Mulți vor să afle șoseaua care îi pune în dificultate pe cei mai experimentați șoferi. Este vorba despre șoseaua denumită trecerea la Huangjuewan, din China. Șoseaua labirint are 15 rampe și drumuri care merg în opt direcții. Nici GPS-ul nu îi ajută pe conducătorii auto.
Șoseaua care îi pune în dificultate pe cei mai experimentați șoferi
În China există o șosea întortocheată care le dă bătăi de cap șoferilor. Până și GPS-ul se încurcă atunci când ajunge aici, iar puțini conducători auto experimentați au curaj să meargă pe această rută. Proiectarea sistemului de drumuri spectaculoase se bazează pe forma complexă de relief a municipalității Chongqing din sud-vestul Chinei. Regiunea avea nevoie de un drum care să facă legătura între aeroport, oraș și autostradă.
Lungimea totală a drumurilor care pornesc de aici este estimată la 10 mile, adică aproximativ 16 kilometri. Lucrările la șoseaua labirint au început în septembrie 2009 și au fost finalizate în 2017.
De multe ori, GPS-ul realizează mult prea târziu că șoferul a intrat pe banda greșită. Conducătorii auto care se rătăcesc pe șoseaua întortocheată au posibilitatea de a întoarce în aproximativ o jumătate de milă în față.
Strada cu un număr record de semne rutiere
În Germania există o stradă cu nu mai puțin de 760 de indicatoare rutiere. Indicatoarele rutiere le dau bătăi de cap șoferilor, mai ales dacă aceștia călătoresc într-o altă țară și nu cunosc foarte bine legile de circulație de acolo. Sutele de indicatoare rutiere se află pe o rază de circa 1.000 de metri pe o strada din Frankfurt. Nici măcar cei care locuiesc sau trec prin zonă nu mai înțeleg regulile de circulație care se aplică. Autoritățile nu vin cu explicații clare pe acest subiect, iar șoferii, pietonii și bicicliștii sunt nevoiți să se descurce când vor să circule pe această stradă.
Tot în Germania au fost montate și primele semafoare cu numărătoare inversă. Această inovație are o semnificație majoră atât pentru șoferi, care pot anticipa momentul când semaforul se va schimba, cât și pentru pietoni, care vor avea un indiciu vizual clar cu privire la timpul rămas pentru traversarea străzii. Afișajul de numărătoare inversă constă de obicei dintr-o serie de linii albe care arată timpul rămas. Pietonii pot folosi acest afișaj pentru a estima cât timp le mai rămâne pentru a traversa strada. Când numărătoarea inversă a expirat, semaforul pentru pietoni devine roșu, indicând că nu mai este sigur de traversat strada. Cu toate acestea, semafoarele cu numărătoare inversă sunt controversate.
Recent, a fost anunțat faptul că se lucrează la nivel european pentru reguli rutiere mai dure. Cea mai importantă prevedere este că un șofer cu probleme într-o țară nu va mai putea conduce în alte țări din UE. În cazul în care unui șofer i se suspendă dreptul de a conduce pentru că a urcat la volan beat sau drogat, legislația țării respective va fi aplicată la nivel european. Sancțiunile propuse de UE vor fi aplicate și șoferilor care călătoresc pentru afaceri sau vin în vacanță cu mașina. Rămâne de văzut când va intra în vigoare noua lege rutieră.