Sorana Cîrstea a fost acuzată de transfobie după ce a distribuit duminică un mesaj pe contul ei de Instagram, iar sportiva aflată pe locul 37 în clasamentul WTA a explicat acum ce a vrut de fapt să transmită.
„Faceți bărbații din nou masculini, faceți femeile din nou feminine, faceți copiii din nou inocenți”, a fost mesajul distribuit de Cîrstea pe Instastory.
Sorana Cîrstea: „Ideea din spatele postării a fost una foarte pozitivă”
După calificarea în turul doi de la Wimbledon, Sorana a precizat că a postat textul după ce a fost impresionată de atmosfera și de clasa spectatorilor prezenți la Grand Slamul londonez.
„A fost un mesaj care a venit după sosirea mea la Wimbledon și a fost un mesaj pozitiv. Ieri am văzut-o pe Prințesa de Wales, Kate, și m-a impresionat extraordinar de mult eleganța ei, eleganța doamnelor de aici, cât de frumos sunt îmbrăcați bărbații, toți la costum, cu cravată, și câtă disciplină au copiii, ce inocență, și totul a venit dintr-o admirație a mea față de acest turneu și de toate lucrurile frumoase pe care le-am văzut aici, care reprezintă acest turneu.
A fost un mesaj pozitiv care, în general, în ziua de astăzi se poate interpreta oricum, însă mesajul a fost unul pozitiv, legat de eleganța acestui turneu, de faptul că zâmbesc când văd cât de frumoasă e lumea în tribune, cât de frumoși sunt spectatorii aici și câtă clasă este în acest turneu. De aici a fost inspirația înainte de această postare. Deci, ideea din spatele acestei postări a fost una foarte pozitivă” – Sorana Cîrstea, citată de Eurosport.
Mihail Neamțu îi spulberă pe cei care o critică pe Sorana Cîrstea
Scriitorul și teologul Mihail Neamțu salută atitudinea sportivei Sorana Cîrstea! Mesajul a stârnit o adevărată dezbatere în mediul online.
„Pentru că a citat aceste vorbe decente, sportiva Sorana Cârstea s-a trezit atacată fioros de secta progresiștilor fără frontiere”, a spus Mihail Neamțu, informează romaniavorbeste.ro.
„Ura declanșată pavlovian la simpla lectură a unui text e semnul clar al rătăcirii minții, al degradării morale și al posesiei ideologice.
Legile firii ofensează dintotdeauna ființele pervertite. Astăzi, mai mult ca oricând! Sorana Cârstea a devenit soprana curajului și oglinda bunului simț.
Calde felicitări!”, a mai spus Neamțu.
Nu ar trebui să se ocupe de culturalizarea maselor.