Mirel Palada a discutat astăzi, 25 ianuarie 2023, la o nouă ediție BZI LIVE despre cele mai importante subiecte ale momentului. Cunoscutul sociolog, în primă instanță, a comentat incidentele înregistrate de Ziua Unirii Principatelor Române, la Iași.
Vă aducem aminte că premierul României, Nicolae Ciucă, și președintele PSD, Marcel Ciolacu, au fost prezenți la Iași, iar în Piața Unirii au fost întâmpinați cu huiduieli. Reprezentanții Guvernului nu au rămas să danseze Hora Unirii alături de cetățeni. De asemenea, un alt incident al fost mitingul organizat de liderul AUR, George Simion.
Ce spune Mirel Palada despre incidentele de la Iasi, de Ziua Unirii Principatelor Române
Mirel Palada a menționat în exclusivitate la BZI LIVE că este trist faptul că și în astfel de momente importante pentru cetățeni și România nu se poate renunța la această patimă politică. De asemenea, fostul purtătorul de cuvânt al Guvernului a relatat faptul că românii sunt ân prezent extrem de dezamăgiți de conducătorii țării și își exprimă nemulțumirile de fiecare dată când se întâlnesc cu aceștia.
„În primul rând trebuie să tragem o concluzie neplăcută, aspră. Felul în care nici măcar în asemenea momente solemne nu reuşim să lăsăm patima politică. Din păcate, nu ştiu să fii fost un moment în care toţi politicienii să facă un armistiţiu şi să zică că e Ziua României şi să se oprească. Vrei, nu vrei, îţi vine înapoi karma în faţă de nu ai aer. Nu s-a ţinut cont de solemnitatea altor momente. Ce se întâmplă în momentul de faţă este consecinţa felului în care romanii sunt dezamăgiţi”, a transmis Mirel Palada, la BZI LIVE.
Mai mult decât atât, sociologul a transmis că sondajele politice arată cifre îngrijorătoare pentru unele partide politice. Totodată, Mirel Palada afirmă că președintele Klaus Iohannis s-a prăbușit în clasament, iar nivelul de nemulțumire al românilor în ceea ce-l privește este groaznic. Concret, doar 10 la sută din conaționali mai au încredere în șeful statului. În aceeași situație se află și premierul Nicolae Ciucă.
„Nu vreţi să ştiţi cum stau sondajele. Este oribil. Nivelul de nemulţumire generală s-a întors la 70 la sută. E mult. Încrederea în liderii noștri, în Iohannis, a atins cote minime. E la 10 la sută Iohannis. Când a fost ales a fost la 70 la sută, era semizeu. Acum e la 10 la sută. A mai fost Băsescu aşa când a tăiat salariile. Cuica s-a prăbuşit. Anul trecut începea războiul, oamenii şi-au pus speranţa în el. Avea o încredere ridicată. Oamenii erau mulţumiţi. Acum e pe jos. La încredere e la 13 la sută. S-a prăbuşit şi el. După 3 ani de zile de Covid-19, au crezut românii, dar după ce au văzut măsurile, izoletele, morţii care au fost îngropaţi în saci negri, ne forţau să umblăm cu masca şi în aer liber, au făcut acţiuni pompieristice. După a venit bulibăşeala economică. Toată Europa a intrat în criză, dar cum o gestionezi? Ei sunt ăştia care încearcă să limiteze pagubele creşterii facturilor la energie. În alte ţări au ştiut cum să pună capac. Noi suntem ţară care are cele mai mari creşteri de preţuri. Cine guvernează? Cei care clamau ca PSD e un partid de nenorociţi”, a mai adăugat Mirel Palada.
Mirel Palada: „Românii nu uită”
În aceeași ordine de idei, sociologul Mirel Palada a ținut să adauge că guvernanții și-au bătut joc de-a lungul timpului de români, iar aceștia nu uită. Palada a adus în discuție exemplul facturilor uriașe și cum este „ținut pe brațe” ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Sociologul susține cu vehemență că românii nu sunt proști, dar nu s-au învățat minte.
„Românii nu uita chestia asta, au înţeles asta foarte bine. Nu sunt proşti. Ăştia nu sunt de bună credinţă şi nu ştiu să gestioneze ţară. Nu poţi să ai facturi aşa mari şi să-l păstrezi pe ăla care şi-a bătut joc de o ţară întreagă. Ei nu-l dau afară că este ţinut de americani. Românii înţeleg şi acţionează în consecinţă. Ceea ce s-a întâmplat acum e evident. Ce să vezi, când în 2017 au vrut să cucerească Guvernul era bună mobilizarea. Acum e la fel, dar mai mult decât atât, au venit şi romanii pe persoana fizică care au venit şi le-au bătut obrazul. Atenţie, mai avem 2 ani. Niciodată nu o să ai o societate 100 la sută lucidă sau păcălită. Dar contează dacă e 50-50, 70-30. Concluzia este că sunt mai puţini români care sunt păcăliţi şi care citesc toată textură. Partea proastă e că încă mai sunt. Avem de a face cu o componentă a românilor dezamăgită şi mai avem o componentă care vrea să fie păcălită şi se duce după Kovesi. Mulţi nu s-au învăţat minte şi mai au încredere. Nu s-au maturizat civic, emoţional şi moral. Ce să-i faci, sunt românii noştri”, a conchis sociologul.