Spectacol special la Teatrul Național din Iași! În piesă sunt trei personaje, aparent fără nicio legătură între ele, eșuate într-o mansardă

Spectacol special la Teatrul Național din Iași! În piesă sunt trei personaje, aparent fără nicio legătură între ele, eșuate într-o mansardă

13 oct. 2022, 02:00,
Valentin Hutanu, în Eveniment-Social

Spectacol special la Teatrul Național din Iași! Acesta este intitulat „Mansarda” și va avea loc pe 20 octombrie, ora 17:00, Sala Teatru la Cub, în cadrul FILIT. Textul desemnat câștigător de juriul Lecturi³, luna aceasta, îi aparține lui Andrei Cotarcea, iar regia este semnată de Tatiana Ionesi. O lectură oferită de actorii: Dumitru Georgescu, Mălina Lazăr, Răzvan Conțu, Brândușa Aciobăniței, Dumitru Năstrușnicu, Daniel Busuioc. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile

Primul spectacol-lectură din noua stagiunea a Teatrului Național (TNI) „Vasile Alecsandri” din Iași. „Mansarda” va avea loc pe 20 octombrie, ora 17:00, la Teatru³, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT). Textul desemnat câștigător de juriul Lecturi³, luna aceasta, îi aparține lui Andrei Cotarcea, iar regia este semnată de Tatiana Ionesi. O lectură oferită de actorii: Dumitru Georgescu, Mălina Lazăr, Răzvan Conțu, Brândușa Aciobăniței, Dumitru Năstrușnicu, Daniel Busuioc. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Spectacol special la Teatrul Național din Iași

Proiectul „Lecturi³” a fost inițiat de Teatrul Național Iași, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Iași și revista „Alecart”.

„Nadia, Manuel și Boby sunt trei personaje, aparent fără nicio legătură între ele, eșuate într-o mansardă, într-o țară străină, departe de casă, ca pe o insulă urbană care nici măcar nu e pustie. Ducându-și traiul de pe o zi pe alta, sunt forțați să găsească soluții pentru supraviețuire. Prinși în mijlocul unui conflict pe care nu îl înțeleg și nu le aparține, aproape că și-au pierdut speranța că vor reuși să scape, până în ziua în care un necunoscut apare în viața lor, oferindu-le șansa de a se întoarce în siguranță acasă. Însă doar doi dintre ei pot pleca. Nu e loc pentru mai mulți. Cine pleacă? Cine rămâne? Conștiința, sentimentul datoriei, dragostea sau obișnuința? Care dintre acestea contează când iei o hotărâre? Omul se poate obișnui cu orice, așa cum spune Nadia. Dată cu lingurița, otrava ajunge să-i placă. Oprind-o, crezând că-l vindeci, ajunge să-i lipsească. Ajunși în acest punct, oare își mai doresc cei trei să se întoarcă acasă?”, arată Andrei Cotarcea.

Cine este dramaturgul Andrei Cotarcea

Dramaturgul Andrei Cotarcea s-a născut în 1965, la București, fiind absolvent al Institutului Politehnic București, în 1989, licențiat în regie, în 2016, la Universitatea Hyperion. Piese de teatru: 2017 – „Ketchup” – scenariu și regie, 2017 – „Între două femei” – regie, 2019 – „Cerere în căsătorie” – regie. Filme realizate în calitate de regizor și scenarist: „Balerina” – scurtmetraj – 2013 (cu Anca Tudor, Maria Izabela), „Negustorul de cafea” – reportaj – 2014, „Depanatorul de amintiri” – reportaj – 2014, „Înstrăinare” – scurtmetraj – 2014, „În familie” – scurtmetraj – 2015 (cu Vlad Radescu, Dana Dembinski-Medeleanu), film prezent în selecția oficială a festivalului DaKino 24, film premiat în cadrul Festivalului de film Modern Movie – Galați – 2015. Premiul pentru cel mai bun film și Trofeul Hyperion „StudFest”, în cadrul Festivalului „Hyperion StudFest” – decembrie 2015. „Liber ” – scurtmetraj – 2015 (cu Adriana Guluțanu, Cristi Martin, Iulian Ilinca), „Bona” – scurtmetraj – 2015 (cu Laura Vasiliu, Sorin Cocis).

Film prezent în selecția oficială a festivalului DaKino 25. „Mergi înainte” – 2016. Scenarii: (scurtmetraj) „Chiar”, „Magdalena”, „Liber”, „Balerina”, „Confesiunea”, „Calculatorul”, „Smiley face”, „Nepotu’”, „Înstrăinare”, „În familie”, „Liber”, „Bona”, „Surorile, „Mergi înainte”, „Grădinarul Pătrunjel” (animație). Astfel, spectacol special la Teatrul Național din Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *