Specialiștii au stabilit că incidentul care s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică la Spitalul de Copii din Timișoara a fost provocat de un aparat electric de purificare a aerului care s-a stricat.
Potrivit ISU Timiș, o comisie formată din reprezentați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș, împreună cu o echipă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, s-a deplasat la Spitalul de Copii „Louis Turcanu” din Timișoara pentru a stabili cauza probabilă a evenimentului din cursul nopții.
Concluzia este că fumul gros a fost provocat de un aparat defect.
„În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că incidentul s-a produs în camera tehnică, situată la etajul 1 al imobilului, din cadrul compartimentului transplant medular, iar cauza probabilă a incendiului care a dus la degajări mari de fum la nivelul etajelor 1 și 2 ale spitalului, a fost defectarea pe timpul exploatării a unui aparat electric de purificare a aerului”, au anunțat reprezentanții ISU Timiș.
Un incendiu a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică la Spitalul de Copii din Timișoara.
Fumul a fost observat după miezul nopții la primul etaj al clădirii. Incidentul a fost anunțat la 112, iar autoritățile au declanșat Planul Roșu de intervenție. Potrivit autorităților, 42 de copii și 41 de adulți au fost evacuați. Cei mai mulți dintre pacienții evacuați au fost transferați la alte unități medicale. Nu au fost persoane rănite în urma incidentului. Pericolul a fost îndepărtat, iar clădirea a fost ventilată cu ajutorul echipamentelor ISU.
La fața locului au intervenit numeroși pompieri, dar și polițiști și jandarmi.