Prof. dr. Camelia Gavrilă, coordonatorul Departamentului Național pentru Educație, a analizat contextul actual în care se află Partidul Social Democrat după rezultatele înregistrate la ultimele scrutine electorale. Demnitarul a emis și o serie de soluții pentru reformarea firească a formațiunii politice. „Aceste reflecții și soluții orientate spre situația Partidului Social Democrat la nivel național presupun, în mod firesc, și o explorare a tabloului politic ieșean, într-o următoare/viitoare analiză”, a susținut prof. dr. Camelia Gavrilă.
Prof. dr. Camelia Gavrilă, vicepreședintele Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport din Camera Deputaților, a analizat obiectiv contextul actual în care se află Partidul Social Democrat. Demnitarul ieșean a propus anumite soluții pentru reformarea formațiunii politice. Parlamentarul a emis o serie de elemente esențiale pentru un parcurs ascendent al partidului pe care îl reprezintă.
„Drumul politicilor de stânga din România trebuie să continue în jurul Partidului Social Democrat, un partid care trebuie să renască, păstrând reperele proiectelor de succes. Trebuie să se reinventeze, să închidă o etapă nefastă, să comunice constant și deschis, cu aceeași grijă umanistă pentru cetățenii români, cu multă competență și selecție atentă a traseelor de urmat. PSD a înregistrat, în mod regretabil, rezultate modeste la ultimele confruntări electorale, a primit lecții dure, deși este un partid cu profunde valori social-democrate, umaniste, un partid orientat spre problemele cetățenilor. Din 30 de ani de democrație postdecembristă, partidele de stânga au avut doar două mandate la Cotroceni, iar acest lucru trebuie să ne dea de gândit”, a arătat prof. dr. Camelia Gavrilă.
O nouă direcție pentru partid
Deputatul a arătat și faptul că PSD a decontat multe greșeli, amânări, interpretări etc. Cu toate acestea, prof.dr. Camelia Gavrilă a precizat că nu poate fi negată buna credință, nu pot fi ignorate strategiile și măsurile eficiente adoptate în ultimii trei ani de guvernare.
„Am convingerea că în lipsa unor direcții politice corecte, chiar dureroase, de reformare a PSD, în lipsa unei viziuni clare, a unor analize profunde și obiective, fără strategii elaborate atent și urmărite consecvent, șirul nereușitelor va continua, scăderea în sondaje va rămâne o problemă gravă și o temă de reflecție. În aceeași măsură putem vorbi acum de un orizont incert în zona de centru-stânga, dublat de o scădere treptată a partidului în preferințele electoratului”, a susținut deputatul ieșean.
În plus, aceasta a mai spus și că bătăliile politice nu trebuie purtate, însă, cu orgolii și discursuri ostentative, ci creionate în jurul ideilor, al argumentelor solide și al nevoilor semnalate de cetățeni.
„Dincolo de toate criticile actuale, de greșeli legate de agenda politică și de accentele în domenii sensibile urmărite de liderii social-democrați, totuși timp de 3 ani, prin măsuri, programe, inițiative, schimbări legislative, sute de declarații și opțiuni politice, s-au anunțat și susținut demersuri importante pentru români. Acestea au condus la îmbunătățirea calității vieții acestora. Cele mai importante reforme și proiecte consistente de țară pe care le-a avut România s-au desfășurat în perioada guvernelor de stânga, guverne formate în jurul Partidului Social Democrat, iar efectele pozitive au vizat întreaga societate românească”, a mai spus prof. dr. Camelia Gavrilă.
Noi propuneri pentru un viitor PSD
Demnitarul a lansat mai multe idei pentru reformarea partidului. Printre acestea se află alegeri imediate, transparente, în contextul Congresului din 2020, la nivelul tuturor structurilor interne ale partidului. De asemenea, realizarea unor competiții sau alegeri primare în interiorul partidului, pentru delegarea candidaților cu cele mai mari șanse în perspectiva alegerilor parlamentare și locale. Printre propuneri se mai află și organizarea, în interiorul partidului, a unui departament de studii și analize politice, cu precădere orientat spre valorile, principiile, măsurile asociate politicilor autentice de stânga. Lista cuprinde și deschiderea listelor electorale către membri și simpatizanți valoroși, intelectuali și profesioniști recunoscuți, cu o reputație impecabilă.
Partidul are nevoie și de elaborarea unui plan de dezvoltare pe termen mediu și lung
Demnitarul a propus și revitalizarea segmentului de tineret, reconfigurarea organizațiilor de tineret și studenți, la nivel de structură națională, județeană, locală. Proiectul prof. dr. Camelia Gavrilă cuprinde și realizarea unor birouri politice regionale care să reprezinte, să negocieze și să realizeze politicile regionale ale României, pentru a elimina discrepanțele și a încuraja proiectele de dezvoltare regională.
În plus, lista cuprinde și dezvoltarea departamentelor de comunicare, bine organizate, de la nivel central la nivel local, precum și folosirea în partid a experților în comunicare și relații publice. Partidul are nevoie și de elaborarea unui plan de dezvoltare pe termen mediu și lung, plecând de la o analiză reală și clară a situațiilor din teritoriu, de la o diagnoză a situației actuale. Se mai dorește și identificarea unui nou proiect de țară necesar, relevant, ca nucleu al platformei politice pentru alegerile din anul 2020. Nu în ultimul rând s-a propus și un leadership autentic, cu oameni cu viziune, politicieni respectați și credibili.