Prima pagină » Actualitate » Sorin Roșca Stănescu în platoul BZI LIVE, despre desfăşurarea recentă a războiului din Ucraina – VIDEO
Sorin Roșca Stănescu în platoul BZI LIVE, despre desfăşurarea recentă a războiului din Ucraina - VIDEO

Sorin Roșca Stănescu în platoul BZI LIVE, despre desfăşurarea recentă a războiului din Ucraina – VIDEO

06 iun. 2022, 16:20,
în Actualitate

Săptămâna a început în forță în platoul BZI LIVE alături de experimentatul senior al presei din România, Sorin Roșca Stănescu. Jurnalistul a vorbit în cadrul emisiunii despre desfăşurarea recentă a războiului din Ucraina, subtilităţi, dedesubturi, dar şi un posibil deznodământ al acestui conflict militar.

Sorin Roșca Stănescu în platoul BZI LIVE

Fiind invitat la o nouă ediție în platoul BZI LIVE, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a vorbit despre starea actuală în ceea ce privește războiul din Ucraina, dar mai ales în ce poziție ne aflăm în acest moment.

„Cred că suntem în șpagat. Adică, Federaţia Rusă se află în conflict direct până la urmă cu NATO, având ca intermediar Ucraina, ajuns într-o poziţie de spagat. Ucrainenii sunt carne de tun, se sacrfică, sunt eroi, se luptă, sunt alimentaţi cu arme. Nu prea alimentaţi, dar alimentaţi cu armament, se luptă cu Federaţia Rusă, dar nu reuşesc să îşi cucerească teritoriul.

În mod cinic, situaţia este foarte gravă. Această criză din Ucraina a declanşat deja o criză alimentară, energetică, financiară. Nu ştiu cum va face faţă planeta acestor succesiuni de crize. Nu suntem deloc bine.

Serghei Lavrov nu poate să spună altceva decât ce spune Putin, iar Putin spune doar că desfăşoară o operaţiune militară pentru exterminarea extremismului din Ucraina. Lucrurile sunt încurcate, fiecare parte având partea ei de dreptate. Oricum vom pune problema, trebuie să ţinem cont că agresorul e Federaţia Rusă şi vorbim despre o agresiune neprovocată.

Obiectivul maxim al Federației Ruse este să ocupe şi să îşi consolideze ocupaţia, ceea ce este foarte complicat. Este greu să îşi consolideze poziţia, dar de ocupat, i-a ocupat. Au închis Marea Azov, iar dacă închid şi Marea Neagră….

Nu doar SUA, ci şi Marea Britanie au decis să furnizeze mult prea târziu rachete Ucrainei. Nu au vrut să furnizeze rachete cu rază lungă de acţiune, tocmai pentru a nu provoca Rusia. Aceasta furnizare de rachete cu rază medie de acțiune este foarte utilă, pentru că nu se mai expun cum o făceau până acum.

China este extrem de prudentă. Este, în final, un beneficiar al acestui conflict. China stă în expectativă. O atitudine aparent neutră, dar care în final îi va aduce un profit maxim. La final, China va ieşi în câştig.

China câştigă în acest moment din toate poziţiile. China nu are decât de câştigat din acest război de uzură”, a precizat Sorin Roșca Stănescu.

Posibil deznodământ al războiului ruso-ucrainean

Nimeni nu știe cum se va sfârși acest conflict militar dintre Rusia și Ucraina, în schimb, la orizont se arată un timid câștigător.

„Fel de fel de declaraţii de război, dar în absenţa unui ajutor real, dincolo de cel declarat, Federația Ruse reuşeşte să se înşurubeze bine în Donbas. Deja ocupă 20% din teritoriul Ucrainei. A ocupat porturile, a blocat portul Odesa, a acoperit toată coasta Mării Negre şi trasformă cu acordul tacit al Turciei, transformă Marea Neagră într-un lac rusesc, aşa cum a făcut şi cu Marea Azov. Federația Rusă va utiliza lovituri nucleare, tactice, strategice, care vor lovi Kievul şi vor rupe coloana vertebrală a Ucrainei.

Problema este dacă Ucraina va rezista cât de cât şi dacă va fi ajutată cu adevărat, dincolo de declaraţii.

Simplele declaraţii nu ţin loc nici de tancuri, nici de rachete, nici de forţe combatante. Deci, Ucraina care este transformată în carne de tun prin procură… Ucraina luptă eroic, dar singură.

Dacă îţi pierzi 20 % din teritoriu, resurse importante, 5 milioane din populaţie, nu înseamnă că ai făcut faţă acestui război.

Este un război de uzură în care principalele forţe combatante pierd. Ucraina şi Federația Rusă pierd. Pe final, China va avea de câştigat, în raport cu SUA.”, a menționat jurnalistul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`