Prima pagină » Editorial » Soluția celor două state
Soluția celor două state

Soluția celor două state

26 ian. 2024, 10:20,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

Rând pe rând, aliații occidentali ai Israelului insistă asupra unei soluții a conflictului din Gaza, prin crearea celui de-al doilea stat pe teritoriul provinciei cunoscute drept Palestina și unde evreii și-au creat primul stat după exodul organizat de Moise. Joe Biden insistă tot mai apăsat în acest sens. Europenii, la fel. Li s-a alăturat ieri și Marea Britanie. Israelul a ajuns peste noapte izolat în plan diplomatic.

La zi, situația este următoarea. După ce palestinienii au refuzat rezoluția ONU din 1947, care prevedea întemeierea a două state în această regiune disputată și explozivă, și după ce un an mai târziu a fost creat statul Israel și, în fine, după ce împotriva lui au fost declanșate mai multe războaie, astăzi doar 23% din teritoriul respectivei regiuni nu este israelian. Aceasta este suprafața pe care ar trebui să fie edificat statul palestinian. Iar palestinienii din Palestina, din Liban, din Siria, din Gaza, din Cisiordania, din Iordania și din Ierusalimul de Est nu se împacă nici în ruptul capului cu acest deznodământ.

După rezoluția ONU din 1947, situația din regiune, și așa destul de complicată după administrarea acesteia de către Perfidul Albion, a devenit deseori explozivă, culminând cu războaiele care au avut loc, toate câștigate de Israel și cu Intifada, o mișcare populară de protest organizată de palestinieni. Dar de ce este atât de complicată crearea celui de-al doilea stat?

În primul și în primul rând, pentru că palestinienii revendică întreg teritoriul regiunii și asta în condițiile în care ei niciodată până în prezent nu au reușit să edifice acolo o organizație statală. În al doilea rând, pentru că atât israelienii cât și palestinienii revendică Ierusalimul drept capitală a statului lor. Și în fine, în al treilea rând, pentru că, așa cum precizam mai sus, milioane de palestinieni s-au răspândit în întregul Orient Mijlociu și chiar mai departe, în statele occidentale pe care declară că le urăsc, dar pe care le preferă ca spații de refugiu.

Astăzi, Curtea Penală Internațională urmează să se pronunțe asupra acuzațiilor de genocid care ar fi fost săvârșite de Israel, acuzații formulate și inițiate de Republica Sud-Africană. Vom asista probabil, peste câteva ore, la o decizie a Curții Penale, care este definitivă și executorie în teorie, dar neexecutorie în realitate. Așa cum s-a văzut recent în cazul condamnării Rusiei, sentință prin care i s-a cerut lui Putin să încheie de îndată războiul din Ucraina. Sentința, oricare ar fi ea, va rămâne probabil în coadă de pește. Cu toate astea, în pregătirea ei s-au cerut unele garanții ambelor părți implicate. Israelul nu a răspuns în niciun fel până în prezent acestor solicitări, de fapt garanția asupra încetării focului, în timp ce Hamas s-a angajat ca, dacă și Israelul se supune deciziei penale, să înceteze orice fel de ostilități.

În opinia mea, târâș-grăpiș, ne apropiem de o soluție de pace. Care nu este ușoară. Și care în mod obligatoriu va presupune în final o dureroasă renunțare de către Israel la unele dintre coloniile create pe teritoriul Cisiordaniei. Până la urmă, dacă vor exista două state, ele vor trebui delimitate.

Și ce se va întâmpla cu Gaza în această perspectivă optimistă? Abandonată de teroriștii Hamas, Gaza, cu toată împotrivirea Israelului, ar urma inițial să fie administrată de Autoritatea Palestiniană, iar apoi, odată cu edificarea statului palestinian, să fie încorporată acestui stat.

Dacă într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat va fi realizată această soluție de pace, dorită în prezent de toată lumea, ca și de o parte dintre israelieni, atunci o serie de comunități înfierbântate de palestinieni care și-au constituit enclave în marile orașe occidentale, vor rămâne cumva fără obiectul muncii. Fără un obiectiv de natură să-i mobilizeze pe oameni și să-i scoată în stradă.

Iar cuiul lui Pepelea rămâne Ierusalimul. Va fi și Orașul Sfânt partajat între cele două comunități?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`