Specii de păianjeni veninoși din România. Din pânza lor se pot face echipamente de protecție militară

Cu o vechime cu 200 de milioane de ani mai mare decât a dinozaurilor, păianjenii își ajustează dimensiunea în mod direct proporțional cu gradul de urbanizare. Capacitatea lor de adaptare este remarcabilă, fiind posibil ca în viitor, pânza de păianjen să fie utilizată și pentru a fabrica echipamente antiglonț. În România există doar 3 specii de păianjeni veninoși.

Păianjeni veninoși în România și categorii de venin

Majoritatea speciilor de păianjeni sunt veninoase, însă doar câteva dintre acestea prezintă un pericol pentru om. Acest lucru se datorează în principal chelicerelor, care nu sunt suficient de lungi sau puternice pentru a penetra pielea umană, din cauza cantității reduse de venin secretat și a faptului că foarte puține specii de păianjeni sunt agresive. Veninul păianjenilor este o combinație incoloră, ce conține peste 100 de componente cu diverse ținte (receptori la nivelul sistemelor muscular și nervos, membrane celulare, structuri extracelulare etc.), formând un amestec care se dovedește extrem de eficient în capturarea prăzii.

Stirile PROTV

Bacterie periculoasă, găsită la analize în apa mării. Care sunt zonele de pe litoralul românesc contaminate

RomaniaTV

Maria Constantin, înşelată în propria casă: „I-am spus că îi plătesc eu cameră la hotel, dar nu acasă”

Există trei categorii principale de venin: neurotrop, care acționează asupra sistemului nervos (prezent la speciile de văduve negre, unele tarantule și genul Ctenus), necrozant, care poate provoca necroză la nivelul țesuturilor afectate (întâlnit mai ales la unele specii de păianjeni-lup) și mixt (prezent la genuri din America de Nord și de Sud).

Veninul anumitor păianjeni este atât de potent încât pot captura și consuma șerpi mult mai mari decât ei, folosindu-se de pânzele lor robuste. În studiile efectuate, 80% dintre cazuri au fost raportate în SUA și, în mod previzibil, în Australia. În Europa, acest comportament a fost rar observat (în mai puțin de 1% din cazuri). Speciile cele mai eficiente în „vânătoarea de șerpi” s-au dovedit a fi văduvele negre (aproximativ jumătate dintre cazurile prezentate). Aceste specii sunt cunoscute pentru mătasea lor extrem de rezistentă, precum și pentru toxina din veninul lor, care afectează sistemul nervos al vertebratelor și le ajută să captureze cu succes prăzi mai mari – inclusiv șopârle, broaște, șoareci, păsări și chiar șerpi.

În țara noastră, trăiesc doar trei specii de păianjeni veninoși dintr-un total de aproximativ 900 de specii. Chiar și atunci când călătoriți în țări exotice, este puțin probabil să fiți mușcat de un păianjen periculos. Din cele aproximativ 50.000 de specii existente în lume, doar aproximativ 25 de specii au un venin suficient de puternic pentru a provoca simptome grave sau a pune viața în pericol.

Cele trei specii de păianjeni veninoși din țara noastră sunt: văduva neagră (Latrodectus mactans), tarantula românească (Lycosa singoriensis) și păianjenul de casă (Tegenaria atrica). Cea mai periculoasă mușcătură dintre acestea trei este cea a văduvei negre, un păianjen care trăiește în Delta Dunării sau în apropierea Mării Negre. Păianjenul este ușor de recunoscut, având culoarea neagră și o pată roșie pe abdomen.

Cum se hrănesc aceste creaturi cu opt picioare

Cu toate că păianjenii îndeplinesc un rol vital în ecosistem și sunt extrem de benefici pentru om, sunt priviți cu suspiciune și frică, iar reacția obișnuită atunci când observăm unul este să căutăm un obiect pentru a-l lovi.
Aceste creaturi cu opt picioare fac parte din categoria artropodelor arahnide, alături de scorpioni, căpușe și acarieni. Din punct de vedere sistematic, păianjenii sunt încadrați în Încrengătura Arthropoda, Subîncrengătura Chelicerata, Clasa Arachnida și Ordinul Araneae.

Păianjenii sunt, la rândul lor, împărțiți în două subordine: Mesothelae, care includ păianjeni primitivi cu abdomenul segmentat, și Opisthothelae, care cuprinde păianjenii „superiori”, cu abdomenul nesegmentat. Aceștia din urmă sunt, de asemenea, clasificați în două infraordine, în funcție de aspectul apendicelui bucal care conține glande cu venin (chelicere): Mygalomorphae (care include tarantulele și rudele lor, în principal specii tropicale) și Araneomorphae (care cuprinde majoritatea păianjenilor actuali, inclusiv cei care construiesc pânze).

Păianjenii au o vechime de două ori mai mare decât cea a dinozaurilor. Datele paleontologice sugerează că primele exemplare de păianjeni au apărut acum aproximativ 400 de milioane de ani, cu aproximativ 200 de milioane de ani înaintea apariției dinozaurilor.

Păianjenii prezintă o diversitate remarcabilă în ceea ce privește dimensiunile, variind de la dimensiunea unei gămălii de ac până la dimensiunea unei farfurii. În general, femelele sunt de câteva ori mai mari decât masculii, o caracteristică întâlnită frecvent și în lumea insectelor.

Păianjenii se hrănesc prin injectarea de enzime în corpul prăzii, determinând lichefierea acesteia, după care aspiră lichidele rezultate cu ajutorul esofagului, care acționează că o pompă. Astfel, păianjenii realizează digestia prăzii în afara propriului lor organism. Un studiu recent a evidențiat că diferite neurotoxine, precum cafeaua și amfetaminele, afectează sistemul nervos central al păianjenilor la diferite niveluri. Doar 25 de specii de paianejn au un venin suficient de puternic pentru a fi considerat periculor și doar 3 specii de păianjeni veninoși se regăsesc în România.