. Era o scenă unde unul dintre personaje citea ziarul – așa îmi aminteam eu din text. Dorind să o updateze pentru publicul tânăr, regizorul a înlocuit ziarul cu un laptop. Nu știu cum s-a întâmplat, dar laptopul, odată deschis, a afișat un ecran alb. Momentul a fost un pic penibil și a creat o tensiune în sală, pentru că personajul trebuia să facă comentarii asupra celor citite în ziar. Tensiune care m-a atins și pe mine. Așa mi-a venit ideea. La ziar nu se putea întâmpla așa ceva, adică să apară o pagină albă. Sau… dacă totuși?… ”, a transmis Marilena Dumitrescu.
Proiectul „Lecturi la Cub” are ca scop promovarea dramaturgilor contemporani din România și din Republica Moldova
În cea de-a doua etapă a concursului au fost selecționate piesele: „Cochilii”, de Radu Popescu, „Comportament cameleonic”, de Elena Stan, „Muzeul”, de Valentin Talpalaru, „Femeia care tot uită să se nască”, de Cătălina Florina Florescu, și „Ceva cu tăiței”, text al autoarei Marilena Dumitrescu. Proiectul „Lecturi la Cub” are ca scop promovarea dramaturgilor contemporani din România și din Republica Moldova.
Selecția textelor este realizată, conform unei grile de evaluare, de către un juriu alcătuit din reprezentanți ai Teatrului Național Iași, Muzeului Național al Literaturii Iași și Revistei „Alecart”. Spectacolele-lectură au loc lunar, iar publicul beneficiază de acces gratuit. La finalul fiecărui an, juriul desemnează o piesă câștigătoare, care este transpusă scenic și intră în repertoriul permanent al teatrului. Toți cei care doresc să se alăture proiectului Lecturi la Cub pot trimite piese de teatru la adresa de e-mail lecturi3@gmail.com.
Marilena Dumitrescu s-a născut în 1953, la Călărași. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dramaturgie.
Piese jucate:
– aprilie 2006 – premiera piesei „O mătuşă pierdută” la Teatrul „Nottara”;
– piesa „Stăpânul ciolanului”, premiera decembrie 2010 la Teatrul de Comedie, realizată cu Compania Teatrala Vouă;
– piesa „Totul de vânzare”, premiera august 2014, Teatrul Go Play Art;
– piesa „Învăţăturile lui Zaharia Trahanache către fiul său”, premiera septembrie 2017, Teatrul Dramaturgilor Români.
Alte piese de teatru: „Moartea ca experienţă de viaţă”, „Oamenii preşedintelui”, „Frumuseţea nu contează”, „Banii sau viaţa”, „Miraculoasa transformare a unei babe rurale în terapeut naturist”, „Tanga”, „Cum ne petrecem veşnicia”, „Dacă”, „Grafitti„, „Mireasă pe internet”, „Selfie cu Iisus”, „Fără cap și fără coadă”, „Revoluţie la castel”, „Nu suntem melci. Sau suntem?”, „Cu susu-n jos”.
Volume publicate:
– 2012 – Editura ZIP – „Învăţăturile lui Zaharia Trahanache către fiul său, Zăhărel” – teatru
– 2013 – Editura Tipo Moldova – „Tanga” – teatru
– 2014 – Editura Tipo Moldova – „Dacă” – teatru
– 2017 – Editura ZIP – „Virtual” – roman
Premii:
1984 – menţiune la Festivalul Umorului de la Vaslui;
1986 – premiul Uniunii Scriitorilor la Festivalul Umorului de la Vaslui;
1994 – premiul ziarului Libertatea la Festivalul Umorului de la Vaslui;
2010 – premiul III la concursul de dramaturgie organizat în cadrul Festivalului de Comedie Festco pentru piesa „Ceva cu tăiţei”;
2011 – nominalizare pentru cea mai buna piesa a anului la concursul organizat de UNITER pentru piesa „Moartea ca experienţă de viaţă”;
2012 – premiul HBO – 3 zile la TIFF la Concursul Naţional de Scenarii pentru scurt-metrajul „Odihnă veşnică”;
2012 – premiul II la concursul de dramaturgie – comedie organizat de Teatrul Fani Tardini din Galaţi pentru piesa „Totul de vânzare”;
2013 – premiul II la concursul de dramaturgie – comedie organizat de Teatrul Fani Tardini din Galaţi pentru piesa „Banii sau viaţa”;
2019 – nominalizare la titlul de Cea mai bună piesă a anului 2018 la concursul de dramaturgie organizat de UNITER;
2020 – Premiul „Tudor Popescu” la concursul de dramaturgie-comedie organizat de Teatrul dramaturgilor români;
2020 – premiu la concursul de monodramă cu tema „Distanţa”, organizat de Teatrul dramaturgilor români.