Spania vrea să introducă un „concediu menstrual” plătit de stat

Spania vrea să introducă un „concediu menstrual” plătit de stat

17 mai 2022, 19:17
BZI.ro, în International

Guvernul de stânga al Spaniei a prezentat marţi un proiect de lege care prevede acordarea unui „concediu menstrual” pentru femeile care suferă de menstruaţii dureroase, proiectul fiind o premieră în Europa.

„Vom fi prima ţară din Europa care va institui un concediu medical temporar finanţat în mod integral de stat pentru menstruaţii dureroase şi invalidante”, şi-a exprimat satisfacţia ministrul Egalităţii, Irene Montero, potrivit AFP.

„Menstruaţiile nu vor mai fi tabu (…). S-a terminat cu mersul la muncă cu dureri, să trebuiască să te îndopi cu pastile (analgezice) înainte de a merge la muncă sau să trebuiască să ascundem durerea noastră”, a adăugat Irene Montero, una dintre vocile importante ale partidului de stânga radical Podemos, partener al Partidului Socialist al premierului Pedro Sanchez în cadrul unui guvern de coaliţie ce revendică feminismul.

Irene Montero a declarat că acest concediu medical, care va trebui semnat de medicul curant, „nu va avea durată limitată”, cum prevedea o versiune preliminară a proiectului.

Proiectul va trebui să fie aprobat de Parlament

Pentru a intra în vigoare, acest proiect de lege, care a suscitat o dezbatere în cadrul executivului şi sindicatelor, va trebui însă să fie aprobat de Parlament, unde guvernul este minorita.

Dacă executivul va obţine undă verde din partea deputaţilor, Spania va deveni prima ţară din Europa şi una dintre puţinele din lume care va integra această măsură în legislaţia sa, alături de Japonia, Indonezia sau Zambia, de exemplu.

„Concediul menstrual” este una dintre măsurile-cheie ale unui proiect de lege mai amplu care prevede de asemenea consolidarea accesului la avort în spitalele publice, care practică în prezent mai puţin de 15% din întreruperile voluntare de sarcină din Spania din cauza unor obiecţii de conştiinţă masive din partea medicilor.

Spania nu este singura țară cu o astfel de lege

În Japonia, dreptul la concediu menstrual ese înscris în lege din 1947. Nu există o limită de timp pentru acest tip de concedii și în general ele nu sunt plătite. În Coreea de Sud, angajatele își pot lua o zi de concediu mensrual, însă acesta este neplătit.

În Indonezia, o lege adoptată în 2003 prevede una sau două zile de concediu plătit la începutul ciclului menstrual în caz de dureri. Multe companii însă nu autorizează astfel de concedii.

În China, nu există o lege națională pentru concediile menstruale dar sunt recomandări ale ministerelor Sănătății și Muncii pentru a acorda una sau două zile de concediu pe baza unui cerificat medical.

În Zambia a adoptat în 2015 o lege prin care acordă femeilor dreptul de a-și lua o zi de concediu suplimentar pe lună, fără preaviz sau certificat medical, în caz de dureri menstruale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *