Un șofer a scăpat de pușcărie, după ce a fost acuzat că a urcat beat la volan. Magistrații din cadrul Judecătoriei Hârlău l-au condamnat pe Neculai Udișteanu la 1 an de închisoare, dar cu amânarea aplicării pedepsei. Când a fost dus la audieri, șoferul a recunoscut totul în fața anchetatorilor
Șofer prins beat la volan pe străzile din Iași! Bărbatul a scăpat de pușcărie, după ce, la audieri, a recunoscut totul! Astfel, recent, magistrații din cadrul Judecătoriei Hârlău au dispus condamnarea lui Neculai Udișteanu.
„Instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău cu inculpatul Neculai Udișteanu. Stabilește pentru inculpat o pedeapsă de 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cu amânarea aplicării pedepsei. Obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 40 de zile lucrătoare, activitate care se va desfășura fie în cadrul Primăriei Comunei Scobinți, fie în cadrul altor instituții publice din comuna Scobinți”, au precizat judecătorii ieșeni
. De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.
Neculai Udișteanu, acuzat că a șofat beat
Procesul lui Neculai Udișteanu a început pe 9 decembrie 2020. Atunci, procurorii au trimis la instanță acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu bărbatul în vârstă de 47 de ani, din satul Bădeni.
„În fapt, s-a reținut că, pe data de 6 iunie 2020, inculpatul a condus autoturismul marca Citroen pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. Potrivit actului de sesizare, inculpatul a fost dus la spital, i s-au recoltat probe biologice, de unde a rezultat că acesta avea o îmbibație alcoolică în sânge de 1,08 grame la mie”, au afirmat anchetatorii ieșeni.
Polițiștii ieșeni au avut o surpriză când l-au tras pe dreapta pe șofer
Anchetatorii au mai spus că, în ziua respectivă, un echipaj de Poliție l-a tras pe dreapta pe Neculai Udișteanu, care se deplasa cu un autoturism marca Citroen. Oamenii legii au constatat că șoferul mirosea a alcool, motiv pentru care l-au testat alcoolscopic. După ce au constatat că acesta avea alcoolemie, polițiștii ieșeni l-au transportat pe șofer la spital, în vederea prelevării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Procurorii au adăugat că, potrivit buletinului de analiză toxicologică, bărbatul avea o alcoolemie de peste 1 gram la mie alcool pur în sânge. Ulterior, anchetatorii au continuat cercetările, iar șoferul a fost dus la audieri. În fața procurorilor, ieșeanul a recunoscut faptul că a urcat băut la volanul mașinii respective, pe care a condus-o pe drumurile publice.
„Instanța apreciază că, în perioada procesului penal, inculpatul a realizat gravitatea faptei săvârșite, iar funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare judiciară a sancțiunii, cu luarea în considerare a persoanei căreia îi este destinată pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării ei la cerințele socio-etice impuse de societate.
În acest sens, instanța reține faptul că inculpatul este cunoscut ca persoană care își câștigă existența prin muncă și prezintă perspective de reintegrare socială, putând avea o evoluție comportamentală pozitivă. Prin urmare, instanța apreciază că introducerea acestuia în mediul penitenciar ar fi de natură să îi compromită șansele de reinserție socială, fiind de preferat ca acesta să suporte rigorile pedepsei în sânul familiei, pentru a putea fi ajutat să se îndrepte și pentru a se putea implica în activități profesionale. Instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară în cazul de față, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată”, au concluzionat judecătorii ieșeni.