În cursul zilei de 16 februarie 2023, pe traseul Doi Băieți – Ruseni, la ora 10:45, un șofer al Companiei de Transport Public (CTP) Iași ar fi avut un comportament agresiv față de călători. Ieșenii acuză conducătorul autobuzului 401 că ar fi avut un limbaj vulgar și că ar fi prins mâna unei doamne în ușă, când încerca să urce în mijlocul de transport
Întrebat de reporterii BZI cu privire la incident, șoferul Marius Goldum neagă acuzațiile și menționează faptul că a vrut doar să se facă auzit. Reprezentanții CTP Iași nu au primit sesizări în legătură cu cele întâmplate.
Călători revoltați de comportamentul agresiv al unui șofer CTP Iași
Călătorii care se aflau în autobuzul 401, pe traseul Doi Băieți – Ruseni, spun că au fost agresați verbal de către șoferul mijlocului de transport în comun, Marius Goldum, după ce acesta s-ar fi enervat din cauza aglomerației care s-ar fi format la ușa unu.
„Am luat autobuzul din Doi Băieți, iar, până să ajungem în Dancu, totul a fost bine și normal. Când am ajuns în Dancu, o bătrânică a dat să urce prin față. El (n.r. – șoferul autobuzului), foarte revoltat, a început să înjure, să țipe și să spună că nu mai suntem cu particularii cu care am fost până acum. A urlat la noi și, când femeia a dat să urce în autobuz, șoferul a închis ușa cu totul și i-a prins mâna femeii acolo”, a declarat Andrei G., călător în acel moment.
Zeci de călători au fost nemulțumiți de comportamentul șoferului.
„Eu cred că domnul (n.r. – șoferul) era nervos de dimineață, deoarece a reacționat într-un mod foarte urât. În stația din Doi Băieți, șoferul stătea în autobuz, la căldură, iar, pe partea cealaltă, oamenii așteptau în frig. A coborât în Dancu să semneze foaia, iar când s-a întors a început să țipe și mai tare, spunea că lui nu are nimeni ce să îi facă. A zis că putem chiar să îl și înregistrăm, că lui oricum nu îi pasă”, a mai adăugat un alt călător.
Șoferul, Marius Goldum, se apără: „Recunosc că vorbesc mai tare, dar am vrut doar să mă fac înțeles”
După toate cele întâmplate, șoferul autobuzului, Marius Goldum, a negat acuzațiile aduse de către călători.
„Când vorbești pe un ton mai ridicat nu înseamnă că ai fost agresiv. În stația Dancu spre Ruseni trebuie să vizez foaia de parcurs și tot atunci coboară din autobuz 15-20 de călători buluc pe la ușa 1. La cei din stație le transmit că urcare se face pe ușa 2 și 3.
Fac comanda de închidere a ușii și fug către dispecerat. La revenire, persoana în cauză, ofensată că nu i-am permis accesul pe ușa 1, a început să mă acuze că urlu la ea. Recunosc că vorbesc mai tare, dar ea, ca și călător, dacă ar fi urcat în autobuz pe unde îi este permis, tot dialogul nu ar mai fi avut loc. Pe viitor și alți colegi vor refuza traseul, întrucât călătorii nu sunt ok, nici strada și timpul alocat traseului”, a declarat Marius Goldum pentru BZI.
Contactați de reporterii BZI, reprezentanții CTP Iași menționează faptul că nu au primit sesizări cu privire la incident.
„Referitor la solicitarea dumneavoastră, vă comunicăm că am verificat sesizările înregistrate atât în data de 16.02.2023, cât și pe 17.02.2023. Nu avem, în niciuna din aceste zile, înregistrate sesizări referitoare la aspectul menționat”.
Numai ce fata de ghertoi are…
REFUZI TRASEUL,DAR UNDE MORTII MATII TE CREZI,AUZI LA GOALAN,CA NU~I CONVINE CUM ARATA DRUMUL…..
Bai baiete, dar ce-ar fi ca iesenii sa te refuze pe tine de a mai fi la CTP?
Boss …ai nevoie de sex.
Cap de Buhai
L-am remarcat și eu pe porcul asta împuțit. Era vara și putea de la el a transpirație de la un kilometru.
Cred că toți călătorii sunt corecți dacă ar fi civilizați nu mai iera discuția asta
Sunteți niște ghiorlani înapoiați la Ruseni ftvă în gură de sclavi
Pai cum sa le convina ca acu nu mai oprește la fiecare poarta cum era când erau particularii
Bai harletilor si marletilor ,daca nu venea transportul in comun si acu veneati la oras cu glod intre degete si cu caruta sunteti niste gunoie taraniste .Stati in kkt vostru la basina vacii ca nu meritati sa trceti de holboca pifff tarani cu pretenti de lorzi siktir si lasati oamenii sa-si faca treaba nu mai bagati haragul prin gard .
Rușine, ca vorbiți asa de oamenii din afara Iașului! Bunul simt pe care îl cerem, trebuie sa îl oferim… Și apoi aceasta e meseria, îți asumi, dar ramai om și te porți civilizat… Oamenii te vor respecta dacă nu vei recurge la atitudini de mare șef… Ești în folosul cetățeanului…
Nu am nimic cu nimeni dar că și șofer în transportul de persoane e ff greu că nu poți să-i mulțumești pe toți nici o data iar în cea ce privește șoferul că și comportament nu comentez e posibil să aibă și el dreptate dar și călătorii s-au învățat rău dar trebuie răbdare