Soprana Angela Gheorghiu și-a lansat volumul biografic și în România, anul trecut. Biografia acesteia conține viața pe care a avut-o în România și cariera artistei de pe marile scene. Vedeta se iubește cu Mihai Ciortea, un bărbat cu 22 ani mai tânăr decât ea. Cei doi au o relație de 9 ani, fiind nedespărțiți. Acesta este prezent în viața artistei atât pe plan personal, cât și profesional.
Angela Gheorghiu este una dintre cele mai cunoscute cântărețe de operă și una din cele mai importante cântărețe de operă de la sfârșitul secolului al XX-lea, începutul secolului al XXI-lea. În anul 1992, artista și-a făcut debutul la Royal Opera House, cântând pentru prima dată „Traviata”.
Soprana Angela Gheorghiu și-a lansat volumul biografic în România
Angela Gheorghiu și-a lansat volumul biografic „O viață pentru artă” în 2018 la Londra. Deși celebra soprană și-a lansat volumul biografic în urmă cu patru ani, aceasta a ales să își publice cartea în România abia anul trecut. Biografia acesteia este scrisă în dialog cu jurnalistul John Tolansky și Sorana Savu, cuprinzând viața și cariera vedetei. Cartea ilustrează anii copilării din România și celebrele spectacole de pe renumitele scene ale lumii.
„În carte este vorba, sincer, despre viața unui copil care a devenit mare, care și-a propus de când este mică să facă tot ceea ce a făcut după aceea.”, a declarat Angela Gheorghiu într-un interviu.
Artista a mărturisit că de la vârsta de 18 ani a învățat singură pentru că nu a vrut să se lase influențată de alte persoane. Aceasta a luat toate deciziile singură în cariera pe care și-a construit-o, nu a fost ajutată de nimeni, urmându-și instinctul. Angela a declarat că i-a refuzat ajutorul oferit de Ileana Cotrubaș pentru că a dorit să se descurce singură.
„Țin minte, chiar când terminam Conservatorul, am primit un telefon de la o soprană româncă faimoasă, Ileana Cotrubaș. Auzise c-o să fac La Traviata la Covent Garden și s-a oferit să mă ajute. I-am spus politicos că eu nu funcționez așa. Și că nu aș mai vrea să mai am profesori.”, a mai precizat soprana într-un interviu.
Titlul pe care l-a ales pentru biografia sa reprezintă „purul adevăr”, Angela declarând că nu a luat niciodată în calcul o carieră națională. Aceasta mereu a visat să fie pe marele scene, Angela Gheorghiu luând în calcul doar „cea mai mare carieră posibilă”. Soprana este de asemenea dezamăgită pentru că nu a fost invitată să interpreteze roluri în România.
„În cariera mea începută acum 31 de ani nu am fost invitată să interpretez niciun rol de operă în România, nu am fost invitată de nicio instituție de cultură sau festival să cânt în țara mea natală.”, a mai precizat artista.
Cine este iubitul Angelei Gheorghiu
Angela Gheorghiu are un iubit cu 22 ani mai mic față de ea. La începutul relației aceasta a fost criticată de majoritatea urmăritorilor cu privire la diferența de vârstă, majoritatea fiind neîncrezători în relația lor. Cei doi sunt împreună de 9 ani, Mihai Ciortea cucerind-o pe artistă în 2013. Fiind un mare fan al sopranei, acesta a reușit să treacă de la acest statut la cel de iubit. Mihai Ciortea a renunțat la cariera de stomatolog în România pentru ai fi aproape Angelei la fiecare spectacol pe care îl susține pe marele scene ale lumii. În trecut, aceasta a fost căsătorită cu tenorul Roberto Alagna timp de 17 ani. Cei doi s-au despărțit din cauza abuzurilor verbale și fizice pe care le-a suportat Angela în relație.
„Aceasta este cea mai neagră pagină din povestea vieţii mele.”, a menționat Angela Gheorghiu.
Soprana Angela Gheorghiu a declarat că a divorțat de fostul soț pentru actualul său iubit. Vedeta este foarte fericită alături de actualul său partener de viață, cunoscându-l în cea mai grea perioadă a vieții sale.