Situație fără precedent la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad. De ceva timp, bolnavii cronici nu mai beneficiază de radiografii decontate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), fiind nevoiți fie să plătească pentru aceste servicii, fie să se deplaseze în Iași sau în alte județe pentru a-și rezolva problemele medicale. Adrian Gheorghiu, fost purtător de cuvânt al spitalului, susține că nu a existat niciodată în istoria spitalului ca pacienții cronici să nu poată face radiografii pe bază de bilet de trimitere la ei în oraș
Un oraș întreg nu beneficiază de servicii radiologice în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Este vorba de bolnavii cronici, bolnavii care nu doresc să se interneze și cei care nu se prezintă la UPU, ci merg pe filiera normală, merg la medicul de familie, de unde sunt trimiși la medicul specialist pentru consult. Fiind nevoiți să facă radiografii ca să vadă exact care sunt problemele cu care se confruntă, ajung să plătească pentru serviciile de care ar trebui să se bucure ca asigurați. Mai mult, radiografiile nu se fac în aceeași zi, ci este nevoie de programare. Astfel, pacienții, chiar dacă sunt în scaun rulant sau dacă abia se mișcă, trebuie să umble zile întregi pe la spital.
Bolnavii cronici din Bârlad ajung să plătească pentru radiografii, deși sunt asigurați
Adrian Gheorghiu susține că pacienții cronici care se adresează Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad nu beneficiază de radiografii decontate de CAS, ci, dacă doresc să li se facă astfel de investigații în cadrul unității medicale, trebuie să plătească, deși sunt asigurați.
„La spitalul din Bârlad există un serviciu de radiologie care oferă servicii și pentru ambulatoriu de specialitate, dar acestea sunt doar contra cost, nu în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel încât bolnavilor care au trimitere de la reumatolog, care sunt bolnavi, cu probleme grave locomotorii, care nu se pot deplasa și merg cu trimitere la spital li se spune: «Trebuie să plătiți, fiindcă noi nu avem contract cu Casa de Asigurări»”, a declarat Adrian Gheorghiu.
Bârlădeanul este de părere că spitalul nu a încheiat contractat cu CAS pentru servicii de radiologie, deoarece tariful plătit de un pacient este mai mare decât decontul Casei de Asigurări de Sănătate.
„Știu și de ce se procedează astfel. Tariful plătit de un pacient este mai mare decât decontul Casei de Asigurări de Sănătate, iar atunci ei spun că este mai avantajos să încaseze bani de la oameni. Pe de altă parte, serviciul de radiologie este puternic susținut de la bugetul local, în sensul în care aparatura este reparată și autorizațiile de la CNCAN care trebuie plătite anual pentru radiații sunt suportate de la bugetul local. Astfel, bârlădenii plătesc asigurările de sănătate, plătesc indirect, prin intermediul bugetului local, susținerea acestor servicii, iar când au nevoie de ele trebuie să plătească iarăși, cam a treia oară, cum ar veni”, a precizat bârlădeanul.
Adrian Gheorghiu acuză medicii radiologi din spital: „Au timp să facă radiografii contra cost!”
Adrian Gheorghiu susține că este pentru prima data în istoria Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad când pacienții cronici nu pot beneficia de radiografii decontate de către CAS. Astfel, locuitorii orașului se văd nevoiți fie să plătească pentru aceste servicii, fie să se deplaseze în alte orașe, unde ar urma ca radiografiile să le fie realizate pe bază de bilet de trimitere.
„Spitalul a aplicat pentru un proiect european de extindere a ambulatoriului de specialitate, iar ca să beneficieze de astfel de finanțare trebuie să fie eligibil. Spitalul este eligibil, pentru că au raportat că au servicii de radiografie în ambulatoriu, dar ele nu există. Prin urmare, ei construiesc un ambulatoriu fără să aibă servicii pentru populație. De la spital ni s-a spus că radiologii nu au timp să facă radiografii în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. În schimb, au timp să facă radiografii contra cost. O persoană care nu-și permite sau nu vrea să plătească trebuie să se deplaseze în alte orașe, în Iași sau în București, deoarece în Bârlad nimeni nu prestează servicii radiologice decontate de CAS, nici măcar în privat, deși acestea sunt servicii elementare. Este un cabinet privat care oferă servicii radiologice, dar acela nici măcar nu are medici, trimite radiografia pe e-mail pentru a fi interpretată de un medic cu care colaborează. La ora actuală, radiografia este digitalizată, pacienții sunt expuși de către asistenții de radiologie, iar medicii radiologi nici nu au nevoie să se deplaseze undeva, pentru că ei primesc online imaginile pe care trebuie să le interpreteze. Doar radiografiile persoanelor care se prezintă în serviciu de urgență sau ale bolnavilor internați în spital sunt decontate de CAS”, a adăugat Adrian Gheorghiu.
Ec. Ciprian Cosmin Feraru explică situația:
„Nu avem un medic care să fie dedicat numai pentru această activitate, așa cum se solicită în criteriile de contractare”
Fostul purtător de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad consideră că medicii radiologii din cadrul unității medicale preferă să suprapună activitatea din spital cu cea prestată către diferite clinici private, de aceea nu au timp să realizeze radiografii pe bază de bilet de trimitere de la medicul specialist.
„Între trimiterea la radiologie a bolnavului ajuns la urgență și interpretarea radiografiei există un interval de mai multe ore în care medicii nu fac nimic sau interpretează radiografii de pe la clinicile private cu care colaborează și cărora le trimit rezultatele pe e-mail. Ei lucrează 2 în 1. Am intrat pe site-ul spitalului să văd cam ce salariu ia un medic radiolog și am văzut că sunt câștiguri de peste 20.000 de lei pentru un medic radiolog primar ce beneficiază de sporuri și face și gărzi. Am observat că într-o gardă de 24 de ore, la spitalul din Bârlad, un medic cardiolog interpretează 4-5 radiografii. În schimb, nu au timp să interpreteze radiografii pentru bolnavi”, a spus Adrian Gheorghiu.
Managerul Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad a declarat că unitatea medicală nu oferă servicii de radiografie pacienților cronici din cauză că nu dispune de un medic dedicat exclusiv acestei activități.
„Toți pacienții care au recomandare medicală de efectuare a unei radiografii pot beneficia de acest serviciu în sistem gratuit, fie în CPU, dacă este o urgență, fie pe parcursul unui episod de internare, regim de spitalizare continuă sau de zi, în funcție de afecțiunea respectivă. Singura excepție o reprezintă serviciile ambulatorii de imagistică, pentru că nu suntem în relații contractuale cu CJAS Vaslui, din lipsă de medici radiologi. Altfel spus, nu avem un medic care să fie dedicat numai pentru această activitate, așa cum se solicită în criteriile de contractare, toți medicii existenți deservind toate serviciile de radiologie și imagistică (CT și ecografii) din CPU și spital, cu toate pavilioanele în care își desfășoară activitatea”, a declarat ec. Ciprian Cosmin Feraru, managerul Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad.
Astfel, Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad se confruntă cu o situație fără precedent, iar totul se răsfrânge asupra pacienților cu probleme cronice.
Un ministru adevărat ar cumpăra prin licitație sute de aparate RMN și de radiografie pentru toate spitalele țării, să nu mai aștepte lumea cu lunile pentru un RMN. La Bârlad nu pot face nici măcar radiografii…
Suntem toți de vină, așa este țara asta, ăștia suntem, când ajungem undeva sus nu ne pasă decât de noi și de familia noastră.
Vote motherfucker PSD and PNL another 33 years! and bee fine! God bless you!
Managerul,medicii radiologie încasează salarii enorme …demisia !!!
Barladul este capitala Moldovei.Se stie de multi ani dar nu se doreste aflarea adevarului.Managerul stie si el dar e cumparat de rusi si acum ar vrea sa treaca de partea amerikanilor.Uitati-va in jurul vostru.